Pe cei trei kilometri ai Străzii Taberei nu mai circulă nici maşinile de gunoi

La doar 10 minute de centrul istoric al municipiului găsim o stradă de doar 2-3 kilometri, Strada Taberei, care aşteaptă de mai bine de un deceniu să fie asfaltată. Motivul pentru care nu se asfaltează strada este incredibil: Primăria Bistriţa spune că nu poate asfalta strada pentru că locuitori refuză să cedeze câţiva metri din terenurile lor pentru a se putea lărgi strada şi a se face cu două sensuri.

 

De mai bine de 10 ani locuitorii de pe strada Taberei aşteaptă să circule pe asfalt, mai ales că este situată la doar 10 minute de centrul istoric al municipiului. Deşi locuiesc în vile cochete de zeci şi chiar sute de mii de euro, în zilele ploioase, bistriţenii trebuie să aibă asupra lor cizme de cauciuc pentru a face faţă noroiului care pune stăpânire pe întreaga stradă.

 

Sunt bistriţeni doar când trebuie să plătească impozite

Iarna situaţia este mai gravă, întrucât întreaga stradă se transformă într-un imens derdeluş, care abia poate fi străbătut cu autoturismul. Locuitorii străzii, motivaţi de impozitele care în unele cazuri trec şi de 1000 de lei anual, au trimis multiple cereri şi scrisori Primăriei Bistriţa însă până acum s-au ales doar cu promisiuni şi câteva lucrări de mântuială.

„Plătim impozit ca pe pietonal, păi asta-i treabă?”, precizează Maria Lupan, una dintre locuitoarele de pe strada Taberei.

Picătura care a umplut paharul cu răbdare al locuitorilor acestei străzi au fost ultimele lucrări întreprinse de către Primăria Bistriţa, menite să le închidă gura cel puţin pentru un timp.

 

Vitalia refuză să-şi bage maşinile de gunoi pe strada Taberei

Este vorba despre lucrări de decolmatare a şanţurilor, care însă sunt făcute de mântuială şi dau naştere la altă problemă cel puţin supărătoare: împiedică maşinile de mare tonaj să mai intre pe strada Taberei.

Aşa se face că riscul de alunecare a străzii în pârâul din imediata vecinătate face ca maşinile de gunoi sau cele de pompieri să nu se mai încumete să intre pe strada Taberei. Locuitorii străzii Taberei se văd nevoiţi să-şi ducă gunoiul în oraş dimineaţa când merg la serviciu sau să poarte pubelele şi trei kilometri până la baza străzii pentru a putea fi golite de către Vitalia, firma care colectează deşeurile.

„Vă aducem la cunoştinţă că în urma lucrărilor de decolmatare a şanţurilor, drumul s-a îngustat şi reprezintă pericol de prăbuşire, iar conducta de gaz s-a deplasat. De asemenea, autoutilitarele de pompieri, de gunoi şi de greu tonaj nu au acces pe stradă pentru intervenţii, fiindcă există pericol de prăbuşire a drumului pe partea adiacentă în pârâu. Faţă de aceasta vă rugăm să luaţi măsuri necesare pentru ca drumul să fie practicabil”, susţineau locuitorii străzii Taberei în ultima scrisoare deschisă remisă Primăriei Bistriţa.

 

Cu bani de-o garsonieră, Primăria Bistriţa decolmatează nişte şanţuri

Lucrările de decolmatare a şanţurilor au fost făcute şi ele de mântuială, iar grămezile de pământ au fost lăsate pe marginea drumului câteva săptămâni bune, contribuind la noroiul ce se formează cu fiecare ploaie.

Proasta execuţie a fost observată şi de către fostul viceprimar Ioan Peteleu, care spune că această investiţie reprezintă bani aruncaţi pe fereastră şi nu puţini, pentru aceste lucrări alocându-se nu mai puţin de 100.000 de lei.

„Pe bugetul de anul acesta a fost prinsă o sumă de 100.000 de lei pentru a rezolva acele rigole pentru apele pluviale. În primăvara acestui an m-am deplasat la faţa locului cu o echipă de la Direcţia de Servicii Publice, împreună cu domnul director Creţiu şi le-am spus cam ce trebuie să se facă acolo. Adică să se decolmateze acele şanţuri şi să se rezolve problema ca apele să se scurgă”, explica într-o conferinţă de presă fostul viceprimar Ioan Peteleu.

O plimbare pe strada Taberei confirmă cele spuse de fostul viceprimar liberal Ioan Peteleu. Înclinaţia drumului este pe partea dreaptă, iar şanţurile menite să capteze apele pluviale sunt făcute pe partea stângă, astfel că tehnic nu au cum să rezolve problema.

Din păcate aceasta nu este singura gafă care s-a făcut pe strada Taberei. Deşi s-a amenajat o reţea de apă şi canalizare, unii dintre locuitori pur şi simplu nu se pot racorda şi nu pot beneficia nici de acest serviciu. Este şi cazul lui Ioan Sarkani, care s-a trezit cu ţevile de canalizare cu 90 de centimetri sub nivelul casei, astfel că nu s-a putut racorda.

„Eu când am făcut proiectul de casă am plătit pentru finalizarea proiectului de casă 6.000 de lei, iar motivul pentru care am plătit atât de mult mi s-a spus că este faptul că strada este considerată stradă centrală pentru că avem toate utilităţile şi că drumul Taberei figurează la Primăria Bistriţa cu asfalt”, spune Domniţa Bogdan, una dintre locuitoarele de pe această stradă.

La intrarea pe stradă găsim o altă capcană, care într-o clipă de neatenţie poate pune în pericol viaţa celor care trec zilnic prin zonă. Drumul începe să se surpe în pârâul din apropiere, iar acest lucru nu este semnalizat, ba mai mult, vegetaţia ascunde groapa formată. Locuitorii străzii se tem ca într-o clipă de neatenţie ei sau copiii lor să nu cadă în râpa de câţiva metri buni.

 

Municipalitatea doar caută soluţii… de 10 ani

Reprezentanţii Primăriei Bistriţa contrazic cele spuse de Domniţa Bogdan, susţinând că strada Taberei figurează ca drum de pământ şi că se caută de mai mulţi ani soluţii pentru asfaltarea acestei străzi.

De vină pentru faptul că strada nu a fost încă asfaltată sunt tocmai locuitorii, care nu ar fi de acord să cedeze câţiva metri din proprietăţile lor pentru a se putea lărgi strada şi a se transforma într-o stradă cu două sensuri.

Cele spuse de către reprezentanţii Primăriei nu sunt în concordanţă cu varianta oferită de către locuitori, care susţin că toţi cei care au case pe Taberei sunt dispuşi să cedeze câţiva metri pentru lărgirea străzii.

Potrivit inventarului domeniului public, în jur de 150 de străzi din cele 400 pe care le are municipiul Bistriţa sunt de pământ. Lungimea lor totală este de peste 70 de kilometri. Procesul de asfaltare a început în urmă cu 10-15 ani, însă este foarte anevoios.

str. taberei 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.