Șase unități administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud se regăsesc în „topul” localităților cu cea mai dramatică scădere procentuală a populației din România. Este vorba de comunele Coșbuc, Cetate, Tîrlișua, Căianu Mic, Miceștii de Cîmpie și Urmeniș, ale căror număr de locuitori s-a micșorat cu procente cuprinse între 45,90% respectiv 30,80% în perioada 1991-2012.

Conform unei liste întocmite recent de către Guvern, cele șase localități bistrițene din mediul rural se situează printre primele 200 de localități din țară care au pierdut din populație, raportat la cifrele statistice oficiale din ultimii 15 ani. Lista se constituie ca o anexă la un proiect de lege privind reclasificarea localităților din România, și mai cuprinde pe lângă UAT-urile în care s-au produs scăderi accentuate de populație și pe cele care au în structura lor localități cu o populație mai mică de 100 de locuitori.

Pentru toate aceste localități din țară, guvernul propune o unificare administrativă la inițiativa autorităților locale, susținută de voința exprimată prin referendum local de către locuitorii acestor zone. Dacă vor să își păstreze statutul actual, comunele vizate vor trebuie să respecte anumite dotări și indicatori prevăzuți de lege până la sfârșitul anului 2025. Altfel, ele riscă începând cu data de 1 ianuarie 2026 să fie unificate cu localități învecinate, prin lege, de către Guvern.

În proiectul de lege propus, executivul introduce și o noțiunea nouă, respectiv aceea de oraș cu caracteristici rurale, definit ca acea localitate urbană care satisface cumulativ cel puțin trei din următorii patru indicatori: peste 30% din populație ocupată în agricultură, mai puțin de jumătate din totalul căilor de acces modernizate, scăderea numărului de locuitori în ultimii 20 de ani și peste 40% din populație cu domiciliu în sate aparținătoare sau localități componente, altele decât localitatea reședință de UAT. Pe lista orașelor cu caracteristici rurale identificate de guvern se regăsesc majoritatea comunelor transformate în orase în anul 2004, prin Legea 83/2004.

Localitățile rurale sunt de asemenea împărțite în comune poli rurali (comune cu rol de centre intercomunale la nivelul zonelor lipsite de orașe pe o distanță de până la 25 de kilometri) și alte comune. Satele componente ale comunelor precum și cele care aparțin municipiilor și orașelor vor fi parte a rețelei de localități rurale, conform proiectului de lege propus de executiv.

Până la data întocmirii studiului guvernamental, scăderi ale populației cuprinse între 20 și 50 de procente s-au înregistrat în aproape 50 de orașe și municipii și circa 170 de comune din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.