În comuna bistriţeană Rebrişoara se execută lucrări de extindere şi modernizare a reţelei de apă-canal, însă lucrările se efectuează cu serioase probleme. Primarul comunei Rebrişoara, Nicolae Bodiu, încearcă să ascundă sub preş toată mizeria, susţinând sus şi tare că nu sunt probleme, însă la faţa locului situaţia stă cu totul altfel.

Comuna Rebrişoara beneficiază de fonduri guvernamentale de aproximativ nouă milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelei de apă – canal. Lucrările sunt executate de două societăţi, iar problemele au început să apară la lucrările de canalizare, care nu au fost executate conform planurilor, iar acum trebuie refăcute. Mai mult decât atât lucrările la partea de canalizare sunt în întârziere, proiectul fiind executat în proporţie de doar 70%, iar termenul de finalizare este peste aproximativ o săptămână. În ciuda neregulilor constate la faţa locului, primarul comunei Rebrişoara, Nicolae Bodiu, neagă existenţa a orice fel de probleme şi susţine că lucrările sunt în grafic şi se desfăşoară fără evenimente.

Proiect de milioane de lei

În anul 2007, administraţia din Rebrişoara a reuşit să acceseze fonduri guvernamentale în valoare de peste nouă milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea reţelei de apă-canal, primăria contribuind cu doar 7% din valoarea totală a investiţiei.

Comuna Rebrişoara este printre puţinele comune din judeţul Bistriţa-Năsăud care au reuşit să acceseze fonduri guvernamentale pentru un proiect de o asemenea amploare. Lucrările la reţeaua de apă în valoare de aproximativ cinci milioane de lei au fost atribuite Trustului de Construcţii Civile (TCC) din judeţul Cluj, iar cele de canalizare în valoare de patru milioane de lei filialei din Satu-Mare, a societăţii portugheze Edioc, SC Edioc SRL. Ambele sisteme urmează să fie racordate la reţeaua de apă-canal a oraşului Năsăud. Lucrările la partea de canalizare au început în luna octombrie a anului 2007, urmând să fie finalizate în această lună. Reţeaua are o lungime totală de 22 de kilometri, iar în primăvara anului trecut erau realizaţi doar şapte kilometri.

Probleme la canalizare

Lucrările la reţeaua de canalizare au fost atribuite consorţiului portughez Edioc, cu filiala la Satu-Mare, iar valoarea lucrărilor la reţeaua de canalizare se ridică la o valoare de aproximativ patru milioane de lei. SC Edioc SRL a început lucrările în comuna Rebrişoara la finalul lunii octombrie a anului 2007, având termenul de finalizare la data de 24.02.2009.

Proiectul reţelei nu a fost însă respectat cu stricteţe fapt pentru care problemele nu au întârziat să apară. Inginerii care au văzut lucrarea au constatat că tubul de canalizare a fost plasat deasupra celui de apă, neavând o cădere suficientă pentru ca scurgerea apelor reziduale să se facă fără probleme. În mod normal ţeava de canalizare trebuie să aibă o anumită cădere pentru a evita blocajele şi refularea.

Lucrări în întârziere

Pe lângă faptul că lucrările nu au fost executate conform planului, acestea mai înregistrează şi o întârziere considerabilă. La ora actuală numai 70 la sută din totalul lucrărilor este executat, cel puţin aşa susţine primarul Bodiu, iar termenul de finalizare este peste aproximativ o săptămână. Conform panoului de informare asupra lucrărilor executate din localitatea Rebrişoara, lucrările trebuie finalizate până la data de 24.02.2009, însă lucrările sunt departe de a fi terminate. La ora actuală încă se lucrează, însă este imposibil ca într-o săptămână să fie finalizate lucrări ce presupun un termen cel puţin două luni de zile. Lucrările la reţeaua de canalizare au fost întrerupte de portughezii  de la Sc Edioc SRL în luna decembrie a anului trecut, deoarece nu au încasat la timp o parte din suma de bani ce li se cuvenea, însă lucrările au fost ulterior reluate.

