Banca Transilvania scoate la vânzare Hotel Gomar Lux, cu aproape un milion de euro. Asta după ce firma care administra hotelul a intrat în insolvență în 2020 și mai apoi în faliment, aceasta fiind deja radiată. Hotelul arată într-o stare jalnică și nu mai sunt organizate acolo nici măcar evenimente.

Aproape un milion de euro cere Banca Transilvania pentru Hotel Gomar Lux, din Crainimăt. Unitatea de cazare aparține familiei Gorea, firma care îl administra intrând în insolvență la mijlocul anului 2020, la cererea Direcției Regionale a Finanțelor Publice.

Anul acesta în ianuarie, după 3 ani de proces, Tribunalul Bistrița-Năsăud a decis închiderea procedurii generale a falimentului și radierea firmei de la Registrul Comerțului. Direcția Regională a Finanțelor Publice a contestat decizia Tribunalului Bistrița-Năsăud, aceasta fiind însă menținută de Curtea de Apel Cluj.

Potrivit anunțului Băncii Transilvania, terenul are o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați, suprafața construită fiind de peste 2600 de metri pătrați. Clădirea are un regim de înălțime subsol + parter + două etaje.

Hotelul are 38 de camere: 4 apartamente, 6 camere matrimoniale, 28 de camere duble, cu 84 de locuri în total. De asemenea, hotelul dispune de saună, piscină, sală de fitness, teren de tenis. La acesta se adaugă și un restaurant cu o capacitate de 280 de locuri, unde se organizau evenimente până anii trecuți. Are și o sală de conferințe cu o capacitate de maxim 100 de locuri.

„Construcția dispune de fundații continue din beton armat, structură din grinzi și cadre de beton armat, închideri și compartimentări de zidărie. Hotelul și restaurantul este în conservare”, se mai arată în anunțul celor de la Banca Transilvania.

Pentru anul 2018, Hotel Gomar Lux SRL, firma care a administrat hotelul a raportat o cifră de afaceri de 862.479 de lei, un profit net de 42.932 de lei și datorii care se apropiau de un milion și jumătate de lei. La acea vreme numărul angajaților ajungea la 12. Pe firma în cauză funcționează hotelul și restaurantul cu același nume de la intrare din localitatea Crainimăt.

În 2017, Hotel Gomar Lux raporta o cifră de afaceri de un milion de lei, un profit net de 140.563 de lei și datorii de 1,1 milioane de lei. În 2016, cifra de afaceri se apropia de 1,4 milioane de lei, iar profitul trecea de 160.000 de lei. Datoriile treceau și ele de un milion de lei.

În prima fază, grupul Gomar Lux a intrat în insolvență cu două firme, la cererea debitorului. Este vorba despre Gomar Lux și Gomar Electric. Familia Gorea mai avea însă în grupul Gomar Lux câteva firme cu care opera. Este vorba despre Gomar Production, Hotel Gomar Lux și Reality Business SRL.

Aceeași soartă au avut-o și alte firme ale familiei Gorea

Nu doar firma care administrează Hotel Gomar Lux a avut această soartă, ci și altele din grupul Gomar, administrat de familia Gorea. Și Gomar Electric a fost radiată, în 2022, după un proces ce s-a întins pe nu mai puțin de 7 ani.

Printre cei care sperau să își recupereze banii de la Gomar Electric SRL se numără Banca Transilvania, Porsche Leasing România, Garanti Bank, Municipiul Bistrița, Rocredit IFN, Ambient, Tabita Tour, Municipiul Arad, Municipiul Arad, Municipiul Galați, Municipiul Suceava sau Municipiul Târgu Mureș. Falimentul a fost cerut de Vianus Comprod SRL, iar decizia nu este încă definitivă și a fost deja contestată de Gorea Gabriel Marcel.

În 2015, Gomar Electric raporta o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de lei, profit net de 1,3 milioane de lei. Datoriile înregistrate la acea dată ajungeau la 34,8 milioane de lei. În ultimul an de activitate, SRL-ul a avut un singur angajat. Cu un an înainte, în 2014, Gomar Electric raporta 131,5 milioane de lei și pierderi de 3,6 milioane de lei. Datoriile ajungeau și ele la 65 de milioane de lei, iar numărul de angajați la 40.

La fel s-a întâmplat și cu Gomar Production, care a primit decizia de încheiere a procedurii și radiere în 2020, după doar un an de proces. Dintre toate firmele din grupul Gomar, singura care încă nu este radiată este Reality SRL, care face obiectul unui dosar de faliment încă din 2021.

În acest caz o altă firmă, Belgodi SRL a fost cea care a cerut falimentul firmei. Tribunalul Bistrița-Năsăud unde se judecă dosarul încă nu s-a pronunțat în acest caz. Printre cei care așteaptă să își recupereze banii de la SRL se numără Gomar Lux SA, Mercedes Benz, Finanțele Publice sau Primăria Bistrița.

Gavril Gorea, cât pe ce să scape de urmărirea penală

Problemele nu se opresc aici. Administratorul firmei SC Gomar Lux SA Bistriţa, Gavril Gorea, este cercetat penal pentru abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals în înscrisuri, spălare de bani şi infracţiuni la legea societăţilor comerciale. Plângerea a fost depusă de Iproeb SA, care s-a constituit parte civilă în acest proces.

Gavril Gorea a înregistrat în contabilitatea Gomar Lux nu mai puțin de 23 de facturi fiscale fictive. Cele 23 de facturi fiscale fictive au generat un prejudiciu de peste un milion de lei în sarcina bugetului de stat.

În 2014, Gomar Lux cere deschiderea procedurii simplificate de faliment, susţinând că are datorii de peste 86 de milioane de lei. Aproape cinci milioane şi jumătate de lei reprezentau restanţe de plată către bugetul de stat.

Societatea respectivă figurează şi în evidenţele Centralei Incidentelor de Plăţi, cu instrumente de plată refuzate la plată în valoare totală de 3,4 milioane de lei. Au fost înregistrate şi nu mai puţin de 75 de incidente de plată minore cu bilete la ordin.

Alături de Gavril Gorea era cercetat și Gabriel Marcel Gorea. Cei doi au fost la un pas să scape de urmărirea penală, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a hotărât clasarea cauzei. Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis însă plângerea formulată de Prysmian Cabluri și Sisteme SA împotriva ordonanței de clasare a cauzei și a cerut Parchetului să completeze urmărirea penală și să ceară trimiterea lor în judecată.

„Desființează ordonanța atacată și trimite cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud în vederea completării urmăririi penale privind pe inculpații GCM și GG sub aspectul comiterii infracțiunilor cu privire la care ordonanța atacată s-a dispus clasarea în temeiul art. 16 alin 1 lit. b. C. pr. Pen”, se pronunța Tribunalul Bistrița-Năsăud în toamna anului 2021.

Decizia dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud este definitivă. Până la această dată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud n-a reușit să rezolve problema și să ceară trimiterea celor doi în judecată, deși a trecut aproape doi ani de la decizia tribunalului.

Andreea Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.