Foştii miniştri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, au fost condamnaţi, marţi, de Instanţa supremă la trei ani închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, anunţă Mediafax.

În privinţa lui Ioan Avram Mureşan, judecătorii au decis deducerea intervalului de o zi cât acesta a fost reţinut, în 6 octombrie 2007, şi au menţinut obligaţia de a nu părăsi ţara. De asemenea, magistraţii Instanţei supreme au dispus confiscarea de la Decebal Traian Remeş a 1.500 de euro şi 1.500 de lei, bani ce vor ajunge la stat şi au menţinut sechestrul pus pe un imobil din Baia Mare al acestuia.

Potrivit Mediafax, în acelaşi dosar, Gheorghe Ciorbă a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare.

Instanţa supremă a mai dispus obligarea fiecăruia dintre inculpaţi la plata a câte 17.000 de lei cheltuieli judiciare.

Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.

 

În acest dosar, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, este acuzat de trafic de influenţă, iar Ioan Avram Mureşan de complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

2 COMENTARII

  1. TAMPITII NU VAD CUM SE CALCA LUMEA PE PICIOARE LA CAMERA DE COMERT, PENTRU INCHIDEREA FIRMELOR ! MAGARII NU VOR MAI PRIMI IMPOSITE PE SALARII SI VOR PLATI SI SOMAJ DECI IN LOC DE INCASARI LA IMPOZITE SI TAXE SE VOR ALEGE CU PLATI DE SOMAJ…BRAVOS NATIUNE ! SOMNUL NATIUNII NASTE MONSTRII !!!

  2. Sa li-o tragem in cerul gurii,toate prostiile se platesc , la fel si aceasta,acum sa vedeti de unde fonduri la salarii si pensii,nu au avut pana acum de s-a imprumutat guvernul acum si mai rau sau din rau in mai rau .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.