Primarul neagă problemele

Primarul comunei Rebrişoara, Nicolae Bodiu, neagă existenţa problemelor sesizate de ingineri la faţa locului, susţinând de asemenea că lucrările sunt în grafic. Contactat telefonic de către redactorul „Gazetei de Bistriţa”, Bodiu a declarat că lucrările trebuie finalizate până în luna aprilie a acestui an nicidecum în cursul acestei luni. „Nu-i adevărat! Nu sunt nici un fel de probleme. Dar cine v-a spus aşa ceva? Lucrările sunt în grafic, iar la ora actuală se lucrează în continuu. Nici vorbă de probleme. La canal, lucrările sunt gata în procent de 70%, iar termenul de finalizare este luna aprilie. La apă sunt gata 30% din lucrări şi acestea trebuie terminate până la sfârşitul anului. Suntem în grafic.” – a declarat primarul Nicolae Bodiu.
Surse din cadrul Primăriei Rebrişoara susţin însă că lucrările efectuate la reţeaua de canalizare trebuie refăcute, deoarece dacă vor rămâne la stadiul actual nu va dura mult timp până ce vor apărea probleme serioase la noua canalizare. De asemenea, conform surselor, termenul de finalizare a fost amânat, însă societatea portugheză Edioc nu a fost penalizată în niciun fel.

 
Alexandra Roman 

47 COMENTARII

  1. Cat a furat si fura „primariul”, Bodiu nu fura toata V.Somesului asta-i versat rau de tot , ce versuri si tupeu are in el ! mai rar,daca se supara trece la alt partid ca si astea le-a schimbat cum a vrut ! si cum i-a putut prosti pe toti astia de pun botul, curu gainii.

  2. CINE A AUZIT DE REBRISOARA? BINENTELES E CUNOSCUT FAPTUL CA DE ACOLO VINE CURVA DE ANCA CARCU.CEA CU LEGITIMATIILE FALSE,CU BANI LUATI DE LA BATRINI.DOAR ASTA FACE EA!ACAPAREAZA BARBATI M-AI IN VIRSTA DOAR PT BANI!DESPARTE FAMILII SI FACE PE DESTEAPTA DOAR CA E DAMA DE COMPANIE SI FURA DE LA UN ALTU! PERVERSA SI MIZERABILA CA SI ANCA CARCU NU M-AI GASESTI.PACAT CA FAMILIA O SUSTINE STIIND CE PANARAMA E!! O RUSINE PT REBRISOARA !!!!

  3. Mai viorel c.ce are p– cu prefectura ? In acest articol se regaseste un subiect de actualitate de gestiune a unor fonduri ce intra in buzunarele clientilor fideli ai partidelor pe unde a zabovit asta din fotografie godin numai bun de taiat , cum sarbatorile au trecut , a scapat dar iarna iar a venit , de verificat curtea de conturi unde si cum se folosesc sumele de bani ca-i dezastru ! Cine-i ana Carcu si ce legatura are cu subiectul ? sau se vrea deturnarea atentiei NU ?

  4. PRESA este singurul corp de control care sa stie si sa faca public ca locuitorii acestei frumoase localitati si nu numai, sa afle toate excrocheriile care se fac la primarie de catre „cel din fotografie chiar daca o parte din oameni stiu ce se intampla defapt „, PACAT CA SE FAC NISTE LUCRURI DE PROASTA CALITATE IN LOCALITE SAU CATEODATA CHIAR NU SE MAI FAC RAMAN NETERMINATE IN TEREN DAR IN EVIDENTA LOR FIGUREAZA FINALIZATE… CU BANI FOARTE MULTI– INTREBAREA MEA ESTE CE FACE PRIMARUL SI VICELE………
    ……? voi ce ziceti?

