Am participat ieri la manifestările desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale a României, iar impresia generală a fost că organizarea acestui eveniment a lăsat foarte mult de dorit. Pentru prima dată în ultimii ani, cei care au organizat evenimentele au luat decizia nefericită de a depune o singură coroană de flori în numele tuturor participanţilor, fie că vorbim aici de instituţii publice deconcentrate, autorităţi judeţene şi locale, reprezentanţi ai Parlamentului României, partide politice sau organizaţii non-guvernamentale.

Pe de altă parte, tot programul anunţat cu câteva zile înainte nu a fost respectat. Parada militară a început cu mai bine de 20 de minute mai devreme decât ora anunţată pe afişul evenimentelor, lucru ce a determinat nemulţumirea celor care au ajuns la ora stabilită şi nu au mai prins nimic din defilarea detaşamentelor de militari şi a tehnicii instituţiilor militarizate. Împărţirea de către reprezentanţi ai unor partide politice a steguleţelor tricolore cu însemnele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsaud este de condamnat.Acest lucru este de evitat a se mai întâmpla pe viitor, instituţia în cauză având destui angajaţi care ar fi putut face această operaţiune.

În concluzie, desfăşurarea unor evenimente care comemorează celebrarea unei zile atât de importante pentru noi românii ar trebui să se facă cu o mai mare atenţie din partea celor care îşi alocă meritele oganizării evenimentelor.

 

MIHAI SĂRMĂŞAN
Consilier municipal PNL,
Co – Preşedinte TNL Bistriţa

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.