Ioan Oltean, fost deputat al județului Bistrița-Năsăud, a acordat un interviu în exclusivitate ziarului Gazeta de Bistrița, în care a vorbit despre modul în care  DNA-ul a fabricat patru dosare împotriva sa, cu intenția de a-l elimina din viața politică. În plus, Oltean a subliniat că atunci când ești un politician consecvent și având o integritate morală, mulți indivizi își doresc să te distrugă, și se pare că acest lucru s-a întâmplat și în cazul său, dar, cum a precizat el, totul e bine când se termină cu bine. 

Reporter: Cum vă simți în legătură cu intenția dvs de a reveni în politică?

Ioan Oltean: Nu aș putea vorbi de o intenție neapărat de a reveni în politică. Mai mult există oferte din partea unor partide, mai vechi sau mai noi și nu aș vrea să le nominalizez deoarece suntem încă în discuții. Deocamdată analizez și nu am luat nicio decizie. Nu am uitat de politică și aș vrea să continui în partidul în care am fost aproape 30 și ceva de ani. 

Reporter: Cum perceți actuala guvernare sub tutela lui Marcel Ciolacu? 

Ioan Oltean: În opinia mea este o guvernare nefavorabilă, care este într-un permanent conflict. Zilnic observăm certuri între cele două partide de coaliție, reproșuri, încercări de a-și cultiva propria imagine a partidului din care fac parte, în detrimentul celeilalte părți. O guvernare care, cel puțin în săptămânile care au trecut de la investirea lui Marcel Ciolacu, nu a fost preocupată de angajamente comune, asumări comune. Cel mai recent exemplu este cel cu demisiile din Guvern. Nu are responsabilitatea să-și asume evenimentele care au avut loc și care sunt demne de orice critică. Dacă a demisionat Gabriela Firea cu Marius Budăi, trebuie și Raluca Turcan? Nu are nimic care să justifice această dorință a unora. Faptul că ei nu pot să se pună de acord și nu-și asumă și bunele și relele este o dovadă certă că această guvernare nu poate să se finalizeze cu standarde ridicate în ce privește angajamentele economice și sociale din programul de guvernare. 

Reporter: Cum ați trăit experiența dosarelor care v-au scos din viața politică și au avut un impact profund asupra vieții dvs? 

Ioan Oltean: Patru dosare, mai exact, mi-a făcut DNA-ul pentru a mă scoate și elimina din politică. Eram un om politic cu coloană vertebrală și cu demnitate și nu eram deloc pe placul multora dintre cei care își doreau plecarea mea din politică. Atunci au dezvoltat patru dosare. Cel mai faimos este cel cu sacul de bani luat în curtea bisericii din Chitila. A fost o perioadă foarte grea, trebuie să recunosc, unde am pierdut tot. Prieteni, credibilitate, totul. Mass-media a șters pe jos cu mine, dintr-un om politic cu poziție solidă în societatatea românească am ajuns paria societății. Important este însă că am învins în această confruntare cu DNA-ul și am câștigat. Toate dosarele au fost închise și cu precizarea că fapta nu a existat. Este un caz unic în justiția României în care DNA-ul să-și claseze patru din dosarele care mi-au fost deschise atunci. Mulțumesc lui Dumnezeu să depășesc cu bine și mereu am crezut că sunt nevinovat și trebuie să câștig, mi-a dat puterea fizică și psihică să reușesc să depășesc cu bine această perioadă. Aproape 7 ani a durat totul, dar știți vorba aia: totul e bine când se termină cu bine. 

Ioan Oltean: Această guvernare nu poate să se finalizeze cu standarde ridicate în ce privește angajamentele economice și sociale din programul de guvernare

Reporter: Cum urmează să vă refaceți imaginea politică? 

Ioan Oltean: E foarte greu să o refac, să mă întorc la ceea ce am fost cândva. Mass-media a prezentat într-o frază simplă că am câștigat, atât. Nu s-a comentat mult. Există astăzi destule persoane care încă sunt de părere că sunt vinovat sau că între timp eu am câștigat. E foarte greu să-mi recâștig imaginea, iar pentru aceasta trebuie să dețin funcții și să fiu într-un contact permanent cu oamenii. Atâta timp cât sunt un simplu cetățean, e foarte greu să mai recâștig ceea ce am pierdut prin ceea ce a făcut DNA-ul cu mine. 

Reporter: Aș vrea să știu dacă ați avea ceva proiecte pentru BN dacă reveniți în politică? Cum e acum județul în ceea ce privește dezvoltarea? 

