Reprezentanţii judeţului Kassel din Germania prezenți ca și parteneri ai CJ BN, la Bistrița, cer ajutor județului Bistriţa-Năsăud.
Aceștia doresc contacte cu firme care confecţionează instalaţii sanitare şi echipamente de cazare dar şi cu societăţi comerciale care activează în domeniul construcţiilor.
La ora actuală, judeţul Kassel găzduieşte 1.600 de refugiaţi sirieni, cifra urmând să se dubleze până la finele acestui an.

„Deoarece partenerii noștrii din Germania ne-au solicitat o întâlnire datorită unor probleme de interes urgent al părții germane, președintele CJ Radu Moldovan a invitat reprezentanții de la Kassel pentru discuții și îi avem prezenți pe domnul Harald Kühlborn, purtător de cuvânt și responsabil de domeniile Cultură, Cooperare internațională, Serviciul Asistență medicală în zonele rurale în cadrul districtului Kassel, și domnul Christian Strube de la Oficiul de Promovare Economică a districtului Kassel. Colaborarea între cele două zone din România și Germania, s-a desfășurat până acum pe domeniul învățământului, culturii și vă amintiți de acel proiect intitulat Via Fabula, dar de data aceasta vizita este una cu totul deosebită pentru că vizează colaborarea pe plan economic între cele două zone. După cum știm cu toții Germania, dar și o parte din țările europene se confruntă cu un val important de refugiați, șicolegii noștrii au primit și dumnealor o repartiție a unui număr important de refugiați și doresc să identifice în Bistrița un furnizor privind furnizarea de echipamente specifice cazării refugiaților repartizați în districtul partener al nostru, la Kassel. Cel de-aldoilea obiectiv concret este acela prin care dânșii doresc să cunoască firme de profil în construcții, din județul nostru, care potrivit unei oferte, pentru imobile existente în Kassel, dar care au nevoie de lucrări de interior, instalații sanitare, instalații electrice, necesare de asemenea, pentru cazarea refugiaților pecare dânșii îi primesc. Și îi interesează ca din Bistrița să găsească firme care doresc să lucreze la aceste imobile. Pentru ambele obiective, CJ acolaborat foarte bine, constrâns cu Camera de Comerț și Industrie BN. La ambele obiective putem spune că avem rezultate pozitive, am avut discuții cu firme serioase care doresc să se implice și să sprijine partenerii noștrii cu lucrări atât în ceea ce privește oferirea de echipamente pecare dânșii le solicită, dar și cu forță de muncă pentru rezolvarea problemelor în construcții. Prezența reprezentanților districtului Kassel am folosit-o ca oportunitate pentru a avea discuții cu dumnealor și cu Direcția de Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, pentru a găsi soluții, privind proiectele de interes comun pe care am putea să le abordăm în actuala perioadă de programare a fondurilor europene, în comun, BN cu districtul Kassel. În urma discuțiilor s-au identificat câteva domenii pecare am putea să le abordăm, și anume colaborarea în domeniul învățământului, și în special a celui vocațional, în domeniile mecanic și agricultură. Apoi un domeniu foarte important transferuri de know how în domeniul turismului, promovarea schimburilor de elevi inclusiv în ceea ce privește printr-un an de studiu în Germania și deschiderea totală pentru implementarea unor proiecte în parteneriat în cadrul programelor europene, inclusiv reluarea unui proiect pe care l-am avut deja cu Kassel și anume, Via Fabula, dar într-o formulă nouă”, a precizat vicepreşedintele CJ BN, Alexandru Pugna.

CJ 1 NEMTII CER AJUTOR CJ 1 NEMTII CER AJUTOR1 CJ 1 NEMTII CER AJUTOR3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.