Deputatul liberal Stelian Dolha s-a declarat nemulţumit de modul în care colegii săi de Cameră, membri în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, l-au informat cu privire la modificările aduse Codului Penal. Convins fiind că totul este în regulă, deputatul Dolha a votat favorabil.

 

„Cu regret vă spun, că în momentul în care vorbeşti de o modificare a Codului Penal nu se poate să nu îţi intre într-o dezbatere parlamentară, nu se poate ca ea să nu fie anunţată în timp, nu se poate ca ea să nu fie pe ordinea de zi, să te trezeşti, a doua zi de dimineaţa doar cu un număr de lege şi atât. Nu aveam nimic în casetă. I-am întrebat în schimb, pe colegii mei din Comisia Juridică despre acest subiect, mi-au zis că lucrurile sunt oarecum în ordine, că se vorbeşte de o diferenţiere clară între parlamentar şi funcţionar public. Asta se întâmplă peste tot în lume şi au fost motivele pentru care am şi votat, bazându-mă pe ceea ce mi-au spus ei. (…) O parte dintre ei şi-au motivat oarecum spusele fiindcă au participat şi în Comisia pentru Agricultură. A fost o nebuloasă! Şi Augustin Zegrean, marele constituţionalist al ţării, dacă era în postura mea nu ştiu ce făcea în momentul în care se baza că această lege este în ordine”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Stelian Dolha.

Deputatul bistriţean a afirmat că se simte înşelat şi trădat de colegii săi din Comisia Juridică, întrucât nu a fost informat ce anume prevăd amendamentele la Codul penal, modificări au iscat reacţii dure la adresa Parlamentului României.

„Se pare că la noi multe lucruri nu mai sunt normale.  Vreau să vă spun că mă simt păcălit, mă simt înşelat şi sper ca această poveste să fie un exemplu de aşa nu. Mă simt păcălit şi înşelat şi de către colegii mei liberali din Comisia Juridică şi de către cei care au condus şedinţa respectivă, pentru că lucrurile trebuiau să fie mult mai transparente. Proiectul de lege nu este ireversibil, e clar că el va fi retrimis Parlamentului de către Preşedinţie, urmează să avem amendamente pe această lege. O să vin şi eu cu amendamente pe acest proiect. Cred că lucrurile vor intra într-un circuit normal. E normal ca tot ceea ce conţin amendamentele respective, tot ceea ce conţine o lege, ca modificare,  era firesc să le ştim, până în cele mai mici detalii şi să fie explicate şi pe urmă să purcedem la vot. Acesta este circuitul normal. Între ceea ce ştiam eu că votez şi ceea ce a fost de fapt e o diferenţă”, mai adăugat Dolha.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.