Federaţia Internaţională de Haltere a anunţat, joi, că patru dintre sportivii care au participat la Jocurile Olimpice de la Rio, printre care şi Gabriel Sîncrăian, au încălcat regulile antidoping şi au fost descalificaţi. Ca urmare, rezultatele lor au fost anulate, iar România va rămâne fără medalia de bronz cucerită de sportivul legitimat la CSM Bistriţa.

Următorii atleţi au încălcat regulamentele anti-doping în legătură cu Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Au fost excluşi de la Jocuri, iar rezultatele lor anulate„, se arată într-un comunicat postat de IWF (Federaţia Internaţională de Haltere) pe site-ul oficial, scrie prosport.ro.

Sîncrăian a fost depistat pozitiv cu substanţa testosteron, un agent anabolic interzis. Forul de conducere urmează să anunţe sancţiuni suplimentare care vizează participarea la competiţiile viitoare.

Astfel, România pierde medalia de bronz cucerită de Sîncrăian la categoria 85 de kilograme şi rămâne cu doar patru medalii la Jocurile Olimpice de la Rio.

 

Nu este exclus ca haletrofilul bistriţean să fie suspendat pe viaţă din activitatea sportivă.

„Conform regulamentului, Sâncrăian poate fi suspendat pe viaţă. Dacă nu, următoarea penalizare, conform codului, ar fi de 8 ani”, a declarat recent Nicu Vlad, preşedintele Federaţiei Române de Haltere şi preşedintele interimar al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

 

Pe lângă Sîncrăian, au mai fost prinşi dopaţi polonezul Tomasz Zielinski (norandrosteron), Izzat Artykov, din Kîrgistan (stricină) şi mongolezul Chagnaadorj Usukhbayar (testosteron, la fel ca Sîncrăian).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.