Momentan, cinci partide politice beneficiază de spaţii oferite în chirie de Primăria Bistriţa. Dintre cele cinci spaţii, doar trei sunt folosite, deşi poziţionarea lor este în zona zero a oraşului, iar chiria este mai mult decât modică. Pare-se că partidele politice „fug” de spaţiile oferite de Primăria Bistriţa din cauza stării execrabile a acestora. Multe nu au utilităţi, arată execrabil, iar porţile şi scările de acces nu pot fi utilizabile.

 

Potrivit Legii 334 din 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură cu prioritate, în termen de cel mult 90 de zile de la solicitare, spaţii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivată a acestora”.

Partidele politice pot primi cel mult câte un sediu pe unitate administrativ-teritorială. Autorităţile locale închiriază aceste spaţii urmând regimul juridic prevăzut pentru închirierea spaţiilor cu destinaţie de locuinţă.

Primăria Bistriţa are astfel de spaţii, pe care le pune la dispoziţia partidelor politice, în tot centrul istoric al oraşului. Situate în zona zero a oraşului, acestea au şi o chirie modică, ce nu sare de 200-250 de lei lunar, în funcţie de suprafaţă. Comparând cu chiriile percepute de către privaţi în buricul târgului, chiriile spaţiilor puse la dispoziţie de către primărie  sunt la jumătate din preţul pieţei.

Cu toate acestea, doar cinci formaţiuni politice au solicitat astfel de spaţii de la Primăria Bistriţa. Potrivit listei puse la dispoziţie de către Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistriţa, momentan beneficiază de spaţii care aparţin municipalităţii:

  • Partidul Naţional Liberal a primit un spaţiu cu o suprafaţă de 51 de metri pătraţi pe Nicolae Titulescu nr. 12, pentru care plăteşte 157 de lei.
  • Partidul Ecologist Român a primit un spaţiu pe Gheorghe Şincai nr. 16, cu o suprafaţă de 77 de metri pătraţi, pentru care plăteşte 200 de lei.
  • Partidul Poporului Dan-Diaconescu a primit în aceeaşi locaţie 103 metri pătraţi, pentru care plăteşte 188 de lei.
  • Partidul Naţional Liberal (contractul de închiriere fiind încheiat cu fostul Partid Democrat Liberal) a primit încă un spaţiu pe Pietonalul Liviu Rebreanu nr. 43, cu o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, pentru care plăteşte 88 de lei.
  • Uniunea Naţională pentru Progresul României a primit un spaţiu tot pe Pietonalul Liviu Rebreanu, cu o suprafaţă de 35 de metri pătraţi, pentru care plăteşte doar 77 de lei.

 

Doar trei spaţii sunt folosite din 5

Dintre cele cinci spaţii, doar trei sunt folosite. Este vorba despre cele două spaţii închiriate de Partidul Naţional Liberal şi de cel primit de Uniunea Naţională pentru Progresul României.

Partidul Poporului Dan-Diaconescu, precum şi Partidul Ecologist Român, stau departe de sediile primite de la Primăria Bistriţa pe strada Gheorghe Şincai. La aceeaşi adresă a primit un spaţiu, în cadrul şedinţei de Consiliu Local de săptămâna trecută, şi Partidul Mişcarea Populară.

Motivul pentru care partidele politice, chiar şi cele care au deja un spaţiu primit de la Primărie, stau departe de aceste adrese este unul de natură…igienică. Spaţiile situate la etajul I al unei clădiri vechi de pe strada Gheorghe Şincai de exemplu nu sunt racordate la utilităţi, scările sunt sub orice critică, reprezentând un real pericol pentru cei care le utilizează, iar toaletele sunt adevărate bombe biologice.

„Spaţiul de pe Şincai l-am închiriat în urmă cu doi ani de la Primăria Bistriţa, însă nu putea fi folosit. Ar costa cel puţin 3000 de lei doar deschiderea curentului şi a gazului, care au fost tăiate pe vremea când acolo funcţiona PNŢCD şi România Mare din cauza datoriilor. Nu s-a plătit, iar utilităţile au fost tăiate. Nici accesul nu este okey, scările arătând jalnic. Grupul sanitar nu poate fi nici el folosit. Ni l-a dat Primăria să-şi bată joc de noi şi să ne închidă gura. E un talmeş-balmeş acolo. Toate partidele fac cerere pentru aceste spaţii, iar când le văd renunţă. Primăria practic încearcă să se scape de tine ca partid, oferindu-ţi ceva insalubru. Eu le-am spus colegilor să renunţe la acel spaţiu, să rezilieze contractul”, explică Marius Bălan, fostul lider al ecologiştilor bistriţeni.

 

intrare cladire sediu partid net

PC s-a trezit fără sediul din buricul târgului

Un astfel de sediu a avut şi Partidul Conservator. Acesta era situat pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la nr. 18 în clădirea în care funcţiona şi Centrul pentru Tineret. Aceleaşi probleme le întâmpinau şi conservatorii în clădirea veche, ce era la un pas să se prăbuşească. Partidul Conservator însă s-a trezit fără sediu în anul 2014, când Primăria Bistriţa a hotărât să reabiliteze clădirea, printr-un proiect pe fonduri europene. 2,5 milioane de euro a primit municipalitatea pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret.

Pentru a putea începe lucrările şi a primi finanţarea, Primăria Bistriţa a fost nevoită să îi scoată pe toţi cei care ocupau acele spaţii pe care le deţinea. A început cu Partidul Conservator, relocând şi activitatea Centrului pentru Tineret. Partidul Conservator şi-a găsit un alt spaţiu pentru sediu, undeva în partea de sus a oraşului, care însă nu mai aparţine Primăriei Bistriţa.

Privind la lista cu partidele care beneficiază de spaţiu oferit în zona centrală la un preţ modic de către Primăria Bistriţa, realizăm că multe dintre formaţiunile politice au preferat să plătească chirii la preţul pieţei, evitând astfel ofertele municipalităţii.

PSD de exemplu are spaţiu de ani buni pe Gheorghe Şincai, însă aceasta nu aparţine Primăriei Bistriţa. Ecologiştii folosesc şi ei un spaţiu de pe Bulevardul Independenţei, care aparţine fostului lider al PER Bistriţa Marius Bălan. Până şi minorităţile s-au ferit de spaţiile oferite de către Primăria Bistriţa, alegând să închirieze de pe piaţa liberă. Partida Romilor Pro-Europa funcţionează pe Bulevardul Decebal de ani buni, în timp ce Asociaţia Social-Democrată a Romilor Ardeleni are sediu în Piaţa Mică. Nici măcar UDMR nu a apelat la vreunul dintre spaţiile municipalităţii, funcţionând într-o clădire de pe strada Nicolae Titulescu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.