Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări cod portocaliu și galben de vreme rea, valabile pe parcursul zilei de joi în mai multe județe din țară. Bistrița-Năsăud este vizat de avertizarea cod galben.

Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul 20 august, ora 10:00 – 20 august, ora 22:00, în Maramureș, local în Transilvania, Muntenia și sudul Dobrogei, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”.

Și avertizarea cod portocaliu este valabilă tot în intervalul 20 august, ora 10:00 – 20 august, ora 22:00.

”În intervalul menționat, în Moldova, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei și în sudul și estul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp”, completează ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.