  5. oameni incapabili si corupti la conducerea comunitatii noastre asta avem mai avem in fiecare an alta excrocherie la 4 ani avem alegeri furate si un primar tot mai bucuros ca i se mareste burta un viceprimar care il sustine si il acopera mereu fonduri care intra direct in buzunarul celor corupti .noi nu avem practic un primar si un vice care sa se lupte pt comuna avem doi insi care se lupta pt burtile lor

  6. Chiar daca primarul are o functie si afaceri f.dubioase care nu ne intreseaza pe noi care scriem acest mesaj sau poate pe Presa si o cultura care eu sau noi nu ne putem ridica sau cobora la nivelul Lui, cu toate ca se vad problemle din localitate care sunt si se pot revolva. Nu pot unii oameni care vor sa.si spuna opinia despre ce car trebui sa se faca in localitate LUI, ca totul este neprevizibil, adica
    D-ul p….. se poate supara si devine AGRESIV si poate intampla orice, stie El ce. Oare o sa de.a EL socoteala vreodata pentru toate Agresiunile si Infractiunile pe care lea facut ???????????curu gainii.

  7. toata lumea stie cum se lauda ca el este in Rebrisoara cum a fost Ceausescu in tara inainte de revolutie,agresiv si irascibil devine mai ales atunci cand bea , si asta si in somn , nici sotia nu i-a scapat numai ca acum mai stie de frica fiilor sai !

  8. Stiu toti cum impreuna cun fratii sai ii bat pe oamenii ce nu sunt de parere cu el , masini cu nr.false , conducerea sub infl.alcoolului nu sunt straine cu politia si procuroarea Moldovan multe dosare si-a inchis !

  9. Este posibil sa se schimbe in bine acest om si sa fie de partea intereselor comunei, si nu a „burtilor” lor si a „burtii” lui ???
    Ma scuzati ca folosesc cuvantul (burti) dar asa scrie in mesajele de mai jos dupa cum au scris altii.

  10. parerea mea este ca orice om se poate schimba in bine, trebuie sa stie de frica lui Dumnezeu ca Dumnezeu este mai presus decat orice de pe pamant si sa mai si posteasca mai ales primarul se poate schimba in bine, dar reputatia care si.a facut.o pana la varsta asta nu se poate sterge cu buretele asa de usor in fata acelor oameni care nu.l iarta, II DURERE, DURERE CE.AU SCRIS CONSATENII AICI OAMENI IN DURERE

  11. Profitand de functia avuta cata evaziune fiscala a facut gunoiu asta cu fabricade lapte …mama ,mama ,cei de la circulatie nu l-au prins niciodata cu copii conducand fara permis,sau numere false la mercedesul lui , acum cat material lemnos se fura cu stira feciorilor si fartilor lui hei, hei…ce mai vrei ?…

  12. Sa intrebati pe cei de pe Gersa cum a castigat el alegerile intotdeuna, prin frauda fratilor ne cerea masini sa-i ducel la vot unde astepta el ii lua pe toti cate o persoana avea si 10 buletine la el si copii erau trimis numai cu buletinele si cei din comisie votau iarel astepta afara multi frati stiu asta … si cate si mai cate…

  13. uitati ce moaca de prost are ,unde ati gasit fotografia asta ? Bine ca macr cu statia de asfaltare nu a fost deacord . ca ne afumau pe toti daca apuca sa ia banii de la piticu si ceilalti…fratilor asta nu va mai fi votat !

  14. ANCA CARCU INCEARCA SA NU-TI M-AI SCRII SINGURA COMENTARII!!SE VEDE DE LA O POSTA CA ESTI O ANLFABETA!CHIAR NU TE VEZI?DEGEABA POZEZI IN SCUFITA CUMINTE CA NU TINE!O SA ITI RAMINA SCRIS IN FRUNTE CA ESTI UNA DE PE CENTURA!CU ASTA TE OCUPI TU.AGATATUL BARBATILOR SI INSELATORII CIT INCAPE!NU TE M-AI PREFACE SI NU M-AI INCERCA SA PARI ALTCINEVA DECIT ESTI! CEI CARE TE CUNOSC STIU CE AI IN CAP!ESTI O NEBUNA FARA SCRUPULE!!

