Delicvenţa juvenilă a ajuns la cote alarmante, numărul minorilor implicaţi în activităţi infracţionale crescând considerabil considerabil.

 

Lipsurile materiale acutizate şi generalizate, problemele de ordin social şi familial sunt cauze hotărâtoare pentru viitorul unui copil, care neglijat de părinţi, ajunge, inevitabil, un infractor.
În urma cercetărilor efectuate de organele de poliţie, infracţiunile comise de minori cele mai multe se înscriu la categoria furturilor şi tâlhăriilor.
S-a ajuns la concluzia că principalele cauzele care duc la înregistrarea acestor cazuri de delicvenţă în rândul copiilor sunt: consumul de alcool al minorilor, gradul scăzut de educaţie al autorilor şi victimelor, promiscuitatea unor relaţii inter-umane (anturaje suspecte), perpetuarea unor stări negative de lucruri – din ce în ce mai multe familii pleacă în străinătate, sezonieri sau pe perioade mai lungi, şi îşi lasă copiii în îngrijirea, fie a rudelor, fie a vecinilor, care se ocupă prea puţin sau deloc de educaţia şi supravegherea lor.
Tot mai mulţi copii comit infracţiuni, în anul 2008 peste 100 de minori fiind trimişi în judecată. Numărul acestora aproape s-a dublat faţă de 2007, când numărul infractorilor minori era 64.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.