„Ceață” totală în cazul sportivului bistrițean Gabriel Sîncrăian. După o săptămână de la momentul în care a explodat în presă știrea că halterofilul român ar fi fost depistat pozitiv la controlul antidoping de la Jocurile Olimpice, nimeni nu știe nimic „oficial” cu privire la acest caz.

 

Pe 29 august, TVR anunța că halterofilul Gabriel Sîncrăian, medaliatul cu bronz de la Rio a căzut testul antidoping, riscând suspendarea pe viață, iar României îi va fi retrasă medalia. Mai mult, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) ar putea fi amendat cu 100.000 de euro.

 

Nemții reclamă un „sistem bolnav”

Povestea a început pe data de 11 august, când Oliver Caruso, antrenorul lotului olimpic de haltere al Germaniei, declara pentru Bild că mai mulţi halterofili, printre care şi cei români, ar fi trebuit excluşi de la competiţia olimpică din Brazilia din cauza dopajului sistematic.

„Sistemul este bolnav. Întregul sistem este corupt. Există, cu siguranţă, cineva care acoperă toate astea. Ştiu cum funcţionează. Un antrenor străin mi-a explicat cum merg lucrurile. Sunt avertizaţi atunci când urmează să aibă loc controalele antidoping. Pe lângă Rusia şi Bulgaria, mai multe ţări au recurs la dopaj sistematic. Kazahstan, Belarus, Uzbekistan, Armenia, Moldova, România şi Ucraina ar fi trebui la rândul lor excluse. Aceste ţări ne-au furat locuri la Jocuri şi poate chiar şi medalii”, a declarat Olivier Caruso publicației germane Bild.

 

Olimpiada de la Rio, cel mai bun concurs pentru Sîncrăian

Două zile mai târziu, pe data de 13 august, Gabriel Sîncrăian, sportiv legitimat la CSM Bistrița, câștiga pentru România medalia de bronz în urma concursului la categoria 85 kg, cu un nou record personal, de plus 20 de kilograme. Sportivul din Bistriţa ajungea astfel la şase kilograme de recordul mondial. Sîncrăian a totalizat 390 kg, după 173 kg la stilul smuls şi 217 kg la aruncat, clasându-se al treilea după iranianul Kianoush Rostami și chinezul Tao Sian.

Sîncrăian a smuls pe rând 166, 171 și 173 kilograme, cu care se afla pe locul 5. La aruncat a început cu 204, a mai pus opt și apoi 13 kilograme, ajungând la 217. Cu șase încercări reușite și un total de 390 de kilograme, avea să urce pe a treia treaptă a podiumului.

„Această medalie înseamnă totul pentru mine. A fost o experiență foarte frumoasă, am avut un concurs foarte bun, cel mai bun concurs al meu de foarte mult timp. Am reușit să fac șase din şase, ceea ce n-am mai făcut cred de peste zece ani”, declara la întoarcerea în țară Gabriel Sîncrăian.

 

„Am luat doar vitamine”

După ce știrea căderii testului antidoping a fost difuzată de televiziunea națională, au început să apară și reacțiile. Nimeni nu știe însă nimic oficial, nici Comitetul Internațional Olimpic și nici Federația Internațională de Haltere nedând niciun comunicat în acest sens. Cu atât mai puțin sportivul, care declara că nu este sub nicio formă vinovat de așa ceva, că tot ce a luat au fost vitamine. și totul sub supraveghere medicală. În plus, înainte de Olimpiadă ar mai fi fost supus la câteva teste antidoping.

„Am primit doar un telefon că ar fi ceva probleme cu proba A, pe care l-am făcut imediat după concurs, şi apoi mi s-a cerut şi acordul pentru proba B. Eu ştiu că un rezultat pozitiv la test doping trebuia să-l primesc în 48 de ore, or eu am mai stat la Rio încă cinci zile şi nimeni nu a spus nimic. A fost un caz de halterofil găsit dopat acolo, a şi plecat acasă după concurs, au fost alţi doi trimişi acasă înainte de concurs…. Am înţeles că la mine ar fi vorba de nişte valori la epistestosteron, care ştiu doar atât că se găseşte în corp. Nu vine din medicamente sau substanţe pe care le iei”, a declarat după aflarea veștii Gabriel Sîncrăian.

 

CSM Bistrița nu poate decât să aștepte

Directorul Clubului Sportiv Municipal Bistrița, Adrian Moldovan, spune că clubul la care este legitimat Sîncrăian nu este abilitat să poarte corespondență cu forurile internaționale adică Comitetul Olimpic Internațional (CIO) și Federația Internațională de Haltere (IFW), pentru clarificarea situației. În lipsa unei informări oficiale a clubului de către Federația Română de Haltere (FRH), tot ce poate face este să aștepte la rândul său.

