Copil din Budești, accidentat de mașină în Bistrița! Cine este de vină

Un bărbat din localitatea Șieu Sfântu a ajuns luni la spital, după ce s-a răsturnat, pe DN 17, în localitate, cu un motocultor și a ajuns într-un șanț. Polițiștii au descoperit că bărbatul băuse zdravăn, astfel că i-au întocmit dosar penal.

Astăzi, pe Drumul Național 17, în localitatea Șieu Sfântu, a avut loc un accident, soldat cu rănirea unei persoane. 

Conform primelor date, un bărbat de 51 de ani din localitate, în timp ce conducea un motocultor care tracta o remorcă, s-a răsturnat într-un șanț. 

La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD. Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, bărbatul a suferit un traumatism de coloană și prezenta excoriații, astfel că a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Totodată, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.