Responsabili pentru rezultatele slabe ale României în ceea ce priveşte atragerea celei mai facile surse de finanţare – care este totodată şi printre puţinele care nu creează datorii – sunt, în mare măsură, şi cei circa 1.800 de funcţionari publici care se ocupă de gestionarea fondurilor europene.
În 2009, guvernul a decis să sprijine această categorie de funcţionari prin acordarea unor stimulente financiare. Orice funcţionar care se ocupă de programarea, implementarea, monitorizarea, raportarea, evaluarea, contractarea sau coordonarea unor activităţi care implică fonduri structurale şi de coeziune beneficiază de bonusuri care pot ajunge chiar şi la 75% din salariul de bază. Acordarea acestor majorări salariale se face pe baza unor calificative obţinute în urma evaluărilor anuale la care trebuie să participe, conform legii, orice funcţionar public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.