Castele de nisip

Sunt 11 castele în judeţul Bistriţa-Năsăud declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România. Unele dintre ele pot fi declarate monumente ale indiferenţei umane, ale prostiei dintodeauna învingătoare în faţa timpului şi spaţiului. Dezinteresul şi respingerea istoriei ca un mod de viaţă.

Dacă unul dintre repectivele castele se dărâmă la Comlod fără ca cineva să facă ceva, un alt castel, adică cel de la Posmuş este revendicat de un localnic în baza unui act original din anul 1875, după ce averea conţilor Teleki a fost amanetată unui român

Posmuş: Un castel ce poate dispărea în următorii 10 ani
Castelul Teleki din satul Posmuş, comuna Şieu, datează din secolul al XVIII -lea şi este un monument istoric de importanţă naţională. Castelul a aparţinut familiei nobiliare Teleki, dar nu a fost revendicat de urmaşii conţilor. Castelul de la Posmuş se întinde pe circa 11 hectare şi a funcţionat, în timpul lui Nicolae Ceauşescu, ca sediu al Întreprinderii Agricole de Stat (IAS). În anul 1999, terenurile aferente castelului Posmuş precum şi parcul aferent au fost preluate de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru a fi întreţinute, însă nici până la ora actuală aici nu s-a făcut nimic. Potrivit vicepreşedintelui CJ, Luca Iancu Mihai, pentru reabilitarea castelului de la Posmuş s-a arătat interesată Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, iar în prezent se lucrează la un proiect în acest sens.
Ruine revendicate
Dacă te întâlneşti pe uliţă cu Dumitru Dumbrăvan nici măcar nu bănuieşti că acest om revendică un castel. Este un bătrân de 70 de ani şi care nu a fost niciodată un om bogat, doar că revendicarea o face cu un document cât se poate de original şi întocmit în anul 1875. De facto, Dumbrăvan cere un castel aproape dărîmat  şi 11 de hectare de păşuni şi fânaţe. Averea conţilor Teleki  a fost amanetată românului Petre Diniosie Câmpan contra a 100 de florini aur de contesa Ivona Teleki. Ruinele castelului de la Posmuş, pentru că acolo au rămas doar nişte clădiri aflate în diferite stadii de degradare, sunt revendicate de un localnic. Este vorba de Dumitru Dumbrăvan. În vîrstă de 70 de ani, Dumbrăvan este urmaşul direct al celui căruia, ultima contesă Ivona Teleki, i-a amanetat domeniul  în anul 1875, contra sumei de 100 de florini de aur. Povestea este una cât se poate de interesantă şi ciudată, asta pentru că este vorba de domeniile ce-au aparţinut cândva contelui Eduard Teleki şi care au ajuns la doar cinci ani de la moartea sa în mâinile lui Petre Dionisie Câmpan, străbunicul lui Dumbrăvan, proaspăt întors din Statele Unite ale Americii cu o avere considerabilă.
„Actul doveditor a fost încheiat în data de 1 Decembrie 1875 şi a stat îngropat în pământ într-o lădiţă specială din  anul 1914 şi până în 1948, două războaie mondiale trecând peste ea. Ăsta a fost un mare secret al familiei noastre", spune Dumitru Dumbrăvan. „După ce a venit din America străbunicul meu, la ceva vreme, contesa o rămas singură, no înţelegeţi dumneavoastră cum vine asta, şi străbunicul meu i-a propus să îi acopere datoriile mari pe care le avea doamna contesă în schimbul domeniului şi a castelului care să le pună gaj", povesteşte bătrânul de 70 de ani. Doar actul a mai rămas să dovedească că familia Dumbrăvan din Şieuţ este unica moştenitoare a domeniilor Teleki. Cel puţin asta arată actul de amanetare încheiat pe data de 1 Decembrie 1875.

Documentul a fost legalizat

Demersurile pe care Dumitru Dumbrăvan le-a început să le facă în urmă cu 13 ani pentru a intra în posesia castelului şi a terenului aferent sunt acum susţinute de un influent avocat bistriţean: Nicolae Tiberiu Kozak. El a explicat că în luna decembrie a anului 1995, documentul prin care contesa Ivona Teleki gaja cu domeniile sale împrumutul luat a fost legalizat la un notar public. Este vorba de Maria Drăguţ, cea care la data de 5 decembrie 1995 încheia copia de legalizare cu numărul 582. „Vom iniţia toate demersurile necesare pentru a rezolva această problemă, sigur aşteptând să vedem dacă există moştenitori din partea familiei Teleki, dar trebuie să spun că actul respectiv demonstrează indubitabil că Dumitru an este singurul şi unicul proprietar al domeniilor Teleki din această zonă", susţine Nicolae Tiberiu Kozak.

Contele de Posmuş

Supranumit în sat contele, bătrânul Dumbrăvan ştie foarte multe poveşti despre castel. Astfel, el spune că în beciurile castelului exista o uşă secretă care îţi permitea accesul într-un tunel secret care trecea pe sub sat şi ieşea tocmai la fostul conac al familiei de grofi Banfy, acum sediul şcolii generale. Dumbrăvan ne-a mai arătat stejarul din fostul parc al castelului, vechi de peste 600 de ani.  

