Pe parcursul mai multor ani, până în 1994, în Sălcuţa, au avut loc mai multe morţi suspecte – 11 după spusele localnicilor. Pentru a nu-şi crea dureri de cap, cei îndrituiţi cu cercetarea circumstanţelor acestor morţi, fără a deţine dovezi concludente pentru a da o soluţie corectă, au catalogat unele din aceste decese suspecte ca accidente sau sinucideri. Patru din aceste cazuri au fost atribuite lui Francisc Trombiţaş. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, de infracţiunile de care era acuzat, stabilind că nu el este vinovat de crimele din Sălcuţa, prin decizia penală nr.1977 din 27 mai 2009.

Lucrurile au ajuns în punctul din care au plecat. Cel puţin din punct de vedere juridic, Francisc Trombiţaş este nevinovat, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud (IPJ BN) – Serviciul de Investigaţii Criminale, chiar au o problemă, misterul crimelor şi a criminalului în serie din Sălcuţa nu este elucidat.
În această situaţie, urmând o logică firească a faptelor, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spune negru pe alb că adevăratul asasin în serie din Sălcuţa nu a fost descoperit şi se plimbă liber şi liniştit printre noi şi poate comite în orice moment o nouă crimă. Se pare însă că justiţia de această dată chiar a fost oarbă, din cauza modului pompieristic în care s-a instrumentat speţa şi a fost practic obligată să ia o asemenea decizie. Astfel că, în baza probelor din dosar, nu se putea da o decizie definitivă de condamnare, mai mult instanţa achitându-l printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă pe presupusul asasin, Francisc Trombiţaş.

„Cum ziceţi dumneavoastră”

În numărul trecut al Gazetei de Bistriţa am prezentato primă parte a interogatoriului la care a fost suspus presupusul făptaş al crimelor de la Sălcuţa, Francisc Trombiţaş. Continuăm şi în acest număr cu interogatoriul la care a fost supus suspectul de către procurorul care a instrumentat speţa.

Procuror: Pe ea de unde o ştiai mata? Cum îi mai zicea ei? Cum o ciufulesc?
Francisc Trombiţaş: Păi, Maria lu' Şuştăru, aşa, aşa ştiu că-i zicea…
Procuror: Mai departe, la Anica, (n. r. – Anica Rus) în februarie 1994.
Francisc Trombiţaş: Păi eu cum m-am dus, m-am dus de unde m-am dus şi să ies pe cărare, să ies la deal să mă duc acasă. Ea umbla după scroafă acolo, în grădina şcolii, a căminului. Vai trăsni-te-ar Feri, zice, aicea eşti? D-apoi zic, unde să fiu? Tăt o prind, tăt o ăsta. Stai mă, zice, că veni cineva, zice, şi cum să fie şi fă cum şti şi te spun la soţie, că nu ştiu ce, apoi şi aia mâne-tea, ş-apoi atunci amu, zic tăt atâta-i…
Procuror: Ai avut cu ea raport sexual?
Francisc Trombiţaş: Am avut eu înainte. Atunci n-am apucat, o venit bătrâna şi o fost gata…
Procuror: Da’ pe ea cum ai omorât-o, pe asta, pe Anica. Cu ce?
Francisc Trombiţaş: Cu năframa bătrânei, am apucat-o aşa de un colţ şi am luat-o.
Procuror: Nu pe bătrână, pe Anica. Cu ce?
Francisc Trombiţaş: Pe Anica cu mâna. (Mimează gestul ducându-şi mâna la gât)
Procuror: Şi cu altceva nu?
Francisc Trombiţaş: Nu. Ş-apoi pe bătrână am luat-o cu năframa ei.
Procuror: Da’ bătrâna ce-a căutat acolo?
Francisc Trombiţaş: Şi-o cătat moartea.
Procuror: Şi ea ce avea în mână, bătrâna?
Francisc Trombiţaş: Păi ce avea, o sticlă cu lapte şi straiţa şi botă şi…
Procuror: Şi pe ea cum ai omorât-o?
Francisc Trombiţaş: Păi cu baticul ăla, CUM ZICEŢI DUMNEAVOASTRĂ.

Unde a fost deşurubat becul?

Dialogul dintre procuror şi Francisc Trombiţaş continuă în aceeaşi manieră.

Procuror: Da, reveniţi, după ce l-ai omorât pe bărbatul acela care a intrat în curte la Domniţa, la a lu' Şuştărului, (n. r. – Ioan Frătean) a intrat o femeie? Şi te-o văzut?

