Crin Antonescu, candidatul PNL la preşedinţia României cere desecretizarea dosarului Omar Hayssam.

Liberalul a cerut candidaţilor PDL şi PSD, Traian Băsescu şi Mircea Geoană  să clarifice public suspiciunile care planează asupra lor.

 

Crin Antonescu a solicitat marţi, de urgenţă, desecretizarea dosarului Hayssam de către Traian Băsescu şi CSAT. În opinia liderului liberal, Procurorul general al României trebuie să răspundă public la afirmaţiile care s-au făcut la adresa instituţiei pe care o conduce, iar serviciile de informaţii să reanalizeze actuala situaţie şi să informeze opinia publică. Comisiile parlamentare de specialitate trebuie, de asemenea, să solicite serviciilor de informații situația reală în cazul Omar Hayssam.
"În ceea ce priveşte interceptările audio-video în cazul dosarului Energetic, precum şi în cazurile Chireac, Macovei, Geoană, cerem Serviciului Român de Informaţii şi Consiliului Suprem de Apărare a ţării să stabilească dacă aceste acţiuni de monitorizare au fost legale sau nu, pentru că dacă au fost ilegale periclitează drepturile şi libertăţile cetăţenilor în România", a declarat Crin Antonescu.
Candidatul liberal le-a cerut lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană să clarifice public suspiciunile care planează asupra lor. "Le cer să se comporte cuviincios faţă de opinia publică şi să nu transforme campania electorală într-un concurs de şantaj. Sunt candidatul care nu poate fi şantajat. Sunt candidatul care nu şantajează. Sunt candidatul care cer voturile românilor pentru a spune Adio! acestei mocirle care s-a aşezat peste noi şi a rămas peste noi vreme de 20 de ani şi acum iese la iveală", a afirmat preşedintele PNL.
Crin Antonescu a precizat că abia acum înţelegem de ce o bună parte din anul 2009, în loc să fie dedicată la nivel guvernamental ieşirii României din criză, a fost dedicată de PSD şi PD-L, precum şi de cei doi lideri – Traian Băsescu şi Mircea Geoană – luptei înverşunate pentru Ministerul de Interne, pentru Serviciul Doi şi-un sfert şi pentru "comoara" de înregistrări şi materiale de şantaj pe care acestea se pare că le deţineau.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.