  15. MASINA DE VOT DE PE GERSA S-A STRICAT , NU CREDE NIMENI CAV-A MAI FUNCTIONA ASA CUM A FACUT-O IN ANI TRECUTI . NOI SUNTEM CONTRA STATIEI DE ASFALTARE DAR IMPOTRIVA NEMERNICILOR. FRATILOR NU VA LASATI DUSI DE NAS DE UN NATARAU.

  16. De la gersa II numai de bine ,catrecem pe langa casalui si sare cu fratii si feciuorii la noi,asa ca-l votam ca oricum se voteaza el singur.

  17. ANCA CIRCU O STIE LUMEA CA FIIND O PRODUCATOARE!!! SE INCURCA CU BARBATI INSURATI,DISTRUGE FAMILII,FURA BANI!!! ESTE O PENALA PREFACUTA,MURDARA SI FALSA!!! LASATI-O BALTA CU NESPALATA ASTA!!! ANCA CIRCU PENTRU TINE UN SCUIPAT IN FATA DE LA ALEX!!! ESTI O MARE PANARAMA!! INVATA SA SCRII SI SA TE SPELI!! MIROASE DUPA TINE FATA!!!

  18. PUTETI VOI SPUNE CE VRETI ADEVARUL E CA VAGABOANDA ASTA DE ANCA CIRCU CARE SE INCURCA DOAR CU BARBATI INSURATI SI MIROASE CA NU POTI STA LINGA EA E DE NEINTRECUT !!! RECUNOASTETI CINE O STIE NU O STIE DE BUNA !! A LUAT BATAIE PENTRU CA SA INCURCAT CU BATRINI SI A FURAT BANI !!!
    NU M-AI INCERCATI SA O SCOATETI PENTRU CA SE STIE BINE CA ARE UN APARTAMENT INCHIRIAT UNDE INTRETINE RELATII SEXUALE CU BARBATI INSURATI !!
    O DEPRAVATA DE ULTIMA CLASA !!O SCUIPA LUMEA PE STRADA!

  19. PENTRU TOTI CEI CARE SUNT INTERESATI DE FAM SAVU AFLATI CA ALEX SI ADRIANA NU SUNT DESPARTITI !! NU LE PASA DE RAUTATILE NIMANUI,POATE LUMEA SA SCRIE CE-O VREA !! ALEX E TOT CU ADRIANA ! CHIAR EL MI-A SPUS!ACUMA NU MINTE EL!IL DOARE PE EL UNDEVA DE LUME….CU AIA DIN REBRISOARA SA DISTRAT SI SA PLICTISIT.LASA-TI NU M-AI INFLORITI POVESTI.EL TOT CU ADRIANA ESTE.

  20. TARANCA AI CREZUT CUMVA CA POTI SA AI LOCUL LUI ADRIANA? DACA AI CREZUT CA POTI CUMPARA DRAGOSTEA CU BANII….TE-AI INSELAT !!!!
    ALEX SAVU NU SE DESPARTE DE ADRIANA.SUNT SENTIMENTE,ANI SI MULTE LUCRURI FRUMOASE SI AMINTIRI CARE LE AU EI IMPREUNA.EU SUNT SIGUR CA ADRIANA ESTE SINGURA FATA PE CARE O IUBESTE.ALEX A SPUS LA MULTI ASTA.CA SA DISTRAT SI A FACUT PROSTII,ASA SUNTEM NOI BARBATI !!!!! LASA-TI IN PACE PLICTISITORILOR !!!!!

