Constructorul MIS Grup bifează licitație după licitație, alimentându-și bugetul în special din bani de la stat. Doar luna aceasta, MIS Grup a câștigat 3 licitații, la care se adaugă și o majorare a sumei contractului în cazul reabilitării Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”. În total, valoarea contractelor trece de 50 de milioane de lei.

Cu zeci de șantiere deschise în întreaga țară, constructorul MIS Grup continuă să participe la licitații și să pună mâna pe noi și noi lucrări. Valoare contractelor câștigate prin licitație doar luna aceasta trece de 50 de milioane de lei. Constructorul a câștigat 3 licitații, la care se adaugă și o completare cu 4,5 milioane de lei a valorii unui contract mai vechi.

Cea mai nouă licitație, câștigată în 13 noiembrie vizează amenajarea unei zone de vizitare a biodiversității în comuna Bratca (județul Bihor), un centru de management cercetare și educație ecologică în comuna Dobrești (județul Bihor), un centru de management, cercetare și educație ecologică în comuna Șuncuiuș (județul Bihor) și un centru de management, cercetare și educație ecologică în comuna Vadu Crișului (județul Bihor). Valoarea contractului trece de 7 milioane de lei.

Aceasta a fost organizată de Consiliul Județean Bihor și presupune amenajarea în fiecare din aceste comune a unor construcții deschise cu grupuri sanitare, dușuri, zone exterioară cu grătar și terase acoperite, foișoare din lemn, dar și amenajarea unor spații verzi, plantarea a zeci de arbori, a unor parcări.

Două licitații organizate de CJ Bihor, câștigate în aceeași zi de MIS Grup

În aceeași zi, MIS Grup mai câștigă o licitație organizată de Consiliul Județean Bihor, valoarea contractului ajungând la 6,7 milioane de lei. Aceasta presupune amenajarea unei zone pentru activități antropice în afara sitului pentru conservarea habitatelor și speciilor, în comuna bihoreană Șinteu.

„Investiția ce face obiectul prezentei achiziții îl constituie amenajarea unei zone dedicata activităților antropice de conștientizare asupra conservării biodiversității și de limitare a accesului motorizat în situl Natura 2000 din afara sitului în vederea păstrări stări de conservare a speciilor și  habitatelor”, se arată în descrierea licitației.

Și aici va fi amenajată o construcție cu grupuri sanitare, vestiare, birou management și 4 foișoare din lemn. Se dorește amenajarea unui traseu pentru vehicule motorizate și nemotorizate de 1,7 km și plantarea a peste 140 de arbori. Și aici va fi amenajată o parcare luminată pe 3.500 de metri pătrați.

La acestea se adaugă încă o construcție cu grupuri sanitare, depozit și zone de conferințe, 13 căsuțe de dormit cu baie individuală, amenajarea unui iaz artificial, dotarea cu mobilier urban și încă a unei parcări.

În total, într-o singură zi MIS Grup a semnat două contract cu Consiliul Județean Bihor în valoare totală de 13,8 milioane de lei. Acestea nu sunt singurele licitații câștigate de MIS grup luna aceasta.

O săptămână mai devreme, MIS Grup punea mâna pe un contract în valoare de 35,4 milioane de lei, licitația fiind organizată de Compania de Apă „Arieș”, furnizor de apă și canal din zona Turda, Câmpia Turzii.

Contractul presupune extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare menajeră în comunele Aiton, Ploscos și Tureni. Rețeaua de alimentare cu apă ar urma să fie prelungită cu 44,924 de metri, pe 1.500 de metri va fi reabilitată rețeaua. De asemenea, contractul presupune și 5 stații de pompare a apei potabile. Rețeaua de canalizare ar urma să fie prelungită cu 23.400 de metri și să fie amenajate 9 stații de pompare ape uzate menajere.

Valoarea contractului de reabilitare a Colegiului Grigore Moisil a crescut bine…

Tot luna aceasta a crescut și valoarea contractului de reabilitare a celor 3 corpuri de clădire ale Colegiului Tehnic Grigore Moisil. Lucrările costă cu 4,5 milioane de lei mai mult, valoarea crescând de la 21,3 milioane la 26 milioane de lei. Acesta nu este singurul contract care vizează reabilitarea clădirilor colegiului pe care pune mâna constructorul MIS Grup. Acesta a mai câștigat o licitație care presupune lucrări suplimentare în valoare de 11,1 milioane de lei.

Cifra de afaceri a constructorului din Anieș pare să crească simțitor de la un an la altul. Potrivit ultimei raportării financiare, anul trecut, MIS Grup a înregistrat o cifră de afaceri de 195,3 milioane de lei și un profit net de aproape 14 milioane de lei. Datoriile se apropiau și ele de 66 milioane de lei. Tot anul trecut, constructorul a raportat cel mai mare de număr de muncitori de la înființare: 188.

Anul trecut, în 2021, MIS Grup raporta o cifră de afaceri de 126 de milioane de lei, cu mai bine de 50 de milioane de lei mai mică decât anul trecut. Profitul net trecea de 9 milioane de lei. În 2020, MIS Grup raporta o cifră de afaceri de 118,7 milioane de lei și un profit de 8,4 milioane de lei.

De pragul de 100 milioane de lei cifră de afaceri, MIS Grup a trecut abia în 2019 și n-ar fi exclus ca pentru anul 2023 să raporteze venituri de peste 200 de milioane de lei.

O SUTĂ de contracte semnate cu statul în 5 ani

Din 2018, potrivit platformei de licitații publice (SEAP), MIS grup a pus mâna pe 100 de contracte scoase la licitații publice. Constructorul nu s-a rezumat doar la județul Bistrița-Năsăud, prinzând contracte importante și în restul țării. Multe dintre licitații au fost organizate de Compania Națională de Investiții.

De asemenea, multe dintre licitațiile câștigate de MIS Grup au fost organizate de Primăria Bistrița. Pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din municipiu, constructorul a încasat 21,2 milioane de lei. Pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”, MIS Grup a încasat 21,3 milioane de lei în prima fază, la care s-au mai adăugat 4,5 milioane de lei luna aceasta și încă un contract de peste 11 milioane de lei pentru lucrări suplimentare.

Pentru reabilitarea și consolidarea corpului principal de la Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, MIS Grup încasează aproape 34 de milioane de lei. Pentru Linia Verde de transport MIS Grup mai pune mâna pe 33,3 milioane de lei, iar pentru drumul de acces și utilitățile aferente complexului sportiv polivalent din Unirea încă 18 milioane de lei.

Și Consiliul Județean a semnat niște contracte importante cu MIS Grup. Astfel, constructorul încasează 43,7 milioane de lei pentru modernizarea DJ 173, iar pentru DJ173 B  alte 18,3 milioane de lei. Întreținere curentă pe timp de vară  a drumurilor județene  a fost încasată tot de MIS Grup, pentru care încasează 7 milioane de lei.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.