Construită pe vremea comuniştilor, baia comunală a municipiului Bistriţa era o oază de relaxare. Locul în care bistriţenii odată înotau, făceau saună sau se întâlneau cu prietenii, a ajuns o clădire în paragină, care adăpostește oamenii străzii şi care te face să o ocoleşti din cauza mirosurilor insuportabile. Clădirea este în continuare disputată în instanţă de către Primăria Bistriţa şi lichidatorul Proditerm, SC Ultralex IPURL.

Situată în parcul municipiului Bistriţa, clădirea care odată era locul preferat al bistriţenilor, a ajuns o ruină. Imobilul a fost uitat cu desăvârşire atât de edili, cât şi de firmele în administrarea cărora a fost la un moment dat. Aceştia şi-au amintit de clădirea cu pricina, doar după falimentul Proditermului, când lichidatorul a revendicat-o. Municipalitatea nu a vrut să renunţe la clădirea băii comunale, fapt pentru care s-a ajuns în instanţă. Acum Primăria Bistriţa se judecă cu SC Ultralex – lichidatorul Proditerm – pentru proprietate, timp în care clădirea se degradează văzând cu ochii.

Monumentul indiferenţei

Clădirea în incinta cărei funcţiona cu ani în urmă baia comunală a ajuns din cauza nepăsării autorităţilor într-o stare deplorabilă. Doar pereţii exteriori au rămas intacţi, dar şi aceştia au fost vandalizaţi de iubitorii de graffitti. Geamurile au fost sparte unul câte unul, la fel şi uşile exterioare, care la un moment dat au fost închise cu lanţuri şi lacăte în speranţa că acestea vor stopa furturile din incinta clădirii. Însă nici lanţurile, nici lacătele nu i-au împiedicat pe dornici să pătrundă în interior. De aici totul a fost furat, începând cu mobilierul şi terminând cu capetele de la duşurile din băi, iar ce nu s-a putut fura s-a distrus. Clădirea în incinta cărei funcţiona cu ani în urmă baia comunală a municipiului s-a transformat în adăpost pentru oamenii străzii şi câinii vagabonzi. Imobilul nu a mai fost igienizat de ani de zile, fapt pentru care la ora actuală este un adevărat focar de infecţie, mirosul greu de urină îndepărtând orice curios. Aici mizeria este la ea acasă, iar bistriţenii ce odată se relaxau în această clădire privesc cu tristeţe la ruina în care s-a transformat.

Clădire disputată în instanţă

Situaţia juridică a imobilului este încă incertă, procesul în care se judecă proprietatea fiind încă pe rolul instanţelor de judecată. Clădirea a fost împărţită cu ani în urmă în două părţi, cea dinspre stadion aparţinând celor de la SC Urbana SA, iar cealaltă parte aparţinea fostului Proditerm. După falimentul acestei societăţi, lichidatorul SC Ultralex a revendicat imobilul însă Primăria Bistriţa nu a vrut să îl cedeze, fapt pentru care speţa a ajuns pe masa magistraţilor. În aceeaşi situaţie se află şi punctele termice ale municipiului, care sunt de asemenea cerute de lichidatorul Proditerm.

Din cele 30 de puncte termice, care au aparţinut până nu demult falimentatului Proditerm, 20 au fost atribuite prin concesionare directă sau prin licitaţie mai multor instituţii publice, societăţi comerciale ori unor fundaţii. În luna noiembrie 2007 au fost aprobate prin hotărâre de consiliu local circa 70 de cereri de atribuire a unor spaţii din aceste puncte termice, în vederea modernizării şi, ulterior, a utilizării acestora pentru diverse activităţi. Solicitanţii, însă, nu îşi vor vedea prea repede visul împlinit, deoarece Primăria Bistriţa este încă proces cu lichidatorul fostei societăţi de termoficare bistriţene. Aceasta din cauză că situaţia juridică a spaţiilor care au aparţinut Proditermului nu este încă una foarte clară. Astfel, cei 70 de solicitanţi nu au reuşit până acum să îndeplinească prevederile hotărârii consiliului local, întrucât lichidatorul fostei societăţi de termoficare Proditerm a atacat în instanţă hotărârile luate de Consiliul Local Bistriţa, prin care punctele termice primeau altă destinaţie – de sedii de firme, asociaţii, fundaţii sau instituţii publice.

