Consiliul Local Bistrița a aprobat în ședința ordinară care a avut loc joi, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru noua piață agroalimentară Decebal. Valoarea investiției este estimată la circa 16 milioane de euro.

Consilierii municipali au votat favorabil, în unanimitate, proiectul de hotărâre care va schimba radical zona de comercializare din actuala piață și va oferi o alternativă locală pentru cumpărăturile din supermarket-urile unor rețele multinaționale.

Acest obiectiv de investiții vine ca un stimulent pentru producătorii noștri locali și societățile autohtone, pe care viitoarea piață îi va găzdui în sectoare bine delimitate de zona comercianților.

În viitoarea construcție sunt prevăzute și spații special amenajate pentru depozitare, vânzare de produse industriale, refrigerate și congelate, dar proiectul include și zone destinate copiilor. De asemenea, va exista o parcare nouă și se dorește reconfigurarea platoului pieței, inclusiv prin crearea unei suprafețe acoperite mai ample, cu spații verzi”, spune primarul Ioan Turc.

În ceea ce privește datele tehnice, proiectul noii piețe propune: regim de înălțime = S+P+2E și S+P, suprafața construită = 2.220,48 mp, suprafața construită desfășurată = 9.389,23 mp, suprafață loc de joacă = 56 mp, suprafață spații verzi = 1.529,95 mp.

Termenul de finalizare a lucrărilor e de 2 ani, iar valoarea investiției este estimată la circa 16 milioane euro, bani din bugetul local și dintr-un credit deja contractat de municipalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.