DNA Cluj umblă cu fofârlica

240

Cazurile de probe falsificate prezentate de DNA pentru a susţine acuzările devin tot mai dese. În principala instituţie de luptă împotriva corupţiei şi în rândul unor procurori există falsa impresie că DNA poate reforma tot, poziţionându-se în locul special numit ”supraputere”, un fenomen ce nu este eficient pentru întreg sistemul judiciar. Deşi DNA şi-a turat motoarele la maxim în ultimii ani şi a primit aplauze la scenă deschisă, nu putem trece cu vederea peste abuzurile pe care instituţia le face, chiar dacă însuşi preşedintele Klaus Iohannis a ales să închidă ochii. Un caz recent ce pune din nou DNA sub o lumină proastă s-a întâmplat chiar la secţia teritorială Cluj.

Află mai multe detalii despre acest subiect în ediţia tipărită a Gazetei de Bistrita.

2 COMENTARII

  1. Domnilor, asta se intampla pentru ca politrucii nostri ( care au fost… atunci ) au abrogat incriminarea „denuntzului calomnios ” ca infractiune si tzin cu dintzii de aceasta ” inamovibilitate ” a magistratilor ( mai ales a procurorilor ) prin care, oamenii incomozi sunt ” trasi pe dreapta ” printr-o plangere ori denuntz de acest tip si carora li se baga „pumnul in gura ” pana la solutionarea dosarelor si care au ei grija politrucii „activi ” sa-i tina pe dreapta pe cei incomozi, pana ” trece valul ” care-i incomodeaza, din start stiind faptul ca nici nu va raspunde nimeni penal pentru denuntul ” fortzat si calomnios ” , nici cel denuntzat nu va patzi nimic penal pentru ca se stie din acel moment deja , ca nu vor exista probe incriminatorii si nici anchetatorii nu vor pati nimic ca ei sunt … ” inamovibili ” ( adica nu rapsund pentru abuzurile ori neglijentele in serviciu , decat cel mult disciplinar, daca in cel mai rau caz este ” necesar ” ) .
    Asa este valabil atat pentru „incomozii de stanga ” cat si pentru cei ” de dreapta ” … ca de aceasta prevedere prost gandita, beneficiaza toti, in egala masura .
    Cine oare doreste cu adevarat sa repare aceasta prostie nationala ( sa scuzati punctul meu de vedere ) ? Eu cred ca NIMENI , pentru ca toti profita de ea si cred ca in mod vadit si „special ” … s-a procedat astfel !

LĂSAȚI UN MESAJ