Printre cei care au concesionat spaţii în punctele termice se număra multe instituţii publice, printre care Serviciul Public de Eliberare a Paşapoartelor, Serviciul Public de Eliberare a Permiselor de Conducere, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Culte, Camera de Comerţ, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV), Agenţia Domeniilor Statului (ADS), iar lista poate continua.
Cele 30 de puncte termice au fost preluate cu de trei ani în urmă de Primăria Bistriţa, în urma unei hotărâri de consiliu local – HCL 152/2004. Tot în acea perioadă, se spune că au fost contractate şi două credite în valoare totală de circa patru milioane de dolari pentru cumpărare de păcură, deşi era folosit gazul metan drept combustibil.
După ce Proditerm a acumulat datorii de peste 67 de miliarde lei vechi, în anul 2006 a fost declarat falimentul acestei societăţi. În 2007, Consiliul Municipal, în calitate de acţionar unic, a decis şi desfiinţarea sistemului centralizat, din cauza numărului foarte mic al abonaţilor – sub 1000. Pentru a recupera datoriile restante, lichidatorul Proditerm – Ultralex IPURL – a decis să revendice punctele termice, dar şi să-i dea în judecată pe bistriţenii care nu şi-au plătit datoriile către Proditerm.
În vara lui 2007, Ultralex IPURL a cerut în instanţă Primăriei Bistriţa, eliberarea a două puncte termice, în care se efectuau lucrări de amenajare. La scurt timp după aceea, Primăria Bistriţa a deschis şi ea în instanţă o acţiune, de rectificare şi constatare, prin care se urmărea întabularea a şase puncte termice, care figurează, de altfel, în Cartea Funciară. Dosarul depus la Judecătoria Bistriţa a stat aici mai bine de jumătate de an fără a se face nimic. Apoi, Judecătoria şi-a declinat competenţa în favoarea instanţei de Contencios administrativ. Pentru cele şase puncte termice a fost emisă, în aprilie 2007, o hotărâre de consiliu, prin care a fost aprobată prelungirea contractelor de închiriere pe 10 ani, chiriaşii fiind obligaţi să reabiliteze şi să modernizeze aceste spaţii în termen de un an de la încheierea contractului. Prin aceeaşi hotărâre era prevăzuta şi concesionarea celorlalte puncte termice, prin licitate publică, pe o perioada de 20 de ani, după dezafectarea acestora, în baza unui studiu de oportunitate, a unui caiet de sarcini şi a unui regulament de organizare a licitaţiei.

Nu există exproprieri

În urma verificărilor actelor care stau la baza întabulării solicitată de Primăria Bistriţa, lichidatorul a constatat că doar cele şase figurează în CF, înscrise în domeniul public al municipiului. Pentru restul de până la 30 nu există niciun fel de înscrisuri oficiale, acestea, mai precis terenul de sub punctele termice, figurând pe vechii proprietari, persoane fizice. În plus, nici procedurile de expropriere nu au fost efectuate. Drept urmare, în ianuarie 2008, Ultralex IPURL a deschis un nou proces, solicitând de această dată primăriei toate cele 30 de puncte termice, care au fost trecute în proprietatea acesteia. Acţiunea a fost deschisă în baza Legii 85/2006, art. 80, alin 1, lit. a, care prevede anularea transferurilor gratuite efectuate cu trei ani înainte ca o societate să fie declarată falimentară. Deocamdată, instanţa nu şi-a spus cuvântul final.

Atât clădirea fostei băi comunale, cât şi punctele termice au ajuns în paragină, deoarece procesele par a nu mai avea finalitate, nici una din părţi nefiind dispusă să renunţe la ele. Între timp nimeni nu investeşte nici un ban, iar aceste clădiri se transformă în ruine chiar sub ochii noştri.

Iulia Balazs

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.