Ioan Oltean: Sova vine cu idei trasnite!
Suspendarea presedintelui Basescu, o diversiune pentru a acoperi „mancatoria din PSD”

Scandalul legat de demiterea lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului, dar si de excluderea sa din PSD continua. Social-democratii par sa isi fi aratat la iveala adevaratele intentii, tot acest circ avand un alt obiectiv – suspendarea lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei.
Ioan Oltean, secretarul general al PDL, crede ca este doar o diversiune a social-democratilor pentru a abate atentia opiniei publice de la adevaratele probleme din sanul PSD, iar artizanul acestei actiuni este „distinsul jurist Sova”, care nu face altceva decat sa spuna lucruri trasnite.

La cateva zile dupa ce s-a discutat in Comisia de Onoare si Arbitraj a PSD despre excluderea lui Mircea Geoana din partid, Victor Ponta a iesit cu o alta declaratie bomba – USL pregateste suspendarea presedintelui Traian Basescu.

Tema PSD e o diversiune

Ioan Oltean, secretarul general al PDL spune ca declaratiile venite dinspre PSD nu sunt altceva decat o diversiune pentru ca problemele reale din acest partid sa fie ascunse de ochii romanilor.
„Am constatat ca zilele acestea, in timp ce se devoreaza intre ei liderii PSD, ei au mai scos pe piata o tema ca o diversiune, pentru a abate atentia opiniei publice de la mancatoria din cadrul PSD – suspendarea presedintelui Traian Basescu. Si intrucat zilele acestea se intrunesc distinsii juristi ai USL, probabil condusi de distinsul jurist Sova, imi permit sa le dau cateva date pe care sa le aiba in vedere atunci cand vor lua o decizie, pentru ca distinsul jurist Sova vine cu idei trasnite, pe principiul «copiii spun lucruri trasnite». El a venit si cu ideea unei rocade intre Mircea Geoana si Titus Corlatean la functia de presedinte al Senatului, o idee aberanta, rusinoasa pentru un jurist”, a declarat Ioan Oltean.
Secretarul general al PDL a precizat ca presedintele Romaniei ar putea fi suspendat doar in anumite conditii, si anume daca ar fi comis fapte grave care ar aduce atingere ordinii constitutionale.
„Articolul 95, alineatul 1 din Constitutia Romaniei spune ca in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si Senat. In acelasi timp, avand un precedent cand aceleasi formatiuni politice au incercat suspendarea presedintelui Romaniei, avem o decizie a Curtii Constitutionale din 5 aprilie 2007. Le recomand sa o citeasca, in special unde se spune ca nu orice fapta de incalcare a prevederilor Constitutiei poate justifica suspendarea din functie a presedintelui Romaniei, ci numai faptele grave. (…) Curtea retine ca pot fi considerate fapte grave actele de decizie sau sustragere de la indeplinirea unor acte de decizii obligatorii prin care presedintele ar impiedica functionarea autoritatilor publice, ar suprima sau ar restrange drepturile si libertatile cetatenilor, ar tulbura ordinea constitutionala ori ar urmari schimbarea ordinii constitutionale sau alte fapte care ar putea avea efecte similare”, a spus Oltean.
„Presedintele Romaniei nu a savarsit niciuna din aceste fapte. Domnia sa a facut o simpla afirmatie, ca indiferent care va fi decizia CC, nu sunt bani pentru majorarea salariilor si a pensiilor. Nu a spus nicio clipa ca se opune punerii in aplicare a deciziei Curtii Constitutionale, ca se opune punerii in aplicare a unui act normativ. A spus ca nu sunt bani. Este o afirmatie care corespunde unei realitati concrete din Romania, nu este o fapta care sa poata fi calificata ca fiind o fapta grea. Dar cum in mintea tulbure a uselistilor este o continua zbatere si o dorinta absolut nebuna de a ajunge la guvernarea acestei tari, domniile lor nu mai au rabdarea si puterea de a se controla pana la viitoarele alegeri”, a mai adaugat secretarul general al PDL.

Ponta, Antonescu si Sova, niste tineri nematurizati

Titus Corlatean, Victor Ponta si Crin Antonescu nu au scapat nici ei de ironiile lui Ioan Oltean.
„L-am auzit si pe Titus Corlatean spunand zilele acestea ca presedintelui Romaniei i-ar fi teama ca odata ce el ar ajunge in locul lui Geoana, Titus Corlatean in locul lui Geoana – este o batjocura, ar putea sa ii creeze probleme presedintelui Romaniei. Iata ca in PSD sunt oameni care nu au decat gargauni. Ponta se viseaza prim ministru. Crin Antonescu se viseaza presedinte, pe blogul acestuia scrie ca este viitorul presedinte al Romaniei. Titus Corlatean, alt tinerel, se viseaza presedintele Senatului si inlocuitorul de drept al presedintelui Romaniei. Daca dumneavoastra credeti ca acesti oameni pot sa conduca aceasta tara, atunci este foarte grav. Eu cred ca este total inadmisibil ca acest popor sa isi dea soarta pe mana acestor tineri nematurizati, care nu viseaza decat functii”, a declarat deputatul.

