Ministerul Mediului anunță suspendarea procedurii emiterii ordinului de ministru care ar fi permis împuşcarea a 1.691 de animale sălbatice pe teritoriul României, din speciile urs, lup şi pisică sălbatică.

 

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, a fost inventariat un număr de 520 exemplare din specia urs, 262 exemplare din specia lup, 64 exemplare din specia râs şi 339 exemplare din specia pisică sălbatică, peste efectivul optim. Conform proiectului, în județ ar trebui împușcate 101 animale, respctiv 27 de urși, 39 de lupi și 25 de pisici sălbatice.

Ministrul Mediului spune că aşteaptă un punct de vedere al Academiei Române, căreia i-a fost trimisă toată documentaţia, încă din data de 21 septembrie. Până acum niciun ministru al Mediului nu şi-a asumat în mod transparent lansarea unui astfel de ordin în consultare publică. Ministerul a făcut acum acest demers „tocmai pentru că este un subiect sensibil, cu multe argumente pro şi contra”.

În primul rând, avem nevoie de avizul Academiei Române, forul științific suprem al ţării care, conform legii, are ultimul cuvânt de spus pe studiul ce stă la baza fundamentării proiectului de ordin de ministru, studiu elaborat de Universitatea Transilvania, împreună cu ICAS şi Fundaţia Carpaţi. Toată documentaţia a fost trimisă la Academia Română încă din 21 septembrie, inclusiv punctul de vedere al experţilor din grupul de lucru pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor l-a constituit special pe acest subiect, de asemenea în premieră. Fără punctul de vedere al Academiei nu am de gând să înaintăm cu această procedură. În plus, am programat, în perioada următoare, o serie de discuţii aplicate cu toţi specialiştii implicaţi. La fel ca mulţi dintre dumneavoastră, şi eu am o serie de nelămuriri legate de oportunitatea, recomandată prin studiu, privind includerea unor specii în acest ordin sau a dimensiunii numărului de intervenţii propuse”, a declarat Cristina Paşca-Palmer.

Ministrul mai spune că va lua în calcul toate elementele pentru găsirea unei soluţii echilibrate, astfel încât să fie asigurată atât conservarea speciilor protejate prin lege, cât şi protecţia şi siguranţa comunităţilor din zonele vulnerabile.

Proiectul a stârnit controverse în spaţiul public, organizaţia World Wide Fund for Nature reclamând că dacă proiectul ar fi aprobat, s-ar permite împuşcarea a 1.691 de animale sălbatice protejate. Proiectul viza o derogare pentru vânătoarea, la nivel național, a 552 exemplare de urs, 657 exemplare de lup şi 482 exemplare de pisică sălbatică.

1 COMENTARIU

  1. Peste efectivul optim sunt insusi vanatorii.Lasati povestile cu numaratoarea animalutelor, pt ca gafati la greu. In viata mea nu am vazut o pisica salbatica sau un ras in libertate, desi am cutreierat munti si paduri .Aceste doua specii sunt foarte vigilente si greu de gasit. Cum dracu le-ati vazut voi din birou cei ocupati cu asa zisa numaratoare ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.