Pavel Scuturici, un fermier din comuna Telciu în vârstă de 48 de ani, şi-a pus capăt zilelor săptămâna trecută din cauza datoriilor mari pe care le avea către APIA. Bărbatul trebuia să returneze peste 143.000 lei, bani pe care i-a încasat în perioada 2008 – 2013 de la Agenţie sub formă de subvenţii pentru suprafeţele de păşuni pe care le avea în folosinţă. Rudele lui Pavel Scuturici, dar şi sătenii dau vina pe autorităţile locale care l-ar fi încurcat pe bărbat şi l-ar fi determinat să renunţe la contractele de concesiune pentru păşunile din proprietatea Primăriei Telciu. Disperat, bărbatul a cerut ajutorul administraţiei locale, dar şi celei judeţene, însă toată lumea a ridicat din umeri şi i-a întors spatele. Pe 30 iulie, Pavel Scuturici a fost găsit, de fiul său, spânzurat de un păr în curtea casei din câmp.

 

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Telciu s-a sinucis din cauza problemelor financiare pe care le avea. Omul trebuia să returneze subvenţiile primite de la APIA în ultimii ani, valoarea totală ajungând la peste 140.000 lei (1,4 miliarde lei vechi). Miercuri, în jurul orei 12.00, bărbatul a fost găsit de fiul său şi de un nepot, atârnând într-un ştreang legat de crengile unui păr, aflat în grădina casei din câmp. Potrivit primelor informaţii, Pavel Scuturici a decis să îşi pună capăt zilelor din cauza problemelor de ordin financiar, întrucât avea de returnat statului circa 140.000 de lei – subvenţii APIA.

 

Ce spune APIA

Suma pe care Pavel Scuturici trebuia să o returneze Agenţiei de Păţi şi Intervenţie în Agricultură a fost confirmată chiar de către oficialii acestei instituţii. Potrivit acestora, valoarea totală a debitelor ajungea la 143.057,48 lei. Aceiaşi oficiali ne-au lămurit şi cum s-a ajuns la această sumă. Practic, în 2008, Pavel Scuturici şi-a depus pentru prima dată la APIA dosarul pentru obţinerea de subvenţii pentru întreţinerea păşunilor pe care le avea în folosinţă. Pe lângă subvenţia acordată pentru suprafeţele de păşuni, omul a beneficiat în paralel şi de subvenţii pe agromediu, terenurile aflându-se în zonă defavorizată.

La acea vreme era vorba de 48,79 ha de păşune din care circa 35 ha le concesionase de la Primăria Telciu. Un an mai târziu, în 2009, Scuturici depune un nou dosar pentru subvenţie, de data aceasta având în folosinţă 51,53 ha. În 2010, bărbatul nu mai are însă suprafaţa declarată cu un an înainte ci una mult mai mică de doar 16,61 ha. Nefiind respectaţi astfel termenii contractuali, fiindcă orice fermier care încasează astfel de subvenţii trebuie să păstreze pe o perioadă de cinci ani suprafeţele avute iniţial (dar pot să le şi majoreze), APIA îl penalizează şi îl notifică de faptul că trebuie să returneze peste 72.000 de lei, bani încasaţi de Scuturici în anii 2008 şi 2009.

Cum a ajuns Pavel Scuturici să declare în 2010 o suprafaţă mult mai mică de păşune faţă de anii anteriori? Potrivit socrului său, Toader Pupeză, la acea vreme mai mulţi săteni care concesionaseră păşuni din proprietatea Primăriei Telciu, printre care şi Pavel Scuturici, s-au arătat nemulţumiţi de taxa mare pe care trebuiau să o achite administraţiei locale pentru suprafeţele concesionate, circa 25% din subvenţiile încasate de la APIA. Cei mai mulţi dintre concesionari au acţionat în judecată primăria şi au câştigat, însă printre aceştia nu s-a regăsit şi Pavel Scuturici. Socrul său spune că bărbatul a renunţat să dea în judecată primăria fiindcă în comparaţie cu ceilalţi fermieri, el primea cea mai mică sumă, având de altfel şi cea mai mică suprafaţă în concesiune. Numai că de aici toate s-au dat peste cap. Scuturici merge la APIA şi declară o suprafaţă mai mică, de doar 16,61 ha, şi astfel se trezeşte că este sancţionat.

În anul următor, în 2011, bărbatul reuşeşte să concesioneze din nou de la Primăria Telciu aproximativ 35 de hectare de păşune, în declaraţia depusă la APIA figurând cu 52.09 ha. Apare cu aceeaşi suprafaţă şi în 2012, dar şi în 2013. Problema se agravează în acest an 2013, când nu solicită sprijin şi pe agromediu, deşi angajamentul semnat cu APIA prevedea expres acest lucru. Drept urmare, Scuturici este din nou sancţionat, APIA cerându-i banii aferenţi pe 2011 şi 2012, alţi aproximativ 72.000 lei. Totalul general ajunge astfel la 145.868,54 lei, din care APIA, potrivit normelor legale, a reuşit să recupereze circa 2.800 de lei. Restul de aproximativ 143.000 de lei, trebuiau plătiţi de fermier.

