Curtea de Apel Cluj a decis la începutul saptamânii trecute predarea lui Valeriu Nicolae Predescu, fiul reputatei cântarete de muzica populara din Bistrita-Nasaud, Valeria Peter Predescu, autoritatilor judiciare din Germania în baza unui mandat european de arestare.

Hotarârea poate fi atacata în termen de cinci zile de la comunicare.

Potrivit unui comunicat al instantei, Predescu este cercetat pentru instigare la furt grav, fiind membru al unei organizatii criminale din România, „Garde”, al carei scop este procurarea de valori materiale foarte mari prin activitati criminale diverse. Faptele, arata documentul, au fost comise în perioada 19 iulie 2001-14 noiembrie 2002, în diferite locatii de pe teritoriul Germaniei.

Mandatul european de arestare a fost emis la 20 iunie 2007 de Parchetul din Karlsruhe, Nicolae Predescu fiind arestat preventiv în România de politistii bistriteni, înca din 11 septembrie 2007. Acesta era învinuit pentru comiterea a peste 30 de jafuri prin efractie în Germania.

La acea data, avocatii sai au invocat la Curtea de Apel Cluj o exceptie de neconstitutionalitate, prin care se sustinea ca mai multe articole din legea care reglementeaza executarea mandatelor europene vin în contradictie cu Constitutia României. Astfel avocatii lui Predescu au sustinut, potrivit unui comunicat al Curtii de Apel Cluj, ca este încalcat dreptul la un proces echitabil, pe motiv ca prevederile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciara în materie penala legata de mandatul european de arestare nu permit instantei sa verifice valabilitatea titlului care a stat la baza emiterii acestui act. Ulterior Curtea de Apel Cluj a emis pe numele lui Predescu un mandate de arestare pentru 29 de zile, potrivit legislatiei europene. Desi Inspectoratul Judetean de Politie Bistrita-Nasaud a demarat imediat procedurile de extradare, avocatii lui Predescu au depus o contestatie la Curtea de Apel Cluj, cerând sa fie judecat în România.

Liana Muresan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.