Alexandru Bruj, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, a fost pus în liberate pe motive medicale de judecătoarea Daniella Berbecariu din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, fără să precizeze data la care acesta trebuie să se întoarcă la penitenciar.

În contradicţie cu soluţia judecătoarei, medicii susţin că o asemenea boală prevede o internare de maxim zece zile, timp suficient pentru operaţie în sine şi recuperarea post-operatorie, însă Bruj se află în liberate de mai bine de cinci luni de zile.

 

Condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, Alexandru Bruj a beneficiat la începutul lunii septembrie a anului trecut de o întrerupere a executării pedepsei cu închisoare pe motive medicale. Judecătoarea Daniella Berbecariu a soluţionat favorabil cererea de întrerupere a pedepsei, fără a preciza o dată anume la care acesta trebuie să fie reîncarcerat, iar de la data eliberării Bruj nu şi-a remediat situaţia medicală. Medicii din cadrul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, unde Bruj a fost internat pentru investigaţii, susţin că boala acestuia nu este atât de gravă încât să presupună întreruperea pedepsei pe perioadă nedeterminată, întrucât intervenţia chirurgicală de care are nevoie bărbatul necesită o internare de cel mult zece zile.

Traficant de heroină

Conform surselor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud, Alexandru Bruj făcea parte dintr-o reţea de traficanţi de heroină, care îşi făcea veacul în zona punctului de frontieră de lângă Oradea. O parte din amicii lui Bruj au fost arestaţi la finele anului 2003 în timp ce încercau să tranzacţioneze 22,5 de kilograme de heroină, pe atunci în valoare de aproape 700.000 de dolari. Prietenul lui Bruj, Florean Dumitru este cel care, la sfârşitul anului 2003, împreună cu un alt cetăţean român, a fost depistat în apropiere de frontiera româno-ungară pe când încerca să comercializeze heroina, în valoare de aproximativ 700.000 de dolari, către doi cetăţeni germani, care se aflau şi ei, într-un alt autoturism, în zona de frontieră. La vederea poliţiştilor, cărora li s-a părut suspectă întâlnirea nocturnă a două autoturisme, care şi-au semnalat prezenţa prin semne discrete cu farurile, Florean a ultragiat un poliţist, după care a reuşit să scape. Poliţiştii au reuşit să recupereze drogurile, ascunse într-un lan de porumb din apropierea locului de întâlnire. Heroina era ambalată în mai multe pachete de culoare maronie, lipite cu bandă adezivă, care au fost confiscate de poliţişti. Florean a fost în cele din urmă prins la Borşa, unde se ascundea la cabana unui alt prieten. Ceilalţi membrii ai reţelei au fost căutaţi în continuare de poliţişti, iar în cele din urmă Alexandru Bruj a fost şi el arestat şi condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc.

Boală cu năbădăi

Condamnat la sfârşitul anului 2006 la cinci ani de închisoare, Alexandru Bruj a fost transferat în 2007 la Penitenciarul Bistriţa pentru a-şi executa pedeapsa. La doar câteva luni de la sosirea la Bistriţa, el a înaintat Tribunalului Bistriţa-Năsăud o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea pe motive medicale. Cererea a fost înregistrată în dosarul cu numărul 703/112/2008 la data de 4.04.2007. Condamnatul Bruj mai înaintează o altă cerere de întrerupere, pe aceleaşi considerente, la sfârşitul lunii septembrie a aceluiaşi an, aceasta este însă retrasă de avocatul condamnatului la o săptămână după ce prima cerere a fost aprobată de judecătoarea Daniella Berbercariu din cadrul Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Judecătoarea a admis cererea lui Bruj dispunând întreruperea executării pedepsei, până când starea sa de sănătate se va ameliora, fără să menţioneze când anume acesta ar trebui să se reîntoarcă în penitenciar pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Alexandru Bruj a fost eliberat pe perioadă nedeterminată, deoarece invoca cardiopatie ischemică, boală care în viziunea judecătoarei Daniella Berbecariu necesită perioadă nedeterminată de vindecare. În fapt, boala poate fi tratată medicamentos sau în cel mai rău caz printr-o intervenţie chirurgicală, care însă permite reîncarcerarea condamnatului într-o perioadă de trei luni, cum a fost şi în cazul fostului colonel Mihai Chiţac, condamnat la 15 ani de închisoare pentru reprimarea revoluţionarilor din Timişoara în decembrie 1989.