  21. NU M-AI SCRIETI ATITEA MINCIUNI.
    ALEX A SPUS LA TOATA LUMEA CA E CU ADRIANA SI CA NU SUNT CERTATI. O SA MEARGA LA EA SI NU IL INTERESEAZA CE SPUNE LUMEA DE EL. SI MAMA LUI A SPUS CA COPILU EI E CU ADRIANA.
    VA PIERDETI TIMPU DEGEABA !!

  22. CINEI ANCA CARCU ? AIA DE SA DA CU FACULTATE SAPNIOLA DE NICI SA SCRIE NU STIE SE DA DOMNA SI NU LUCREAZA NICAIERI SE DA CA FACE PE DESTEAPTA IN TROCA DE PORCI CA SI-O FACUT FUNDATIE DE REPTURILE OMULUI SA NU LUCREZE CA II LENE SI INSEALA OAMENII ? LAS-O…LA PRIMARIE NU-O SA FIE NICIODATA CANARE FATA !

  23. Doamne fereste ,,,doamne fereste,,atat pot spune,pai ce subiect tratam ,cand defapt e altceva..ce legatura ? ce prostie din ambele pari ,nu inteleg ?ma da fiti una din parti mai intelepti si terminati,sunteti sub toata critica,doamne fereste,atat pot spune,cititi din biblie de la romani:cap 2 primele versete si daca nici asa nu va potoliti,atuci chiar este problema,judecata atrage dupa sine probleme mari,sa aibe D-zeu mila de voi…………

  24. AI DREPTATE X !!! ANCA CARCU ASTA E DE O PROSTIE IMENSA !! VOCABULARUL EI DE TARANCA LASA MULT DE DORIT !!! TINUTELE EI SUNT IEFTINE SI SUPERFICIALE !! CINE ISI M-AI OCUPA TIMPUL SI CU ANALFABETA ASTA FALSA ???!!! NU-I PLACE SA LUCREZE !! NU I-A PLACUT NICIODATA !!! RUSINE CA UMBLA CU BARBATI INSURATI !!!!! RUSINE !!!!

  25. PTR FRAIERA CARE A SCRIS !!! LASA IN PACA FAM SAVU!! DACA NU L-AI CUMPARAT PE ALEX CU BANII TAI FURATI LASA-L IN PACE !! EL ESTE CU ADRIANA DE MULTA VREME SI NU SE DESPART EI PENTRU TOATE PROSTIILE SI PENTRU LUMEA INVIDIOASA !!!NU LE PURTATI VOI DE GRIJA !!

  26. NU MAI STERGETI ADEVARURILE ! ANCA CARCU E O CURVA,UMBLA CU OAMENI INSURATI,SE OCUPA DE TOT FELURI DE NIMICURI PENTRU A LUA BARBATI ALTORA !!! LASATI SA VADA LUMEA CINE E ACEASTA ANALFABETA,PLINA DE FALSURI,INSELACIUNI SI MINCIUNI !!! DAR DEJA SE STIE PREA BINE CINE ESTE EA !! ADEVARURILE TREBUIE SPUSE !! E O PERSOANA DE NIMIC SI PREFACUTA. RUSINE !!!!!!!!!!!!!! ANCA CARCU LASAL IN PACE PE ALEX SAVU !!!! NU DA UN SCUIPAT PE TINE !!!! IAI DAT BANII DE MASINA ???? MINCINOASA SI EXCROACA !!!

  27. ANCA CIRCU-CURVA SATULUI LA ORAS !!PUTETI VOI SPUNE CE VRETI ADEVARUL E CA VAGABOANDA ASTA DE ANCA CIRCU CARE SE INCURCA DOAR CU BARBATI INSURATI SI MIROASE CA NU POTI STA LINGA EA E DE NEINTRECUT !!! RECUNOASTETI CINE O STIE NU O STIE DE BUNA !! A LUAT BATAIE PENTRU CA SA INCURCAT CU BATRINI SI A FURAT BANI !!! NU M-AI INCERCATI SA O SCOATETI PENTRU CA SE STIE BINE CA ARE UN APARTAMENT INCHIRIAT UNDE INTRETINE RELATII SEXUALE CU BARBATI INSURATI !! O DEPRAVATA DE ULTIMA CLASA !!O SCUIPA LUMEA PE STRADA!

