Deși condamnat la închisoare cu executare, la finele anului trecut, după ce a agresat un polițist, dar și cu două dosare de urmărire penală, unul pentru lovire, celălalt pentru încăierare și tulburarea liniștii și ordinii publice, cu care s-a pricopsit tot anul trecut, unul în august, celălalt în noiembrie, Ovidiu Cherecheș pare să nu se astâmpere. Gazeta de Bistrița a aflat pe surse că bistrițeanul ar fi pus la cale un atentat la adresa polițistului pe care l-a agresat și din această cauză a ajuns după gratii. Dacă este așa sau nu, rămâne de văzut, cert este că polițiștii și procurorii au deschis un dosar penal pentru distrugere.

Conform surselor Gazeta de Bistrița, Cherecheș ar vrea să se răzbune pe polițistul pe care l-a bătut în urmă cu mai bine de 5 ani și din această cauză a ajuns după gratii, la finele lunii noiembrie a anului trecut, pentru 2 ani și 7 luni, pentru comiterea infracțiunilor de lovire și accesul ilegal la un sistem informatic. În plus, instanța l-a obligat pe Cherecheș să îi plătească victimei sale 40.000 de euro daune morale.

Ar fi promis unui alt condamnat 30.000 de euro ca să dea foc casei polițistului

Drept urmare, spun sursele noastre, Cherecheș ar fi vorbit cu un “coleg de penitenciar”, căruia i-ar fi promis 30.000 de euro pentru a-i da foc casei polițistului, imediat ce va fi liberat din penitenciar. Respectivul “coleg” depusese spre sfârșitul lunii mai o cerere de liberare condiționată și urma să afle în primele zile din iunie dacă scapă sau nu de gratii.

Se pare că omul nostru, mai bine spus familia acestuia, nu și-a primit banii, ci doar vreo 2.000 din cei 30.000 de euro, bani remiși prin intermediul unui intermediar, astfel că, înainte cu câteva zile de a afla dacă devine sau nu un om liber înainte de scadență, l-ar fi sunat din penitenciar pe polițist, anunțându-l ce ar fi urmat să i se întâmple, dezvăluindu-i că ar fi vorba de Ovidiu Cherecheș.

Cum a intrat în posesia numărului de telefon al polițistului și cum a reușit să îl sune din penitenciar ținând cont de anumite proceduri care se aplică atunci când cei încarcerați vor să ia legătura cu lumea de afară, sunt niște întrebări la care anchetatorii vor trebui să găsească răspunsurile.

Tânăr tare, dar recidivist

Colegul de penitenciar al lui Cherecheș este un tânăr de 22 de ani dintr-o comună din apropierea Bistriței, recidivist, condamnat la 4 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare, în iunie anul trecut pentru infracțiuni la regimul rutier – fapte comise în 2021, dar și evadare (din arestul la domiciliu, în februarie anul trecut). Numai că tânărul are executați deja circa 2 ani și 6 luni din condamnare, din care jumătate în arest preventiv și în arest la domiciliu, la care i s-au mai adăugat aproximativ 5 luni câștigate în penitenciar participarea la concursuri tematice. Deci în total 3 ani și o lună , adică două treimi din pedeapsă, ceea ce l-ar îndreptăți pe respectivul tânăr să fie liberat condiționat. În plus, pedeapsa este executată într-un penitenciar cu regim semi-deschis.

Însă nici membrii comisiei de liberări condiționate a penitenciarului, și nici instanța nu a fost de acord cu solicitarea, fiindcă îi lipsea o condiție prevăzută de lege, astfel încât să poată fi eliberat de după gratii: buna conduită pe parcursul executării pedepsei. Drept urmare, s-a propus rediscutarea situației acestuia începând cu data de 30.07.2023.

