UPDATE: Bistrița-Năsăud înregistrează încă un deces, pe fondul pandemiei de CoVid-19, al 64-lea. Este vorba despre un bărbat din Șieu, în vârstă de aproximativ 60 de ani.
 


 
Potrivit surselor Gazeta de Bistrița, bărbatul a fost depistat cu CoVid-19 în data de 10 iulie, când de altfel a și fost internat în Spitalul Județean (SJU) Bistrița.

Acesta era angajatul companiei Leoni. Bărbatul avea și alte probleme de sănătate.

Decesul, care nu a fost încă raportat oficial, a fost confirmat de directorul SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

UPDATE:

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud – Decesul cu numărul 64 în contextul pandemiei cauzate de Coronavirus, la nivelul județului Bistrița-Năsăud:

Bărbat, 59 ani, internat din 9 iulie la Secția Medicină Internă, confirmat Covid-19, prezentând insuficiență respiratorie acută și pneumonie, transferat in aceeași zi la Secția ATI, decedat azi, 21 iulie.
Comorbidități: insuficiență renală severă, diabet zaharat, obezitate morbidă.

(Acest deces va apărea la nivel național în buletinul de presă de mâine, 22 iulie)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.