 

Rudele arată înspre primărie

Socrul lui Pavel Scuturici dă vina pe administraţia locală, fiindcă i-a întors spatele.

„El a avut mai întâi circa o sută de oi, acuma ultima dată a ajuns la 300. Cu toate astea, de la primărie a primit numai vreo 32 de hectare de păşune pe munte. Primăria a vrut să le ceară ceva bani de la munte, aşa am auzit, şi oamenii au dat în judecată. Ceilalţi, care au avut 1,8 miliarde (n.r. – lei vechi) sau două miliarde nu s-au retras de pe munte. El fiind cu circa 300 milioane şi ceva pentru munte (n. r. – subvenţia încasată anual de Pavel Scuturici) o zis că nu umblă în judecată cu primaru, că nu vrea să piardă bani. Vicele (n. r. – viceprimarul Ioan Bumbu) l-o dus la APIA când o semnat că se retrage şi când s-o retras, în anul următor i-o venit să dea banii înapoi, de ce n-o respectat contractul. D-apoi el (n.r. – viceprimarul Bumbu) o trebuit să-l lămurească, doar de ce îi în conducere? Să-i fi spus: măi omule, nu e bine, dacă ai făcut contractul ăsta, stai în continuare. El (n. r. – Pavel Scuturici) fiind cu bani mai puţini, având şi nevasta bolnavă, fata mea, s-o retras. Dar dacă i-o reziliat atunci contractul de ce i-o făcut după aceea altul? Că o mers şi s-o sfădit cu ei! Îs foarte de vină şi primar şi vicele. Vicele l-o dus în Bistriţa şi o semnat să rezilieze contractul, fără să îi spună ce urmează. Uitaţi acum ce s-o întâmplat, au rămas doi copii ai nimănui (n.r. – soţia lui Pavel Scuturici a decedat în urmă cu doi ani). (…)”, povesteşte Toader Pupeză.

Acesta a mai precizat că ginerelui său i s-au găsit şi nişte bilete de adio, adresate copiilor lui, pe care scria că a recurs la acest ultim gest din cauza primarului şi a viceprimarului. Din spusele bătrânului reiese că Scuturici avusese gânduri negre cu câteva zile mai devreme, fiindcă fata acestuia, în vârstă de doar 14 ani, a găsit în casă primul bilet de adio. Copil fiind, nu şi-a dat seama ce voia să facă tatăl său. Cel de-al doilea bilet a fost potrivit spuselor lui Toader Pupeză în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat ginerele său atunci când a fost găsit atârnând de copac.

 

Omul a avertizat cu privire la intenţiile sale de sinucidere

Pe 25 iulie, Pavel Scuturici s-a dus cu oile în faţa primăriei din Telciu să protesteze, încercând să înduplece astfel autorităţile locale să-i dea o mână de ajutor. Socrul său povesteşte că Scuturici i-a spus că merge la primărie să îi dea oile primarului şi viceprimarului „să aibă de unde să-şi tragă banii”.

„Vineri s-o dus la primărie să îi dea oile la primar, toate praf! L-o luat poliţia şi l-o scos afară, dar el le-a spus: mă duc şi mă spânzur. Le-a spus clar: nu mi-aţi rezolvat nimic, mă duc şi mă spânzur! (…) Aici primăria nu o făcut treburi bune. Primăria o dat banii cum o vrut şi pe el l-a ciufulit. Primăria e de vină aici, primarul şi viceprimarul”, a spus Toader Pupeză. De cealaltă parte, autorităţile nu se simt deloc vinovate de cele întâmplate şi spun că n-ar fi trebuit să recurgă la un asemenea gest, fiindcă nu este singurul fermier pus în situaţia de a returna subvenţii primite de la APIA.

 

Au fost cercetaţi de DNA

Primarul comunei Telciu, Sever Mureşan, viceprimarul Ioan Bumbu, dar şi consilieri locali au fost audiaţi de procurorii DNA în 2012, tocmai din cauza rezilierii unor contracte de concesiune a păşunilor comunale în anul 2010, ei fiind acuzaţi de mită şi şantaj. Fiind înainte de debutul campaniei electorale pentru alegerile locale, primarul declara la acea vreme că este o răzbunare politică. Una peste alta, peste caz s-a aşternut tăcerea şi totul a fost rezolvat în favoarea autorităţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.