“Potrivit înscrisurilor de la dosar, petentul este recidivist, iar pe parcursul executării pedepsei a avut un conduită neadecvată, nu a depus minime eforturi pentru a consimţi la normele mediului carceral, aspect ce rezultă din faptul că nu a fost recompensat, însă figurează cu 3 sancţiuni disciplinare (două nefiind ridicate, aplicate pentru săvârşirea unor abateri disciplinare calificate de legiuitor ca fiind grave, respectiv foarte grave) sunt în curs de soluţionare, petentul contestând încheierile judecătorului delegat prin care i s-au respins plângerile împotriva hotărârilor comisiei de disciplină. Contestaţiile nu au fost încă soluţionate de către instanţele de judecată.

Aspectele anterior expuse formează convingerea instanţei că petentul nu prezintă garanţii în sensul că şi-ar fi format o atitudine corectă faţă de ordinea de drept. Totodată, instanţa apreciază că îndeplinirea condiţiilor de liberare condiţionată sunt direct influenţate de soluţiile instanţelor cu privire la plângerile petentului împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, motive pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată,

În privinţa termenului de reiterare a cererii ce urmează a fi stabilit, data de 30.07.2023 propusă de comisie pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bistrița este considerată de instanţă ca fiind rezonabilă şi suficientă, având în vedere traseul infracţional al petentului, precum şi comportamentul neadecvat al acestuia pe parcursul executării pedepsei”, se arată în motivarea instanței.

S-a demarat o anchetă! Deocamdată, IN REM

Revenind la cazul polițistului, sursele noastre spun că acesta nu a stat cu mâinile în sân și a depus, bineînțeles, o plângere, astfel că s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Faptul că s-a deschis un dosar de cercetare penală ne-a fost confirmat atât de oficialii IPJ Bistrița-Năsăud, cât și de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. La acest moment urmărirea penală se desfășoară IN REM, adică pe faptă, fără a exista un suspect anume. Deci ancheta este doar la început.

Numai că noi am dorit să știm și câți martori au fost audiați (dacă au fost) până la momentul transmiterii solicitării noastre. Poliția, evident, ne-a expediat la Parchet, de unde ni s-a răspuns că ancheta este nepublică. Asta o știm și noi. Doar că, Gazeta de Bistrița nu a solicitat informații despre martorii audiați sau date de identificare a acestora, ci despre numărul martorilor audiați… zero, unu, doi, trei, etc. Câți?

În concluzie, dacă ni s-ar fi răspuns și la această întrebare, nu credem că ancheta ar fi fost în pericol. Am vrut doar să știm dacă lucrurile se mișcă, ținând cont că situația este una deosebit de gravă, fiind vorba despre siguranța bunurilor și chiar a vieții polițistului și a familiei sale.

Bătăuș în serie

În vara anului trecut, Ciprian Ovidiu Cherecheș a fost condamnat de către judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, la doi ani și 7 luni de închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității, pentru un incident petrecut cu 5 ani înainte.

Acesta a luat la bătaie un polițist în propria curte și i-a furat telefonul din care a șters o filmare al cărui protagonist era tocmai notarul Adrian Bria, în timp ce făcea sex cu o centuristă, în apropierea casei omului legii.

Polițistului i s-au aplicat mai multe lovituri, care au cauzat leziuni ce au necesitat 76 de zile de îngrijiri medicale. Acesta a fost lovit în zona feței și a necesitat la final de 2017 o intervenție chirurgicală la Secția Chirurgie Orală și Maxilo Facială a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

În fața instanței, Cherecheș a recunoscut doar infracțiunea de lovire, nu și distrugerea telefonului.

Tribunalul Bistrița-Năsăud l-a mai obligat pe Cherecheș să plătească daune morale în valoare de 22.000 de euro, la care se adaugă și o dobândă la această sumă de 3.500 de lei și aproape 15.000 de lei cheltuieli de judecată și judiciare.

Pedeapsa mult prea blândă a fost motivată de judecătorii bistrițeni cu faptul că Cherecheș a participat la activități sportive și a primit numeroase distincții, lucrează și și-ar fi cerut scuze de la victimă.

Sentința nu a fost definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Cluj, unde, în decembrie anul trecut, judecătorii au decis să îl trimită după gratii pe Cherecheș și, în plus, i-au majorat și cuantumul daunelor morale pe care trebuie să le plătească polițistului, la 40.000 de euro.

