Echipa MFAT (Multifunctional Advisory Team) condusă de locotenent colonel Daniel Pop a efectuat o vizită la KMTC. Aceasta face parte din programul de consiliere și mentorizare a instituțiilor militare afgane.

Căpitan Florin BUCŞĂ, consilier în domeniul instrucţiei şi învăţământului în cadrul ROU AIAT (Army Institutional Advisory Team) s-a întâlnit cu reprezentanţii centrului de instruire.

„Subiectul major al întâlnirii a constat în rezolvarea problemelor legate de dezvoltarea sistemului de învăţământ ca parte a procesului de tranziţie prin care trece armata afgană.

Întâlnirea a fost deschisă de analiza direcţiilor principale de evoluţie ulterioară referitoare la calitatea instrucţiei la nivelul cursurilor organizate pentru militarii de la baza carierei”, informează Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.

Ulterior, împreună cu şeful de Stat Major al KMTC, colonelul Mohammad AMIN au fost abordate probleme referitoare la adaptarea programelor analitice ale cursurilor nou introduse în concordanţă cu nevoile actuale şi viitoare ale armatei afgane, mai adaugă Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.

sursă foto: Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”
11081083_863415673694066_292337904194506811_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.