Ioan Oltean: Bistrița-Năsăud este un județ unde s-a resimțit din plin efectele pozitive ale banului guvernamental și european. Trebuie să recunosc că administrația județeană condusă de PSD a avut o relație foarte bună cu administrația centrală. Să nu uităm că Ponta și Dragnea erau îndrăgostiți de județul nostru și în felul acesta banul nu a lipsit din județ și evident au fost foarte multe realizări. Avem un județ cu o infrastructură rutieră foarte bună, un județ în care s-au făcut foarte multe lucruri. 

Ioan Oltean: Mass-media a șters pe jos cu mine, dintr-un om politic cu poziție solidă în societatatea românească am ajuns paria societății. 

Reporter: Cum vedeți alegerile prezidențiale în 2024? Este Mircea Geoană posibil președinte?

Ioan Oltean: Partea delicată în acest moment este că niciun partid nu și-a prezentat candidatul. Avem doar proiecții, speculații făcute de către opinia publică și mass-media, dar nu avem un candidat cert susținut de către un partid politic. E clar că partidele care se vor bate pentru Cotroceni este PSD și PNL. Candidații acestora se vor confrunta cu posibilitatea de a câștiga mandatul de președinte al României. Ca să vă răspund la întrebarea numărul doi: Mircea Geoană pare a fi un candidat redutabil și care ar avea, în opinia mea, mari șanse să devină președinte. Aceasta, evident, dacă PSD ar avea inteligența să-l susțină și să nu îl refuze. Este un candidat cu multe calități pentru a fi președinte de stat.

6 COMENTARII

  1. E amuzant articolul, eu care stiu cum stau lucrurile m-am prapadit de ras. Integritatea morala a domnului Oltean ma obliga s-o rog pe doamna Calo sa-l ia copil de mingi la Organizatia de Seniori PNL. Cand i-am spus ca i-a trecut vremea ca la hribe, nu m-a crezut. Poate se prinde totusi in ceasul al 12-lea, ca-i tare rau sa fi penibil.

  2. Este enervant de tupeist personajul. El era preocupat de angajamentele comune pe masa de birou a Dumitriței pe care prin asumări comune a reușit să o bage la răcoare pentru puțină trezire. Prin cele patru dosare DNA a urmărit să scape țara de mafioți ca dînsul și mare păcat că faptele s-au prescris.Ovi Când a avut demnitate marele pupicurist, când pupa la Udrea sau când îndemna la atingerea lui Iohanis? Ce să vezi ? Mare om…….,mare caracter….,rușinea societății.
    Pe cine crezi că mai prostești? Despre ce infrastructură vorbești? Ești din ce în ce mai penibil. Ai pierdut prin ceea ce ai făcut și nu prin ce au făcut alții.

  3. Să fim serioși. La 70 de ani trebuie să ne gândim la proceduri de recuperare balneo-climaterice, o parafină, aerosoli sau briză marină pentru a îmbătrâni frumos și a o mierli ușor. Avem și în noua generație intelectuali care trebuie promovați. Seniorii să stea cuminți și să aștepte mult trâmbițata recalculare a pensiilor iar specialii să plătească acatiste ca să-i apere babalâcii de la CCR. A era să uit, „broasca din gât”, dacă vă amintiți, are nevoie de multă gargară.

  4. Ce nemernic este acest personaj! Este cazul să-ți amintești când ai avut integritate morală și când ai pierdut-o? Or fi contribuit acțiunile și angajamentele comune de pe masa de birou a Dumitriței? Biata naivă, ca să nu-i spun altfel, ai reușit să o distrugi fără nici o remușcare . Ai băgat-o și la răcoare și i s-au confiscat toate proprietățile pe care le-ați achiziționat prin angajamente comune, în timp ce ție ți s-au prescris faptele și ai rămas și cu proprietățile. DNA -ul a vrut să scape țara de hoți și mafioți ca tine, dar se pare că pupicuriștii ca tine scapă neatinși și apoi ne dau lecții de morală. Crezi că mai prostești pe cineva? Ce discursuri penibile aveai când erai în politică, s-au poate nu ți le amintești? Erai rușinea Ardealului și acum vrei reabilitare? Un om cu morală și caracter nu ar îndrăzni să facă ceea ce faci tu ca să te disculpi. Ai ajuns ce ai meritat, cât de demnitate și coloană vertebrală nici nu poate fi vorba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.