La Ciceu-Giurgesti, asistentii personali nu sunt platiti de 5 luni

Primăria comunei Ciceu-Giurgeşti  i-a plătit ultima dată în luna iunie 2010 pe cei care asistă persoanelor cu handicap. Reamintim că, în baza legislaţiei în vigoare, asistenţii personali au statutul de angajaţi ai unităţii administrativ-teritoriale în cauză. Cu alte cuvinte, sunt angajaţii primăriei. De ce functionarii au fost remuneraţi, iar asistenţii personali nu, rămâne o enigmă!

Reprezentanţii Primăriei spun că nu sunt bani şi că, până la urmă, persoanele cu handicap şi asistentii personali ai acestora vor fi platiţi, căci ,,banii vor fi tot ai lor!
,,Dar, pot mânca doar la cinci luni, aşa cum poate cămila să bea apă?! a punctat, pentru Gazeta de Bistriţa, o persoană aflată în această situaţie.

Ei cu ei, noi cu ai noştri… bolnavi!

Oamenii mai au o mare nelămurire: ,,De ce nu ne-au dat în  şomaj, daca tot nu ne plătesc? Nu aşa era normal? Spuneţi dumneavoastră! Măcar în şomaj ştii că lunar îţi vin banii, aşa rămânem ca milogii la mâna primăriei. Eu nu zic că neaparat domnii de la Primăria comunei Ciceu-Giurgeşti sunt de vină, dar de ce Dumnezeu nu fac presiuni asupra celor de sus? La cules pe bani nu putem merge, căci îi avem pe ei în grijă.”  Cel putin aceastea au fost este întrebările pe care, doamna Elena, devenită ad-hoc purtatoarea de cuvânt a asistentilor personali din Ciceu-Giurgeşti, a pus-o răspicat reporterului Gazetei de Bistriţa, care a devenit în câteva clipe, un adevărat ,,registru de înregistrat doleanţe”. Aceasta mai spune că persoana pe care o are în îngrijire a fost internata în spital şi a plătit cu 50 de RON pe  zi o femeie care să stea în spital cu aceasta, plus că asistentei-surogat i-a mai trebuit mâncare şi ţigări, fiind fumătoare. ,, Domnul meu, am plătit inclusiv branulele, perfuziile le-am cumpărat de la farmacie, caci medicul mi-a spus că nu are nici macar vată. Singurul doctor care nu mi-o luat bani o fost medicul chirurg Mureşan parcă, care nu o vrut să ia bani., cu toate că el i-a amputat piciorul. O spus că batrânul pe care îl am în asistenţă are dreptul la asistenţă medicală, conform legii.  Nici în altă parte, cum ar fi la Beclean, nu mi-au cerut  bani, dar dacă  nu le dai, nu se uita la tine! No, de asta îşi bat ei joc de noi şi nu ne plătesc salariile?”

,, Cred că şi cei din spital s-au saturat de mine!”

Anca Niste figurează pe statul de plată (pe care nu l-a mai văzut de multă vreme) ca asistent personal al tatălui său. Acesta are ambele picioare amputate, motiv pentru care a trebuit sa îl poarte prin unitaţile spitaliceşti ,,ca pe un copil”. Norocul său a fost doctorul Rurac de la Spitalul Orăşenesc Beclean, care a dat dovadă de înţelegere şi care i-a rezervat un pat în plus, deoarece ştia că trebuie însoţit şi asistat în permanenţă de o persoana din familie. Ca o concluzie: ,, Doctorul Rurac a fost, sincer va spun, un mare domn! Cu asta cred ca am spus cam totul! Sistemul e bolnav, dar mai sunt şi profesionişti.”