  28. NU MAI STERGETI ADEVARURILE ! ANCA CARCU E O CURVA,UMBLA CU OAMENI INSURATI,SE OCUPA DE TOT FELURI DE NIMICURI PENTRU A LUA BARBATI ALTORA !!! LASATI SA VADA LUMEA CINE E ACEASTA ANALFABETA,PLINA DE FALSURI,INSELACIUNI SI MINCIUNI !!! DAR DEJA SE STIE PREA BINE CINE ESTE EA !! ADEVARURILE TREBUIE SPUSE !! E O PERSOANA DE NIMIC SI PREFACUTA. RUSINE !!!!!!!!!!!!!! ANCA CARCU LASAL IN PACE PE ALEX SAVU !!!! NU DA UN SCUIPAT PE TINE !!!! IAI DAT BANII DE MASINA ???? MINCINOASA SI EXCROACA !!!

  29. NU LE M-AI PURTATI DE GRIJA LA ALEX SI ADRIANA!! NU VA ANGAJAT NIMENI SA LE URMARITI VIATA. EI SUNT BINE SI NU M-AI SCRIETI ATITA RAU CA NU REZOLVATI NIMIC!!!!!! NU VEDETI CA NU DOARE CAPUL PE NIMENI !!!! VEDETI-VA DE ALE VOASTRE !!! SUNT EI IMPREUNA !! ASTA AU ALES EI;NU VA BATETI CAPU DEGEABA !!!!!!

  30. Nu va m-ai legati de fam Savu. Laura isi vede de ale ei terminati cu prostiile. Cine se i-a dupa o curva cum e Anca Carcu e la fel ca ea !!!!! RUSINE !!!!!!
    NU LE M-AI PURTATI DE GRIJA LA ALEX SI ADRIANA!! NU VA ANGAJAT NIMENI SA LE URMARITI VIATA. EI SUNT BINE SI NU M-AI SCRIETI ATITA RAU CA NU REZOLVATI NIMIC!!!!!! NU VEDETI CA NU DOARE CAPUL PE NIMENI !!!! VEDETI-VA DE ALE VOASTRE !!! SUNT EI IMPREUNA !! ASTA AU ALES EI;NU VA BATETI CAPU DEGEABA !!!!!!

  31. M-AI TERMINATI FRAIERILOR !!!!!
    Nu va m-ai legati de fam Savu. Laura isi vede de ale ei terminati cu prostiile. Cine se i-a dupa o curva cum e Anca Carcu e la fel ca ea !!!!! RUSINE !!!!!! NU LE M-AI PURTATI DE GRIJA LA ALEX SI ADRIANA!! NU VA ANGAJAT NIMENI SA LE URMARITI VIATA. EI SUNT BINE SI NU M-AI SCRIETI ATITA RAU CA NU REZOLVATI NIMIC!!!!!! NU VEDETI CA NU DOARE CAPUL PE NIMENI !!!! VEDETI-VA DE ALE VOASTRE !!! SUNT EI IMPREUNA !! ASTA AU ALES EI;NU VA BATETI CAPU DEGEABA !!!!!!

  32. Sunteti dementi cu totii. N-am citit in viata mea atatea invective intr-un comentariu pe site-ul unui ziar. Cine dracul are atat timp sa se porcaiasca in halul asta si mai ales sa scie un comentariu atat de lun. Pe zi ce trece imi dau seama ca nu trebuia sa ma nasc in tara in care sunt oameni ca voi.