Tribunalul o dă cotită

Tribunalul Bistriţa-Năsăud pare să o dea cotită atunci când vine vorba de oferit detalii legate de dosarul de întrerupere a executării pedepsei pentru condamnatul Alexandru Bruj. Redactorul săptămânalului Gazete de Bistriţa a înaintat o cerere Tribunalului Bistriţa-Năsăud în care solicita comunicarea numelui judecătorului care a soluţionat dosarul lui Bruj, cât şi date referitoare la dosarul acestuia. S-a cerut menţionarea faptului dacă, după data de 10.09.2008, data la care s-a admis cererea de întrerupere a pedepsei, s-au mai depus ceva acte la dosarul respectiv, cum ar fi alte expertize medicale din care să rezulte faptul că Bruj este în continuare bolnav şi nu poate să îşi ispăşească pedeapsa sau dacă boala acestuia s-a ameliorat.
În răspunsul trimis de această instituţie, sub semnătura judecătorului delegat Virgil Checec şi a locţiitorului consilierului de relaţii cu publicul, Anamaria-Melinda Mureşan, se comunică numele judecătorului ce a soluţionat dosarul lui Bruj, însă cu privire la celelalte date solicitate redactorul este îndrumat să ia legătura cu un alt judecător. „Dosarul cu numărul 703/112/2008 a fost soluţionat la data de 10 septembrie 2008, de către doamna judecător Berbecariu Daniella. Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să luaţi legătura cu judecătorul delegat la Biroul de Executări Penale al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, respectiv cu domnul judecător Petrişor Alexandru” – ne comunică Tribunalul. Faptul că nu se comunică datele solicitate de către locţiitorul consilierului de relaţii publice ridică câteva semne de întrebare: Care este de fapt rolul acestui consilier în cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud? Nu cel de a da informaţiile solicitate? Care este motivul pentru care purtătorul de cuvânt nu a luat legătura cu judecătorul Petrişor Alexandru şi însărcinează redactorul cu acest aspect? Unde este transparenţa în această instituţie?

Medici vs. judecător

Comisia judeţeană de medici care a efectuat expertiza asupra lui Alexandru Bruj a hotărât că afecţiunile de care suferă acesta pot fi tratate în reţeaua sanitară a penitenciarelor din România. Astfel, aceştia au recomandat internarea lui Bruj la Penitenciarul Spital Jilava, deoarece boala nu constituia un motiv suficient de bine întemeiat pentru întreruperea executării pedepsei cu închisoarea. Bruj nu a fost însă internat la Jilava, ci a fost transferat la Gherla, iar ulterior la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
Medicii din cadrul Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca vin cu dezvăluiri inedite în ceea ce priveşte boala lui Alexandru Bruj. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Institutului, dr. Radu Căpălneanu, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, că boala lui Alexandru Bruj nu este atât de gravă încât să necesite măsura de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea pe o perioadă nedeterminată. Medicul Căpălneanu susţine că Bruj a trecut pragul Institutului doar de două ori, prima dată în anul 2007 şi a doua oară la începutul acestei luni. Conform purtătorului de cuvânt al Institutului, Bruj a fost internat pentru prima dată în anul 2007, când s-au efectuat câteva investigaţii şi s-a stabilit că ar necesita o intervenţie chirurgicală pentru remedierea bolii. Acesta însă nu s-a mai întors pentru operaţie, din fişa sa rezultând că el nu a mai trecut pragul Institutului timp de mai bine de un an. În 2008 luna septembrie acesta a fost eliberat din Penitenciarul Bistriţa pe motive medicale, mai exact cardiopatie ischemică. Însă acesta nu a s-a prezentat pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Medicul Radu Căpălneanu susţine că Bruj a mai fost internat în perioada 4-6 februarie 2009 la Institut unde s-au efectuat noi investigaţii din care a rezultat acelaşi diagnostic şi necesitatea intervenţiei chirurgicale. Însă Alexandru Bruj a refuzat intervenţia şi s-a externat. „Alexandru Bruj nu mai este internat la noi (n.r. Institutul Inimii Cluj-Napoca). În anul 2007 a primit, după efectuarea investigaţiilor, o indicaţie de operaţie, însă nu a mai revenit. Conform fişei sale acesta a fost internat în perioada 4-6 februarie 2009, dar a refuzat intervenţia chirurgicală şi s-a externat. Din biletul de ieşire rezultă că acesta refuză intervenţia şi optează pentru o altă metodă de remediere a bolii, mai exact montarea unei proteze stern ” – a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, medicul Radu Căpălneanu. Acesta precizat că intervenţia chirurgicală de care ar fi avut nevoie Bruj ar necesita o internare de maxim zece zile, care ar cuprinde intervenţia chirurgicală şi refacerea post-operatorie. Acesta a mai precizat că nu poate înţelege măsura luată de instanţa din Bistriţa, care i-a aprobat o întrerupere de executare a pedepsei pe o perioadă nedeterminată.

Bruj, om de afaceri

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, susţin că Alexandru Bruj se ocupă în continuare de afaceri imobiliare în cartierul bistriţean Unirea şi poate fi des zărit în municipiul Bistriţa la volanul unui autoturism BMW X6 de culoare roşie. Conform surselor din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, Bruj deţine două societăţi comerciale, în cadrul cărora figurează ca şi asociat unic şi administrator. Una dintre acestea SC Expresconstruct Invest SRL are ca obiect de activitate construcţiile de clădiri şi alte lucrări de genul, iar cea de a doua SC Unirolexus SRL se ocupă de închirierea bunurilor personale şi gospodăreşti.

Afaceri dubioase

Afacerile derulate de Alexandru Bruj prin cele două societăţi comerciale sunt destul de dubioase. Conform datelor oferite de Ministerul Finanţelor Publice, SC Unirolexus SRL funcţionează în pierdere încă de la înfiinţare. Conform bilanţului depus pe anul 2004, această firmă a avut o cifră de afaceri de 47.295 de lei, însă profitul a fost -1.587 de lei. Cu alte cuvinte a ieşit în pierdere. Aceeaşi situaţie se poate întâlni şi la bilanţul pe anul 2005, însă de această dată pierderile înregistrate în societate sunt mult mai mari. În 2005, la o cifră de afaceri de 54.921 de lei, societatea a ieşit în pierdere din nou, cu o sumă de 21.595 de lei. Aceeaşi situaţie, în care firma a funcţionat în pierdere, s-a înregistrat şi în anii 2006 şi 2007.
Nici cealaltă firmă a lui Bruj, SC Expresconstruct Invest SRL, nu a avut nici rentabilitate, însă a continuat să funcţioneze. Conform bilanţului depus pe anul 2005, societatea a avut o cifră de afaceri în valoare de 136.343 de lei, profitul fiind de doar  429 de lei. Anul următor la o cifră de afaceri de aproape 200.000 de lei, profitul a fost modic, de doar 6.600 de lei. În anul 2007, cea de a doua firmă a lui Bruj a funcţionat în pierdere. În acest an societatea a avut venituri în valoare de 83.724 de lei, iar cheltuielile au fost cu aproximativ 5.000 de lei mai mari decât suma totală a veniturilor.

Verificări la Bistriţa

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va face verificări în ceea ce priveşte întreruperile de executare a pedepsei cu închisoarea şi la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Conform purtătorului de cuvânt al CSM, Cecilia Morariu, Inspecţia Judiciară din cadrul instituţiei va face verificări şi în cazul condamnatului Alexandru Bruj, care a beneficiat începând de anul trecut de o întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea pe o perioadă nedeterminată. Inspecţia Judiciară va verifica dacă în cazul lui Bruj s-au respectat toate normele de procedură. Verificări se fac la toate instanţele de judecată din ţară, după ce cazul Gorbunov a scos la iveală mai multe nereguli ale sistemului în ceea ce priveşte admiterea cererilor de întrerupere sau amânare a pedepselor cu închisoarea.

Alexandra Roman

2 COMENTARII

  1. Acum 20 de ani ,pe 3 feb 1990 ,a inceput jaful national!Rezerva valutara a Romaniei a fost “schimbata” la cursul oficial de 14 ,45 de lei pentru ca apoi sa fie revanduta populatiei la colt de strada! Petitia facuta de mine a fost inaintata Tribunalului Bacau.Primul bisnitar al tarii a fost nimeni altul,decat cel ce a aprobat aceasta ilegalitate.Iliescu.

    Banii obtinuti atunci de BRCE au folosit apoi metodei MEBO.Metoda prin care au fost sustrasi bani destinati retehnologizarii!Bani pe care parintii nostri i-au strans cu suferinta!

    https://www.ceausescu.cc ataca imperiul fricii si cere fiecarui roman sa lupte pentru aflarea adevarului.Adevarul se spune tare ,rastit si niciodata balbait!
    Istoria trebuie scrisa de noi,cu demnitate si nicidecum de alti straini care nu au de a face cu ceea ce-i roman.
    Radu Roncea va invita la “dans”!
    Bucuresti
    3 feb 2010

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.