„Ce pot să vă spun la această oră, din ceea ce știu și eu, este faptul că asupra sportivului planează o suspiciune că ar fi fost dopat pentru că un anumit compus organic era sub limită în momentul efectuării testului antidoping. Nu sunt de specialitate, și nu pot să vă explic mai multe. Așteptăm și noi rezultatele de laborator ale probei B, și o comunicare oficială din partea instituțiilor cu privire la acest lucru”, a precizat pentru Gazeta de Bistrița, Adrian Moldovan.

 

FRH știe mai puține decât presa

La închiderea ediției, surse din cadrul Federației Române de Haltere ne-au spus că ei au aflat din presă despre faptul că sportivul medaliat cu bronz la Rio ar fi căzut primul test antidoping. În lipsa președintelui FRH, care este plecat de mai bine de o săptămână din țară, nu pot nici ei spune nimic în plus.

„Nici până la această oră nu am primit nimic oficial cu privire la situația sportivului Gabriel Sîncrăian. Cred că săptămâna viitoare, după ce se va întoarce în țară președintele Federației Române de Haltere, Nicu Vlad, vom putea afla care este situația reală”, a precizat un reprezentant al FRH.

adrian moldovan

Prea puțin epitestoteron

Cu toate acestea, din declarațiile anterioare ale lui Ovidiu Fătu, antrenorul de la lotul olimpic de haltere al lui Gabriel Sîncrăian, se poate deduce că s-ar fi știut încă de la Rio că sunt probleme în ceea ce îl privește pe sportivul bistrițean, suspiciunile fiind însă ascunse de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

„Imediat după ce a câştigat medalia, Sâncrăian a fost dus la testarea antidoping, i s-au luat probele de urină A şi B. Atunci nu i s-a spus nimic, mai ales că a fost cazul unui sportiv de la 69 de kilograme care a fost depistat pozitiv şi a fost imediat anunţat. În 48 de ore trebuia să i se dea rezultatul, nu am primit nimic, a plecat acasă. Apoi, Gabriel mi-a povestit că a fost anunţat, în 19 august, de domnul Epuran parcă (n. r. – Alexandru Epuran, şeful delegaţiei României la Rio) că ar fi o problemă cu testul lui. Eu am înţeles că ar fi vorba de nivelul de epitestosteron, că ar fi fost prea mic, adică să zic el avea vreo 2, iar normal ar fi de 3,2-3,3 unităţi. Eu nu mă pricep, dar am vorbit şi eu cu specialişti care mi-au spus că nu se ştie în prezent nici de ce creşte, nici de ce scade acest epitestosteron. Gabriel a slăbit peste 8 kilograme pentru Rio, nu ştiu dacă şi asta are vreo importanţă”, a declarat pentru news.ro, antrenorul lotului olimpic de haltere, Ovidiu Fătu.

Proba B, care se ia simultan cu prima probă, fiind vorba în fapt doar de un al doilea recipient în care aceasta este păstrată, nu a mai intrat în analizare la Rio, ci a fost trimisă la Laboratorul de la Lausanne.

Sîncrăian împreună cu antrenorul său erau pregătiți să plece spre Bistriţa, unde era programată în 22 august o conferinţă de presă.

„Acum, nimeni nu mai înţelege nimic. Îl aşteptăm pe preşedintele Nicu Vlad să vină din Australia şi să sunăm noi la federaţia internaţională, pentru că ei nu te anunţă nimic dacă testul nu iese pozitiv. Altfel, poate stăm şi aşteptăm până la Sfântul Petru. Nu e o glumă, copilul ăsta poate pierde totul, a muncit toată viaţa pentru medalia asta”, mai spune Ovidiu Fătu.

alexandru epuran

COSR nu comentează

Contactat de Gazeta de Bistrița, șeful delegației române la Rio, Alexandru Epuran, a răspuns foarte sec:

„Nu am libertatea să vorbesc despre acest caz în acest moment. Ce pot să spun este că, din punct de vedere procedural, nu este vorba de două momente diferite la care se iau probele A și B, ci doar de două eșantioane, care se păstrează în recipiente diferite. Analizele se pot face oriunde în lume, la orice laborator acreditat de către Agența Internațională Antidoping, inclusiv la Lausanne”.

Referitor la declarațiile antrenorului lotului olimpic Ovidiu Fătu, șeful delegației române a refuzat de asemenea să comenteze. El a precizat doar că antrenorul nu a fost prezent împreună cu lotul la Rio, la data la care lui Sîncrăian i s-au preluat probele pentru controlul antidoping.

 

Câteva coincidențe

Declarat sportivul anului 2015 în Bistrița-Năsăud, Gabriel Sîncrăian a participat și la Jocurile Olimpice din 2012. Atunci a fost descalificat însă după trei ratări. Cu câteva zile anterior apariției știrii că ar fi căzut testul antidoping, un alt canal de televiziune din România anunța, citând publicația locală sportulbistritean.ro, despre situația cel puțin ciudată în care se află sportivul român medaliat cu bronz la Olimpiadă: fiind membru al CSM Bistrița, Sîncrăian nu fusese abordat deloc de către autoritățile locale, pentru o eventuală premiere suplimentară. „Deocamdată, Clubul Sportiv Municipal e circumspect și a anunțat că așteaptă rezultatele controlului antidoping după competiția de haltere”, după cum scria sportulbistritean.ro.