Anul trecut, înainte de condamnarea definitivă, Cherecheș s-a mai ales cu două dosare penale: unul în august și un altul în noiembrie.

Astfel, în luna august, în clubul Sky, unde lucra șef peste bodyguarzi, Cherecheș a luat la bătaie un DJ care refuzase să mai pună muzică.

Surse apropiate victimei spuneau la acea dată pentru Gazeta de Bistrița că DJ-ul a fost dus într-un birou, unde ar fi fost lovit cu pumnii. I s-ar fi luat și telefonul pentru a nu putea suna la poliție. Apoi ar fi fost lăsat să plece.

Ajuns acasă, bărbatul a constatat că se simte rău și că nu poate să respire, motiv pentru care a solicitat o ambulanță. Ulterior a depus și plângere la poliție.

„La data de 30 iulie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați de un tânăr de 27 de ani, din Bistrița, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unui club din municipiu, a fost lovit de un bărbat de 39 de ani, din Bistrița. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal”, precizează reprezentanții IPJ BN, într-un răspuns solicitat de Gazeta de Bistrița.

În  noiembrie, Cherecheș a făcut alta lată, după ce s-a intersectat în același club Sky cu antrenorul de kickboxing și consilierul local PSD Ionel Burduhos. Nu se știe exact de la ce a pornit totul, cert este faptul că s-a iscat o încăierare în club, iar Ionel Burduhos ar fi lovit-o din greșeală pe soția lui Cherecheș, care administrează localul respectiv.

De aici până la o bătaie în toată regula n-a mai fost decât un pas. În horă ar mai fi intrat un alt bodyguard, care, pare-se ar fi ajuns la spital în urma altercației. Spiritele au fost calmate cu ajutorul mascaților. Cum niciunul nu a vrut să depună plângere, polițiștii au deschis un dosar penal pentru „încăierare”.

După câteva zile de la scandal, polițiștii adaugă la infracțiunea de „încăierare” și „disturbarea ordinii și liniștii publice”. Cu două infracțiuni în buzunar, polițiștii n-au stat la discuții și au dispus reținerea a 4 dintre cei implicați, printre care și Ovidiu Cherecheș și Ionel Burduhos.

De ce polițiștii au decis să îl rețină pe Cherecheș, când cu 5 ani înainte, dar și în august au închis ochii? Surse ale Gazeta de Bistrița au susținut la acea vreme că polițiștii ar fi vrut să îl rețină pe Cherecheș înainte ca judecătorii clujeni să se pronunțe cu decizia finală în cazul dosarului pentru faptele din 2017. Informația că Cherecheș este reținut pentru fapte cu violență în timp ce este judecat pentru o altă faptă cu violență, ar fi trebuit să descurajeze judecătorii clujeni să fie blânzi cu sportivul. Ceea ce se pare că a avut efectul scontat.

„La data de 9 noiembrie, ca urmare a probatoriului administrat într-un dosar penal aflat în instrumentare polițiștilor de la Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost dispusă reținerea a patru bărbați, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, în dimineața de 6 noiembrie, polițiștii și jandarmii au intervenit la un scandal, sesizat prin 112, produs într-un club din Bistrița. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 19-39 de ani, din Bistrița, un tânăr de 21 de ani, din Șintereag și o femeie de 32 de ani, din Bistrița, bănuiți de comiterea infracțiunii de încăierare.

La data de 8 noiembrie, în urma administrării probatoriului, cercetările au fost extinse cu privire la comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiune prevăzută de art. 371 din Codul Penal.

La data de 9 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au condus la audieri patru dintre persoanele vizate care ulterior au fost reținute pentru 24 de ore”, preciza Inspectoratul de Poliție Județean, într-un comunicat de presă transmis presei în noiembrie 2022.

Pentru faptele comise la finele lunii iulie și în noiembrie anul trecut, Cherecheș nu a fost deocamdată trimis în judecată.

GAZETA DE BISTRIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.