Eu la socru, el la soacra…

Ioan Pop din Ciceu-Giurgeşti este nevăzător, paralizat şi are un picior amputat.  Nora sa  îl îngrijeşte cum poate cu…promisiuni că poate-poate Primăria le va da banii atât de mult aşteptaţi. Fiul lui Ioan Pop este asistentul mamei sale, aceasta suferind de demenţă senilă. Ei necesită îngrijire permanentă, ceea ce presupune că ,,sunt asemenea unor copii, nici măcar nu se pot hrăni singuri.” În familia Pop există şi doi copii minori, care au se duc singuri la şcoala şi la grădiniţă, asta pentru că nu are cine să-i însoţească. Părinţii îi au în grija pe cei doi batrâni neputincioşi.

Dorina Mic o are in îngrijire pe soacra sa în vârsta de 80 de ani

Mic Domnica, o septugenară din localitatea Dumbraveni este îngrijită de nora sa, care are şi calitatea de asistent personal. Deoarece nici fiul său nu are un serviciu stabil, traiul este pentru bătrână un ul din ce în ce mai greu, mai ales că singurul venit este o pensie de urmaş, in cuantum de 600 de lei. Cu alte cuvinte, aceasta familie a trebuit să cumpere bătrânei medicamentaţia necesară, care se ridică la câteva sute de lei lunar şi  să o transporte la spital, unde are nevoie de frecvente spitalizări. ,,Singurul venit este pensia soacrei mele, dar majoritatea banilor se duc pe medicamente şi pe doctori. În anii trecuţi mai ţineam animale, mai cqştigam ceva, acum…. Nu o putem lăsa singură, umblă în două cârje, nu are stabilitate. Tot timpul trebuie să fim careva cu ea. M-aş mira ca o familie sa se poata descurca doar cu atâţi bani. Dacă cei de la Primărie ne plăteau, pentru suntem angajaţi cu carte de muncă, ne mai descurcam. Dacă nu ne dau, ce sa facem cu ei? Să-i ducem la azil?”

,,Am rămas ai nimănui!”

Asitenţii personali din cele două comune ale Ciceu-Giurgeştiului spun că şi-au pierdut speranţa şi că se simt abandonaţi. Maria Valea, de 67 de ani îşi îngrijeste soţul, care a adunat 71 de ,,ani amărâţi”. De ani buni de zile, crudul destin a hotărât că Ioan Valea trebuie să stea imobilizat la pat, o neînduratoare paralizie ţintuindu-l pe ,, o biata pătură aşezata peste un lăiţer, de care vreau sa scap cât mai curând. Poate dincolo o fi mai bine! Că aici e jale, am rămas ai nimănui, mama mâne-sa de viaţă!”

Măcar să ne omoare, să scape de noi!

Ioan Iuga, în vârstă de 64 de ani, locuieşti în Dumbrăveni, un sat micuţ situat la extremitatea vestică a judeţului Bistriţa-Năsăud. Deşi a avut un handicap sever din naştere, o boală care l-a impiedicat să se deplaseze normal, a lucrat ca asistent veterinar la Circa Veterinară Ciceu-Giurgeşti, timp de 32 de ani. În plus, suferă şi de astm bronşic, suferind între timp şi  2 accidente cardio-vasculare. Se află în grija soţiei sale, Iuga Nastasia, care este şi ea în vârstă şi ,,în divorţ de sănătate. De pe patul pe care zace de ani şi ani de zile, Ioan Iuga a declarat: ,, M-am săturat! Soţia e bvolnavă şi ea. Am slujit sute de oameni, iar, aşa cum se spune, câţiva zeci de oameni nu sunt în stare să-mi respecte vârsta şi, mai ales, boala! Măcar să ne omoare pe toţi, să scape de noi!” conchide, cu lacrimi în ochi, Ioan Iuga.

Vae victis!

Fericiţi cei fără cusururi fizice sau psihice, căci aceia vor vedea …statul de plată. Cei cărora Providenţa le-a ,,ataşat” un anumit defect, un sfat: Somn uşor naţiune, vor veni vremuri mai bune! Oare? E clar că avem un sistem medical aflat, la figurat, în metastază, dar cu cei care se află în metastază la propriu ce facem? Cine sunt perdanţii şi cine sunt învingătorii vor stabilii cei care vin dupa noi.

 Raimond PETRUŢ