Francisc Trombiţaş: O femeie ş-apoi că cine o fost aia, şti-o Dumnezeu.
Procuror: Da’ te-a văzut pe mata?
Francisc Trombiţaş: M-o văzut, da’ n-o fost sigură că cine-i.
Procuror: Era întuneric?
Francisc Trombiţaş: Era întuneric bine.
Procuror: Da’ ea avea un bec acolo afară, avea un bec, becul nu era aprins?
Francisc Trombiţaş: Nu, n-o fost aprins.
Procuror: Nu l-ai deşurubat cumva dumneata?
Francisc Trombiţaş: Nu.
Procuror: Nu ai deşurubat becul?
Francisc Trombiţaş: De era aprins îl slobozam io, că ştiu.
Procuror: Şi nu l-ai slobozit?
Francisc Trombiţaş: Nu.
Procuror: Păi nu aşa m-ai spus mie, că ai deşurubat becul?
Francisc Trombiţaş: Am deşurubat becul, la aia ce-o muls vaca.
Procuror: La aia ce-o muls vaca, la prima, la Domniţa?
Francisc Trombiţaş: La aia, ie.
Procuror: Ai deşurubat becul.
Francisc Trombiţaş: Sigur.
Procuror: Înainte de a avea cu ea raport sexual pe trotuar, da?
Francisc Trombiţaş: Ie.
Procuror: Aşa, ne-o spus, în sfârşit. Are prea multe.

Reconstituirea faptelor – procuror pe post de regizor

În data de 13 decembrie 1999, în prezenţa întregii echipe de anchetatori, poliţişti şi procurori, aproape toată suflarea din Sălcuţa a participat la reconstituirea crimelor comise în sat. În rolul principal, bineînţeles, Francisc Trombiţaş, principalul suspect al cazului. Toată activitatea a fost înregistrată video şi audio, documentul respectiv fiind una din piesele de rezistenţă ale acuzării, act juridic care s-a dovedit în final demolatorul întregului rechizitoriu. Dialogul care urmează reprezintă modul în care ar fi acţionat acuzatul, Francisc Trombiţaş, în momentul omorârii numitei Domniţa Macarie.

Procuror: Şi acum arătaţi-ne unde aţi pus-o, unde aţi pus-o jos.

Francisc Trombiţaş: Aici în faţă.
Procuror: No, haideţi. puneţi-o jos.

Poliţistă, pe post de regizor şi actor

Intervine o femeie poliţist care interpreta rolul victimei: „Cum m-ai pus jos, dă-i, fă-te că mai pus jos”.

Procuror: Aşa, haideţi, puneţi-o jos.
Suspectul a prins-o cu mâinile pe la spate pe poliţista care interpreta rolul victimei, iar aceasta s-a lăsat uşor în jos pe partea laterală a corpului, iar suspectul a rămas în picioare.
Procuror: Dumneavoastră staţi pe ea aplecat, cum aţi făcut? Aşa, mai aplecaţi-vă.
Francisc Trombiţaş la indicaţiile anchetatorului s-a aplecat şi s-a sprijinit cu mâinile de corpul poliţistei care juca rolul Domniţei Macarie.
„Indicaţiile de platou” pe care le-a făcut procurorul şi care au cântărit enorm în decizia dată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceea de achitare a inculpatului, au continuat în acelaşi stil.

„Stai un picuţ, că am uitat”

Procurorul i-a luat lui Francisc Trombiţaş pălăria de pe cap.

Procuror: Strânge-o de gât, cum ai făcut. Unde-i năframa aia? Stai un picuţ, nu-i drept, stai un picuţ, că am uitat. Numai cu mâna, nu cu năframa, ai uitat dumneata.
Procurorul i-a luat năframa din mână suspectului şi a pus-o deoparte, continuând să dea sfaturi acestuia.
Procuror: Pune-i mâna la gât şi dumneata stai pe spate.
Francisc Trombiţaş s-a conformat. S-a aplecat spre femeia aflată în rolul victimei şi a prins-o cu mâinile de gât.
Interpreta rolului victimei a intervenit şi ea în regia spectacolului, dând indicaţii cu de la sine putere, ca şi cum ea ar fi cunoscut cum s-au întâmplat lucrurile în realitate: „Una aşa, cum mă strângi de gât, aşa, ştii, aşa şi dincoace una aşa”.

Motor!

