Municipalitatea bistrițeană a inaugurat noua stație de mixturi asfaltice, valoarea achiziţiei fiind de 4,23 milioane lei. Potrivit primarului municipiului Bistriţa, această investiţie a reprezentat „un deziderat încă de la debutul mandatului”. 

 Avem obligația şi ne dorim mult să acoperim o nevoie elementară a oraşului, aceea de a avea drumuri bune. Şi mă refer la drumurile asfaltate, dar care periodic trebuie să intre într-un proces de reparaţii, dar şi la sutele de drumuri de piatră şi de pământ pe care le avem în municipiu şi în localităţile aparţinătoare. În pofida tuturor problemelor pe care le-am întâmpinat, şi mă refer la întârzierile mari ale constructorului în livrarea componentelor, întârzieri cauzate de criza de metal, pe fondul războiului din Ucraina, dificultăţile de natură tehnică, la problemele de natură procedurală, pe toate le-am depăşit şi astăzi staţia este funcţională. A băga bani la nesfârşit în piatră, pentru drumurile de piatră, reprezintă o gaură neagră pentru buget, pe de o parte, iar pe de altă parte este o soluţie, din punctul meu de vedere, total anacronică. Pentru că un drum de piatră, oricât de multă piatră ai băga în el, tot de piatră rămâne. Ploaia îl spală, la schimbările de anotimp se deteriorează și, la un moment dat, te trezeşti că ai cheltuit sume astronomice pentru o problemă nerezolvată”, a declarat Ioan Turc.

Potrivit edilului, noua staţie de asfaltare, model Tedrum BM 100 TB Iaşi, produsă şi instalată în anul 2022, produce 60 de tone de asfalt pe oră.

„Este o instalaţie prevăzută cu filtrare automată cu saci, funcţionarea lui încadrându-se în standarde minime de poluare. În urma funcţionării staţiei nu vor rezulta reziduuri excedentare care poluează mediul. Procesul de producţie este complet computerizat, cu posibilităţi de listare şi arhivare a datelor de producţie. Oricând putem scoate din istoric datele pe care le dorim. Bitumul va fi adus prin cisterne speciale şi descărcat în gospodăria de bitum prin intermediul unor conducte etanşe.  Perioada de funcţionare a staţiei va fi în lunile în care temperatura exterioară va fi de minimum 5 grade C.  Cele 60 de tone de mixtură asfaltică pe oră se produc la o umiditate de 3-4%. Avem un malaxor care procesează 1000 kg de material/şarjă, iar tipul de elaborare al unei şarje este de 45 secunde, deci un timp foarte-foarte scurt”, a explicat primarul Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.