  33. ANCA ESTI O FATA DE VALOARE,SI STIU CE PERSOANA DE TREABA ESTI.MAI LASA-TI VOI PROSTIILE,SI POVESTIILE GOALE.UNII, NICI NU O CUNOASTETI, SI DATI SI VOI CU PAREREA CA NERUSINATII.ANCA ESTE O PERSOANA SUFLETISTA SI SE IMPLICA,PUNE SUFLET IN CEEA CE FACE.O CUNOSC MAI BINE DE UN AN SI STIU CE FEL DE OM E!IN FINE!!EA ESTE O FIRE LUPTATOARE,SI PUTERNICA.NU SE COBOARA EA LA CALOMNIILE VOASTRE DE DOI LEI GAURITI.CHIAR VA PLACE SA JIGNITI ASA FARA DOVEZI?II CUNOSC FAMILIA.PARIINTI EI SUNT NISTE PERSOANE EDUCATE,FOATE SUCIABILE SI O SUSTIN PE ANCA IN ACEASTA MIZERIE CU CARE VRETI S-O INPROSCATI.SUNTETI CHIAR PENIBILI DACA ATI AJUNS SA BATJOCURITI IN HALUL ACESTA.ANCA CARCU ARE O FAMILIE MINUNATA SI STIU CA AR FACE ORICE PT BINELE LOR.ANALIZATI-VA PERSOANA VOASTRA PROPRIE VEDETI DACA E PERFECTA,SI DUPA ANALIZATI-LE SI PE CELE DIN JUR.EU,ANUL TRECUT MI-AM PETRECUT CRACIUNUL LA EA.ESTE O TIPA DE NOTA 10.SA NU CREDETI CA DUMNEZEU TRECE CU VEDEREA RAUTATIILE CARE I LE ADRESATI ANCAI CARCU!CE-I CE O CUNOSC STIU CA ESTE O FATA CU BUNUL SIMT,SIMPATIKA,SI FOARTE(CREDINCIOASA)A FOST ORBITA DE DRAGOSTEA MARE CE I-O PURTA LUI ALEX DEASTA I-A OFERIT ATATEA,SI LA TINUT IN PUF,S-IN LUXURI…

  34. ANCA ESTE LIBERA SI INDEPENDENTA.MASINA ARE!APARTAMENT ARE!O FAMILIE MINUNATA ARE!FRUMOASA ESTE!IUBESTE VIATA SI OAMENII DESTEPTI CARE O APRECIAZA IN ADEVARATUL SENS AL CUVANTULUI.O SUSTIN SI II SUNT ALATURI.EU SUNT FOARTE FERICITA CA ESTE PRIETENA MEA, SI A MAMEI MELE.ANCA CARCU IMI ESTE CA O SORA MAI MARE.TIN MULT LA EA, SI O FELICIT DE CREDINTA SI SERIOZITATEA DE CARE DA DOVADA!ESTE O TIPA CAREIA II PLACE SA TRAIASCA FIECARE SECUNDA DIN VIATA SA.ESTE O IUBITOARE DE MODA CA SI MINE.Anca carcu nu se tine de lucruri slabe!Mereu a fost invidioasa gura lumii.Dar o femeie inteligenta cum e Anca Carcu stie s-o ignore.iar la adresa lui alex,nu-i mai lu-ati apararea.Ca se vede cu ochiul liber ce moaca de golit buzunare are.Ma bucur ca Anca Carcu, a reusit sa iasa din acesta familie de jegosi.Are stidii,ca nu oricine apare la tv!!sunt oameni care o sustin pe Anca carcu,si ii sunt alaturi.Si eu impreuna cu familia mea ne numaram printre acea catregorie de oameni.Crepati de ciuda,fierbe sangele de invidie in voi.Tipa este superba.are tupeu si inchide gura la toate javrele si jegosii care mor de oftica.Anca carcu pt mine este un exemplu in viata.Si nu va mai bateti voi capul,ca stie ea ce e mai bine pt imaginea ei.