Procuror: Ai filmat? Acuma numai un picuţ. Vino, vino mata, cu martorul. Fă-te că l-ai lovit. Vino încoace măi omule, lămpaşul lasă-l jos! Şi acum, fă că-l loveşti din partea dreaptă, că aici l-ai lovit, că l-ai lovit cu dreapta. În dreapta a fost lovit, numai un picuţ, în partea dreaptă, aşa a fost când l-ai lovit, arată, pune mâna, pumnul, apropie-ţi pumnul, ia asta în mână, da nu-l loveşti. Filmaţi!
Francisc Trombiţaş, aşa după cum reiese din imaginile video, se deplasează în spatele bărbatului care a adus un felinar şi apropie tâmpla dreaptă de obiectul respectiv. Apoi îl prinde cu mâna stângă după cap pe bărbatul care joacă rolul lui Ioan Frătean, iar pumnul mâinii drepte îl apropie de maxilarul „actorului”. În imagini, la un moment dat, suspectul apare urcat pe un taburet, la colţul casei lui Ioan Frătean, şi întinde mâna spre bec, fără a-la atinge cu mâna.

„Nu chiar pe ea, dar urcă-te”

Alte imagini video îl arată pe suspect prinzând cu mâna din faţă pe poliţista care interpretează rolul Domniţei Macarie şi mimează că o culcă la pământ.

Procuror: Pune-o jos şi urcă-te cu genunchii pe ea, dar nu chiar pe ea, dar urcă-te. Şi acum ia-i baticul din cap şi înfăşoară-l după gât, dar vezi să nu strângi prea tare.

Unde-i straiţa?

Ca un adevărat regizor, anchetatorul continuă cu indicaţiile de platou.

Procuror: Nu cu o mână, că nu cred că cu o mână ai făcut. Numai un picuţ. Are şi oase fracturate, te-ai urcat şi cu picioarele pe ea, că are şi coaste fracturate. Îi drept sau nu-i drept?
Francisc Trombiţaş: Da, îi drept.
Procuror: Îi drept, deci te-ai urcat şi cu picioarele pe ea, dar nu te lăsa acuma. Asta-i! Avea straiţă. Unde-i o straiţă? Nu ştiu dacă om avea… No hai, pe ea, fă ce-ai făcut atunci, pune-o jos!
Suspectul se conformează, face ce i se spune, se apropie de altă femeie poliţist care interpretează rolul unei alte victime.
Procuror: Pune-o jos. Aici i-ai băgat năframa pe gât. Pune-i în gură un pic baticul, dar nu o omorî, fă-i un nod în jurul gâtului, fă-i nodul. Ţine mâna acolo, că altfel nu iese poza, dă-i la gură, ţine-i-o. Acuma sigur, că după aia le-ai cărat la fântână. Pe care ai adus-o prima? Prima a fost aia mai slabă, Anica (n. r. – Anica Rus). Cum ai luat-o?
La dialogul respectiv, poliţista care interpretează rolul Anicăi Rus îl prinde pe suspect cu mâinile de după gât.
 
Poliţista în rolul Anicăi Rus: Acuma să mă ducă?
Procuror: Nu doamnă. Du-l unde a fost fântâna.

O mare mascaradă

De faţă la această reconstituire, a participat toată suflarea din Sălcuţa, care nu s-a arătat deloc convinsă de punerea în scenă a evenimentelor tragice petrecute în mica lor comunitate. Nu au fost aplauze, din contră, oamenii au zâmbit neîncrezători şi ironic, iar pe la colţuri, cu jumătate de gură, şi-au exprimat opinia că asistă la o mare mascaradă.

Tocmai aceste probe, reconstituirea făcută la faţa locului, nu au convins instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l condamna pe Francisc Trombiţaş, din contră, aceasta l-a absolvit de orice acuzaţie şi a confirmat opinia oamenilor din Sălcuţa. Irevocabil şi definitiv.

Undeva a fost o greşeală

Aşa după cum am mai arătat, din derularea întregii odisee se desprind două ipoteze. Una, criminalul nu este Francisc Trombiţaş, lucru care demonstrează faptul că întreaga construcţie a rechizitoriului a fost greşită şi am fost în faţa unei erori judiciare grave, şi doi, acesta este autorul crimelor în serie de la Sălcuţa, dar din cauza modului de instrumentare a probelor, instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligată să-l achite pe Trombiţaş.

Lucrurile, chiar nu stau simplu deloc, în toată această poveste nefiind obţinută o condamnare. Mai mult, rudele lui Francisc Trombiţaş ameninţă că se vor adresa unor instanţe internaţionale, deoarece consideră că acesta a fost a fost deţinut pe nedrept şi vor solicita daune Statului român pentru eroarea judiciară comisă.

Zaharia Cotoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.