„Le-am tras o bataie zdravana in 2007”

In opinia sa, incercarea USL de a gasi o motivatie pertinenta de suspendare a presedintelui Romaniei este „o diversiune mizerabila care are drept de scop acoperirea scandalului din PSD, distragerea atentiei opiniei publice de la acest subiect extrem de laptos, extrem de atractiv si ducerea lui spre un alt domeniu”.
„Este totalmente inadmisibil ca, intr-un moment in care tara are nevoie de liniste pe plan politic si de un angajament si de o solidaritate totala a fortelor politice sa venim si sa cream asemenea subiecte de tensiune care induc in opinia publica mereu sentimentul ca politicienii romani sunt intr-un continuu razboi”, a mai spus Oltean.
Astfel de atitudini si initiative sunt considerate de secretarul general al PDL totalmente distructive pentru imaginea Romaniei pe plan extern si sunt lipsite de ratiune. „Daca chiar vor dori sa ajungem acolo, noi le-am tras o bataie zdravana in 2007 la acest capitol si suntem gata pregatiti sa le-o mai dam odata. O sa le mai dam o bataie pe aceasta tema daca chiar o sa si-o doreasca”, a mai adaugat Ioan Oltean.
Legat de o eventuala sustinere a acestui demers al USL pentru suspendarea presedintelui Romaniei, din partea parlamentarilor democrat-liberali, aceasta este considerata de secretarul general al PDL o simpla speculatie.
„Va asigur ca niciodata parlamentarii PDL, si eu cred ca nici parlamentarii puterii majoritare, nu vor sustine o asemenea ineptie ca cea a USL. Exclus. Bag mana in foc! In lumea asta sunt multi nemultumiti, dar eu nu cred ca exista un parlamentar al PDL care ar putea sa voteze pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu. Exclus, categoric exclus. Sunt doar vise ale doamnei Olguta Vasilescu”, a spus Ioan Oltean.

Geoana, exclus pentru credibilitatea lui Ponta

In ceea ce priveste excluderea lui Mircea Geoana deputatul democrat-liberal este convins ca aceasta va avea loc, cu atat mai mult cu cat „este pentru binele acestui popor ca PSD sa isi faca randuiala in interior”. In plus, Ioan Oltean crede ca vor urma si alte excluderi din PSD.
„Eu cred ca dupa Geoana urmeaza Nastase, apoi urmeaza Iliescu, si uite asa liderii marcanti ai partidului vor fi trecuti la pensie inainte de a ajunge la varsta de 65 de ani”, a afirmat secretarul general al PDL.
Totusi, Ioan Oltean spune ca desi Mircea Geoana va fi exclus din PSD, social-democratii nu vor mai cere demiterea lui din functia de presedinte al Senatului.
„Dupa excluderea lui Geoana, PSD a pierdut presedintia Senatului. Nimic nu impiedica PSD sa depuna o noua candidatura si sa se lupte sa fie ales. Nu vreau sa fiu profet, dar banuiesc ca se va intampla in felul urmator: Geoana va fi exclus din partid, fiindca altfel Ponta nu mai are credibilitate, dar nu se va cere revocarea lui din functia de presedinte al Senatului niciodata si va ramane presedinte al Senatului. Geoana o sa fie un sarguincios slujbas in cinstea si pentru PSD ca presedinte al Senatului. L-au dat afara din partid si o sa-i slujeasca cu mai multa sarguinta ca sa le dovedeasca ce membru fidel al partidului el, chiar si cand nu are carnetul in buzunar”, a afirmat Oltean.
„E o greseala monumentala a lui Victor Ponta si a lui Sova. Bietul Geoana s-a predat si era deja mazilit, era devorat. Lipsa de democratie nu poate decat sa ma afecteze si acolo a fost o lipsa de democratie totala”, a mai adaugat secretarul general al PDL.
Cat priveste dispozitia Curtii Constitutionale pe care PSD o invoca pentru revocarea lui Mircea Geoana din fruntea Senatului si inlocuirea acestuia cu Titus Corlatean, Ioan Oltean spune ca asa ceva nu exista.
„Nu exista o dispozitie a Curtii Constitutionale care sa spuna ca grupul parlamentar care a sustinut un presedinte il revoca. Nu exista asa ceva. Exista ca se respecta un algoritm politic de la inceput. Mircea Geoana a fost desemnat de catre grupul parlamentar PSD-PC, care nu mai exista. A fost sustinut de o putere care nu mai exista – PSD-PDL. In aceasta situatie, prevederile constitutionale nu mai pot fi invocate. Pe de alta parte, presedintele Senatului se alege prin votul majoritatii Senatului si se revoca din functie prin votul majoritatii Senatului. Aceasta este legea! Nu poate fi numit intr-un fel si schimbat in alt fel”, a declarat Ioan Oltean, adaugand ca propunerea senatorului Sova de a-l revoca pe Geoana din functie si inlocuirea acestuia cu Titus Corlatean, simultan, „este o ineptie”.

Liana Muresan
redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.