  35. ANCA CARCU ESTI O JAVRA CARE NU MERITI UN SCUIPAT !!!!
    CINE DA UN LEU PE TINE ???
    DACA N-AI PUTUT SA-TI VEZI DE TREABA TREBUIA SA-L LASI PE ALEX SI ADRIANA IN PACE ! ERAU O PERECHE SI AVEAU O RELATIE SI TU AI VRUT SA DOVEDESTI CE CURVA POTI FI ! DAR GHINIONUL TAU ! NU A TINUT ! TERMINA-TI LICEUL FATO!

  36. ANCA CARCU ESTI O JAVRA CARE NU MERITI UN SCUIPAT !!!!
    CINE DA UN LEU PE TINE ???
    DACA N-AI PUTUT SA-TI VEZI DE TREABA TREBUIA SA-L LASI PE ALEX SI ADRIANA IN PACE ! ERAU O PERECHE SI AVEAU O RELATIE SI TU AI VRUT SA DOVEDESTI CE CURVA POTI FI ! DAR GHINIONUL TAU ! NU A TINUT ! TERMINA-TI LICEUL FATO!

  37. ANCA DIN TOT ACEST BALAMUC TU AI AVUT DOAR DE PIERDUT. SINGURA CARE IL ARE LA MINA CU CEVA PE PROFITORUL DE ALEX E ADRIANA MESTER. APARTAMENTUL LUI ALEX E PE NUMELE EI SI FAMILIA SAVU NU AU ABSOLUT NIMIC . DACA EA E DESTEAPTA POATE SA-L LASE IN DRUM CIND VREA EA. FAM SAVU MERITA TOT CE LI SE INTIMPLA !!!! ADRIANA LASA-I IN DRUM PE SARACII SI PROFITORI DE FAM SAVU.ALEX ESTI PE NICAIERI FARA ADRIANA. EU V-AS SCOATE IN STRDA SA FIU IN LOCUL EI.LAURA SPUNEA CA AU TRECUT APARTAMENTUL PE NUMELE LUI ADRIANA MESTER IAR EA I-A AJUTAT CU BANII DIN BANCA. DIN TOATA AFACEREA ASTA EA A CISTIGAT SI EI STAU INTR-UN APARTAMENT CARE E PE NUMELE EI . RATATI CE N-AU FACUT NIMIC IN 25 ANI !!!!!

  38. bravo Adriana !!
    Bravo Adriana macar dupa atitia ani ai ramas cu ceva . Merita sa-i lasi fara nimic! Si eu stiu ca apartamentul lui Ali si Laura Savu e trecut pe numele lui Adriana Mester.Lasa-l pe steroid fara nimic.
    Era un amarit fara tine. Acum e m-ai rau fara tine. Se si vede pe el.Sunt muritori de foame.
    Adriana scoate-i in strada pe lacomii astia.
    Rusine Savule !!!!!!!!!

  39. radu | 2009-07-31 | 16:03:39
    Vai de fam Savu

    vai de fam Savu !!!!!!!!!!!!!!!!! Si ce o sa faca Savu acum ?? O sa se roage de Adriana sa-i treaca pe numele lui apartamentu ala? Vai de capu lor ca nu au nimic! In locul ei nici nu m-as m-ai uita la el! A facut rau destul steroidul ala. Sa-l scoata in strada si sa-si i-a ei apartamentul.Sa vada fam de profitori cum e ! Rusine Savu Alex !!!!

  40. radu | 2009-07-31 | 16:03:39
    Vai de fam Savu

    vai de fam Savu !!!!!!!!!!!!!!!!! Si ce o sa faca Savu acum ?? O sa se roage de Adriana sa-i treaca pe numele lui apartamentu ala? Vai de capu lor ca nu au nimic! In locul ei nici nu m-as m-ai uita la el! A facut rau destul steroidul ala. Sa-l scoata in strada si sa-si i-a ei apartamentul.Sa vada fam de profitori cum e ! Rusine Savu Alex !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.