Comlod sau epicentrul curemurului

La capătul satului Comlod, drumul face o curbă, trece pe lângă o bisericuţă nouă-nouţă, ortodoxă, iar înaintea noastră, vedem în toată distrugerea-sa ceea ce a mai rămas dintr-un castel construit în 1756.
Zidurile au curs demult pe pământ, iar intrarea este asemeni unei fantome, de fapt nişte pietre care nu mai spun nimănui nimic. Pe frontispiciul clădirii a cărei acoperiş a murit sub biciul soarelului nemilos, al ploilor şi zăpezilor, mai străjuieşte şi astăzi o uriaşă coroană. Pare a fi cea a primului rege creştin al Ungariei, Ştefan, sanctificat în zilele noastre. Ştefan Cumanul, urmaşul lui Arpad, descendent al lui Toxun, nume pecenego-cuman. Coroana este acum ştirbită, lovită, umilită de indiferenţa urmaşilor celor umiliţi de Unio Trium Nationum, o răzbunare peste veacuri pentru sintagma „mocskos budos olah”. La colţurile de nord şi sud ale faţadei, istovite de trecerea anilor, aproape şterse, două inscripţii – una în limba latină şi cealaltă în limba maghiară. Vorbesc despre istoria acestui castel. Metastazele se văd cel mai bine înăuntru. Aici miroase a urină, iar fecale vezi peste tot, un mixt neînţeles al secolului 21 cu grămezi de PET-uri. Ceea ce a fost cândva sala mare a castelului, acum nu este decât o uriaşă gaură, plafonul fiind demult căzut în catacombele de sub castel. Pe ceea ce a mai rămas din pereţii interiori, stau scrise obscenităţi pe care doar românii le pot scrie. Cu toate acestea, spiritul celor care au locuit aici timp se secole, nu vrea să îngenunchieze în faţa acestui obosit prezent, iar faianţa din fosta baie şi care a răams aproape neatinsă din anul 1880, din timpul primilor ani ai Dualismului Austro-Ungar, spune multe despre puterea exemplului şi al cultului muncii al foştilor stăpâni ai acestor locuri. Din păcate, aici şi acum istoria a sucombat…

După 20 de ani

Primarul comunei Milaş, profesorul Ioan Gabor ne-a povestit întreaga istorie post-revoluţionară a castelului. Una destul de complicată, doar că îţi dai seama cît de legate sunt uneori lucrurile între ele. Un lucru este cert, la fel desigur ca cerul albastru şi curcubeul după ploaie –  lipsa infrastructurii a ucis acest castel, iar povestea celor trei italieni veniţi la castelul lui Teleki pentru a-l transforma în cazinou iar în apropierea lui să facă cele mai mari terenuri de golf din România, nu este decât încă o palmă dată celor care nu înţeleg nimic din necesitatea existenţei unei infrastructuri de nivel european.
Cu toate zbaterile lui Gabor, castelul de la Comlod şi-a împlinit destinul, iar prea multe lucruri nu mai sunt de făcut. Primarul e sceptic că oamenii mai pot face ceva. Cât despre Consiliul Local Milaş, aici nu sunt bani nici pentru trei ţigle.

Şi totuşi…
Reabilitarea ar putea veni în acest an, poate că o minune se va produce, deşi doar Hristos a făcut cu adevărat minuni. Din câte ni s-a spus de la Consiliul Judeţean, castelul a intrat în atenţia senatorului Ioan Sbîrciu, dar şi a reprezentanţilor Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca. Aceştia lucrează la un proiect de reabilitarea a castelului, de asemenea prin fonduri europene. Dacă vom trăi, poate vom şi vedea…

Castele declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România

Castelul Hye din Ilişua
Castelul Lazar Imre din Sărata
Castelul Rakoczi din Şieu-Măgheruş
Castelul Torma din Cristeştii Ciceului
Castelul Wesselenyi din Chiochiş
Castelul Haller din Matei
Castelul Teleki din Comlod
Castelul Teleki din Posmuş
Castelul Bonffy din Urmeniş
Castelul Bethlen din Arcalia
Castelul Bethlen din Beclean
Castelul Bethlen din Cristur-Şieu

Familia Teleki de Szok a fost o familie nobiliară din Transilvania, originară din Teleac (de unde îi provine numele). Principala reşedinţă era castelul de la Gorneşti, actualmente în judeţul Mureş. Mihaly Teleki (1634 – 1690) a iniţiat ascensiunea familiei şi a deţinut şi funcţia de cancelar al Transilvaniei în perioada domniei lui Mihai Apafi I (1662-1690). Apafi, înscăunat prin susţinerea Porţii a fost un domnitor slab, conducerea fiind deţinută efectiv de soţia sa Anna Bornemissza şi Mihaly Teleki. Teleki, denumit şi "flagelul lui
Dumnezeu pentru Transilvania" (Mihai Cserei) a devenit în această perioadă unul dintre cei mai bogaţi oameni ai principatului. Drept răsplată pentru activitatea sa, împăratul Leopold l-a numit conte.
Din această familie au făcut parte:
Mihaly Teleki (1634, Oradea – 21 august 1690), căzut în luptă cu oastea otomană la Tohanu Vechi
Pal Teleki (1677-1731), filantrop, susţinător al lui Francisc Rakoczi II în războiul curut
Samuel Teleki(1739-1822), fondatorul Bibliotecii Teleki
Geza Teleki (1843-1913), ministru de interne al Ungariei,
Samuel Teleki (1845-1916), explorator, strănepotul lui Samuel Teleki.