Conform publicației ProSport, Gabriel Sâncrăian nu fusese trecut pe lista de premieri nici de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ceea ce ridică un alt semn de întrebare. Nu era prima dată când sportivul român se afla în această situație, el mai fiind suspendat în 2013, când a fost prins dopat cu stanozolol în afara competiției și a fost suspendat doi ani.

Coincidență sau nu, informaţia privind cazul de dopaj al lui Gabriel Sâncrăian a venit la scurt timp după ce Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, şi-a depus oficial demisia, în urma altui scandal, legat de echipamentele sportive contrafăcute cu care lotul olimpic român s-a prezentat în Brazilia.

 

Patru sau cinci medalii?

La Jocurile Olimpice de la Rio, din perioada 5 – 21 august, România a participat cu 96 sportivi și a cucerit cinci medalii, una de aur, una de argint și trei de bronz. Dacă testele de laborator efectuate în cazul sportivului Gabriel Sîncrăian vor fi confirmate oficial, din cele cinci medalii obținute la Rio, România va rămâne doar cu patru: aur – echipa feminină de spadă, argint – Florin Mergea și Horia Tecău, la tenis, bronz – echipajul feminin de canotaj 8+1 și Albert Saritov, la lupte libere, categoria 97 de kilograme.

Conform celor explicate de reprezentantul COSR, termenul în care rezultatele testelor antidoping vor putea fi cunoscute depinde de laboratorul care le efectuează. Întrebat dacă COSR are la acest moment o comunicare oficială cu privire la aceste rezultate din partea forurilor internaționale, Alexandru Epuran a răspuns din nou că nu are libertatea să vorbească despre acest caz.

podiumul de haltere de la Rio

Și alții au avut probleme la Rio

Săptămâna trecută, presa internațională menționa la rândul său că Sîncrăian ar fi al doilea halterofil medaliat la Jocurile Olimpice de la Rio, al cărui test antidoping a ieșit pozitiv. La câteva zile după concluziile formulate în urma încheierii Jocurilor Olimpice, federația Internațională de haltere anunța că sportivul din Kirghistan, Izzat Artykov, a fost testat și el pozitiv pentru stricnină, substanță interzisă care poate fi folosită ca un stimulent.

Polonezii Tomasz și Adrian Zielinski au fost de asemenea la Rio, dar au fost descalificați înainte de începerea competiției, după ce amândoi frații au fost testați pozitiv din probe colectate la începutul acestei veri.

 

Haltere, de mic copil

Gabriel Sîncrăian a început să practice halterele la vârsta de 8 ani, după ce a aflat că vecinii lui practică acest sport la clubul local, Clubul „Clujeana”. Inițierea în acest sport i-a făcut-o medaliatul cu argint de la Los Angeles 1984, Ștefan Tașnadi. În 1998, după desființarea clubului clujean, antrenorul emerit Mugur Saranciuc l-a adus în Bistrița unde l-a legitimat la CSM Bistrița. În 2015 a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport.

În 2012, la Campionatul European desfășurat în Antalya (Turcia), sportivul a cucerit trei medalii de bronz la categoria 85 kg, stilul smuls (cu 164 kg), aruncat (cu 195 kg) și total (359 kg). Gabriel Sîncrăian a participat și la Jocurile Olimpice de vară din 2012, dar a ratat toate încercările la smuls.

În 2013, Sîncrăian și-a mai adăugat o medalie la palmares, prin bronzul de la Europenele de la Tirana, din Albania, unde s-a clasat al treilea la proba smuls, cu 166 kg, în cadrul categoriei 85 kg. În luna septembrie, halterofilul a fost depistat pozitiv cu stanozolol și a fost suspendat pe o perioadă de doi ani. A revenit în circuitul competițional în 2015, când a și absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport.

În 2016, Gabriel Sîncrăian a reușit cele mai mari performanțe din cariera sa sportivă. La Campionatul European de la Forde (Norvegia), el a obținut trei medalii la categoria 85 kg, respectiv aur la stilul smuls, cu 169 kg, argint la stilul aruncat, cu 202 kg, și un total de 371 kg.

La Jocurile Olimpice de vară din 2016 a luat medalia de bronz la aceeași categorie, 85 kg, clasându-se al cincilea la proba smuls, cu 173 kg, și primul la proba aruncat, cu 217 kg. Locul trei l-a obținut cu un total de 390 kg. Pe locul al patrulea s-a clasat Denis Ulanov, care avea aceeași greutate ridicată, dar Sîncrăian cântărea cu 620 de grame mai puțin ca el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.