Poetul bistriţean Alexandru Miloş a fost urmărit de Securitate timp de zece ani, începând din aprilie 1979 şi până în decembrie 1989. Acest fapt a fost confirmat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), după ce Alexandru Miloş a înaintat o cerere în urmă cu câteva luni pentru a putea intra în posesia copiilor existente la dosarul de urmărire.
Printre ofiţerii de Securitate care s-au ocupat de supravegherea lui Miloş se regăseşte şi numele lui Emil Dreptate, fostul director al cotidianului Mesagerul.
Cine au fost colaboratori ai Securităţii, cum au fost racolaţi informatorii şi ce scriau în rapoarte – întrebări la care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a găsit doar parţial răspuns.
La 23 de ani după căderea comunismului încă nu se ştie foarte clar câţi colaboratori a avut Securitatea şi câţi au fost urmăriţi, câţi au murit în anchete şi închisori ca urmare a unor note informative, dar nici câţi ofiţeri de Securitate au existat în România, câţi mai trăiesc sau care au ocupat funcţii publice după 1990. O parte din arhive a fost distrusă, iar altă parte a fost secretă. Din dosarele disponibile, multe nu au fost încă deschise.
Pe 10 decembrie, George Maior – directorul SRI, declara în plenul Parlamentului, că 99% din arhiva Serviciului a fost predată CNSAS şi că începând cu acea dată „Serviciul se poate considera desprins complet de anumite tare ale trecutului” de asociere cu fosta Securitate.
Printre cei care au aflat recent date din dosarul de urmărire informativă deschis de fosta Securitate se află şi poetul bistriţean Alexandru Miloş, care şi-a exprimat întotdeauna făţiş părerile: A făcut-o şi înainte de 1989, dar şi după. Din această cauză a fost luat în colimator de Securitate timp de 10 ani, iar acum la 23 de ani de la revoluţie mai reprezintă spinul din talpa unora care, ajunşi în funcţii, încearcă să-l marginalizeze. Cu toate că a publicat 23 de volume de versuri şi proză, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Alexandru Miloş este neluat în seamă de autorităţile judeţene şi municipale, şi se afla într-o situaţie materiala deplorabilă. Poetul a ajuns să trăiască din doar 400 de lei pe lună, bani primiţi în baza unui contract de colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
Ofiţerii care l-au urmărit pas cu pas
Dosarul de urmărire informativă „POETUL”, deschis de fosta Securitate pe numele lui Alexandru Miloş,pe data de 26 aprilie 1979, numără peste 200 de pagini de note şi rapoarte ale unor ofiţeri de securitate şi declaraţii date de persoane aflate în cercul de cunoscuţi şi amici ai acestuia. Inclusiv Alexandru Miloş a dat cu subsemnatul.
Numele ofiţerilor de securitate care s-au ocupat de urmărirea activităţii lui Miloş şi mai ales a afirmaţiilor publice ale acestuia, sunt uşor de depistat. Regăsim în dosar nume cunoscute printre bistriţeni. Nechiti Simion (căpitan la acea vreme, care după 1989 a ajuns şeful SRI), Ioan Gui (locotenent colonel), Dumitru Isac (locotenent major), Augustin Rus (căpitan), Mihai Belei (locotenent), Alexandru Scurtu (maior), Ioan Bota (locotenent major), Emil Dreptate (căpitan şi mai apoi maior), Florin Pop (locotenent major), Simion Paşca (locotenent major), I. Ene (locotenent colonel).
Planuri de măsuri, aceleaşi de-a lungul anilor
După ce a fost deschis dosarul de urmărire „Poetul”, apar şi primele note în baza informaţiilor primite de la sursele (informatorii) Securităţii. Astfel, pe 26 aprilie 1979 se întocmeşte un prim plan de măsuri cu privire la Alexandru Miloş, care „se manifestă în diverse cercuri ostil la adresa posibilităţilor de manifestare şi afirmare a tineretului din R.S. România, în general, şi a celor cu preocupări literare în special. De asemenea, ca o rezultantă directă a concepţiilor sale necorespunzătoare, elementul în cauză ne este semnalat cu intenţii de evaziune”. Drept urmare, se stabilesc câteva obiective: stabilirea cu exactitate a ideilor, concepţiilor şi manifestărilor politice ale lui Alexandru Miloş, anturajul său de prieteni pe care îi frecventează, precum şi anturajul din cadrul cenaclului de pe lângă Casa de Cultură, influenţele pe care le exercită asupra altor „elemente” sau pe care le-ar putea prelua din partea altora, natura acestora, clarificarea intenţiilor sale de „evaziune”, modalitatea de punere în aplicare, contracararea acestora. Pentru ducerea la îndeplinire a acestor obiective, se iau şi măsuri. Mai precis este vorba de punerea în mişcare a informatorilor securiştilor.
Turnători cu nume de cod
Primele nume conspirative care apar în acest „Plan de măsuri” sunt „Stan Paul”, „Florica” (care de altfel dă şi primele informaţii Securităţii cu privire la comportamentul lui Miloş), „Ion”. Pe parcursul anilor, numărul turnătorilor cu nume conspirative se înmulţeşte, apărând astfel „Lucian”, „Teddy”, „Ana Mare”, „Mihai”, „Vasilescu”, „Corina”, „Florica”, „Edith”. Toţi aceştia aveau misiunea clară să ţină aproape de Miloş pentru a putea culege cât mai multe informaţii despre activitatea sa şi despre ceea ce afirmă sau ce are de gând să scrie.
Având în vedere că ofiţerii de securitate i-au luat în vizor şi pe cei din cercul apropiaţilor lui Alexandru Miloş, este foarte posibil ca persoanele ascunse sub nume conspirative să facă parte din acesta. Deocamdată în dosarul trimis de CNSAS poetului bistriţean nu este divulgat niciun nume real care s-ar putea ascunde în spatele numelor de cod.
Mulţi au dat declaraţii contra
Apar însă numele reale ale celor care au dat declaraţii la Securitate, 99,99% dintre acestea fiind împotriva scriitorului bistriţean. Singurul care îi ia partea este Ion Moise.
Securiştii nu s-au sfiit să cheme pentru declaraţii şi persoane minore. Astfel, apar cu declaraţii scrise eleve ale Liceului „Liviu Rebreanu”, în special de la secţia maghiară, dar şi de la Liceul Agroindustrial Bistriţa.
Citat la Europa Liberă
Securitatea s-a alarmat în momentul în care trei poezii ale lui Alexandru Miloş, publicate în revista „Tribuna” pe aceeaşi pagină cu o proză semnată de Eugen Barbu, i-au fost citite la Europa Liberă de Monica Lovinescu. Mai mult decât atât, Lovinescu a dat şi o interpretare versurilor poetului bistriţean, interpretare care ducea taman la secretarii de partid din Comitetul Central al PCR dar şi la Securitate. Asta se întâmpla în 1982.
Ultima notă din dosarul lui Miloş este datată 7 decembrie 1989, actul fiind semnat de maiorul Emil Dreptate.
Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro
