De la începutul acestui an cinci agenţi economici din judeţul Bistriţa-Năsăud au recurs la concedieri masive, în urma cărora 94 de persoane au rămas fără un loc de muncă.

Ultima societate din cele cinci este fabrica de Îngheţată din Bistriţa, care s-a desprins din fosta societate Industrializarea Laptelui, privatizată anul acesta de AVAS. De aici au fost concediaţi 20 dintre angajaţi, dar, potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud (AJOFM BN), Alina Căpraru, această societate apelează la concedierea colectivă în fiecare an, în apropierea sezonului rece, deoarece activitatea se restrânge, tocmai ca urmare a lipsei comenzilor.

Datorită crizei economice care bate la uşă, mai multe societăţi bistriţene se gândesc să îşi concedieze o parte din personal, din cauza lipsei comenzilor la export şi a fluctuaţiei monedei europene. Deocamdată însă, niciuna nu a comunicat oficial vreo decizie de concediere colectivă, cu excepţia fabricii de îngheţată.
AJOFM BN avertizează angajatorii care intenţionează să îşi reducă cheltuielile de personal prin concedieri colective că pot fi disponibiliza într-o perioadă de 30 de zile calendaristice cel putin 10 salariaţi, dacă societatea are între 20 şi 100 de salariaţi sau 10% din salariaţi, dacă societatea are între 100 şi 300 de salariaţi. În plus angajatorii au obligaţia de a notifica AJOFM cu cel puţin 30 de zile înainte de emiterea deciziilor de concedieri colective, în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului. Neanunţarea concedierilor colective poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei.
Angajaţii vor beneficia, în perioada preavizului, de serviciile de preconcediere – informarea privind prevederile legale referitoare la protecţia şomerilor şi acordarea serviciilor de ocupare şi formare profesională; plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local şi instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă; reorientarea profesională în cadrul unităţii sau prin cursuri de formare de scurtă durată; sondarea opiniei salariaţilor şi consilierea acestora, cu privire la măsurile de combatere a şomajului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.