Ioan Peteleu, viceprimarul liberal din Bistrița, locuiește într-o locuință ANL, deși are o proprietate în posesie și venituri mai mult decât consistente. Pe de cealaltă parte, doar unul din 100 de tineri din Bistrița primesc o locuință ANL. Oficialul refuză să le predea, deși nu mai îndeplinește condițiile pentru a mai locui acolo. El realizează împreună cu nevasta lui venituri lunare de 8.911 de lei pe lună, dar nu vrea să se mute din ANL, ba mai mult, vrea să cumpere această locuință.

De ani buni, viceprimarul liberal Ioan Peteleu locuiește împreună cu familia într-una din locuințele de tip ANL de pe strada Tiberiu Bredniceanu. Asta în ciuda faptului că veniturile consistente ale lui Ioan Peteleu și ale soției sale Ana Maria le-ar permite să plătească o chirie sau chiar să-și construiască o casă.

 

Venituri mari, locuință de la stat

Potrivit declarației de avere, lunar viceprimarului îi intra în buzunare 2800 de lei de la Primăria Bistrița, la care se adaugă peste 3500 de lei de la firma Project IX Software, unde are dividende.

Nici Ana Maria, soția viceprimarului, nu stă mai rău, aceasta încasând 2.100 de lei de la Finanțe. La acest salariu se mai adaugă și 300 de lei pe care îi primește de la Primăria Bistrița, unde a fost angajată cu normă întreagă până de curând.

Project IX Software, care îi aduce 3.500 de lei lunar viceprimarului, a fost fondată în 2008 și oferă servicii de dezvoltare software și software outsourcing. Firma ai cărei angajați pot fi numărați pe degetele de la o mână, aceștia oscilând între 4 și 5, a crescut destul de mult în ultimii ani.

 

„Criteriile au fost îndeplinite la momentul depunerii cererii pentru ANL. Nu contează dacă nu le mai îndeplinesc acum. Legislația spune clar că respectivele condiții trebuie îndeplinite la data predării locuinței de către ANL. Și eu am așteptat (n.r. întrebat dacă îi pasă de tinerii care așteaptă pentru acele locuințe). Am stat din anul 1991 și până în 2004 când am primit acea locuință în chirie. Locuința pe care o aveam la acea vreme era nelocuibilă. Pe contractul de vânzare-cumpărare scria că nu este locuibilă. Nu am avut bani la dispoziție să o repar până acum. Era o ruină. Am investit pe urmă și acuma este într-un anumit stadiu. Încă beneficiez de acel drept. În momentul în care îmi voi achiziționa o locuință voi ceda această locuință sau probabil că o să o cumpăr pe aceasta. Legea îmi permite acest lucru. Va trebui să mă decid”, a declarat Ioan Peteleu.

 

În 2009 cifra de afaceri ajungea la 193.499 de lei, în 2010 aceasta se dubla ajungând la 418.495, pentru ca în plină criză în 2011 să ajungă la 578.960 de lei. În 2012 cifra de afaceri a scăzut considerabil, ajungând la 396.347 de lei. Profitul net în 2012 era de 136.791 de lei. Firma viceprimarului a dezvoltat software în regim de outsourcing pentru companii din Germania, Anglia sau Franța.

După ce a trecut și pe la companii precum Iproeb și Comelf, încă din 1992, Ioan Peteleu trăiește din IT, după ce i-a prins gustul la Institutul de Cercetare Informatică Cluj.

Pentru a evita un conflict de interese, în 2012 când a ajuns consilier local și a fost numit viceprimar a renunțat la administrarea firmei, care încă îi aduce profituri frumușele, deși o conduce doar din umbră.

Cu peste 8.500 de lei lunar care intră în bugetul familiei Peteleu, cei doi tot își duc traiul într-o locuință de tip ANL, în ciuda faptului că acestea „se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă”.

De asemenea, potrivit site-ului Agenției Naționale pentru Locuințe, „tinerii care au împlinit 35 de ani pot primi repartiții în cel mult un an de la împlinirea vârstei”. Atât viceprimarul Ioan Peteleu, cât și soția sa Ana Maria au peste 40 de ani.

 

Cu o casă moștenire, Peteleu refuză să predea ANL-ul

 

Vârsta nu este singura condiție pe care nu o îndeplinește viceprimarul pentru a avea o locuință de tip ANL. Potrivit aceluiași site, ca să primești o locuință de tip ANL nu trebuie să ai în proprietate o locuință și niciunul dintre membrii familiei nu trebuie să fi fost sau să fie proprietarul unei locuințe.

Ei bine, potrivit declarației de avere a viceprimarului, soția sa a primit moștenire în 1997 o casă și în 1998 un teren în localitatea Albeștii Bistriței. Cei doi aveau dreptul să rămână în locuința primită de la stat dacă nu întăbulau casa, lucru care s-a întâmplat în anul 2012.

Ciudat este faptul că cei doi soți se joacă de-a v-aţi ascunselea cu proprietatea cu o suprafață de 111 metri pătrați din Albeștii Bistriței. În timp ce în declarația de avere a Anei Maria Peteleu pentru anul fiscal 2013 apare doar terenul fiind omisă casa, în cea mai nouă declarație de avere a viceprimarului este specificată și casa în cauză, asta în condițiile în care soția lui Ioan Peteleu nu a uitat de casă în declarația de avere din 2012, chiar anul în care a întăbulat-o.

Absența casei din Albeștii Bistriței din declarația de avere a Anei Maria Peteleu, care ar putea atrage atenția Agenției Naționale de Integritate și ar putea duce la o acuzare de fals în declarația de avere, nu este singura problemă a viceprimarului.

Viceprimarul Ioan Peteleu s-a mai aflat în trecut în conflict de interese. În ședința din 12 iulie 2012, viceprimarul a votat pentru donarea din bugetul Consiliului Local a un milion de lei pentru clubul Gloria Bistrița, unde era legitimat la acea vreme propriul fiu.

Din punctul său de vedere însă nu era vorba de conflict de interese și deși a spus că din punct de vedere moral nu e tocmai bine, a votat cum a vrut. Potrivit Agenției Naționale de Integritate, „un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal”. Interesul îl avea în acest caz fiul viceprimarului, Andrei Peteleu, legitimat la Gloria Bistrița.

 

100 de tineri la o locuință ANL în Bistrița-Năsăud

 

Din anul 2002, în Bistrița-Năsăud s-au recepționat doar 880 de apartamente ANL. Potrivit datelor oferite de Agenția Națională de Locuințe doar unul din 102 tineri din județ are un apartament de la stat.

În Bistrița s-au recepționat în total 635 de apartamente pentru tineri, fiind cumpărate până în acest moment doar trei dintre aceste locuințe. Dacă la Bistrița doar unul din 100 de tineri primește o locuință de tip ANL, în Beclean lucrurile stau de două ori mai bine. Astfel, unul din 41 de beclenari ajunge să locuiască într-o locuință de tip ANL.

În timp ce Nicu Moldovan se poate lăuda că Becleanul se numără printre orașele cu cele mai multe locuințe ANL raportate la numărul de locuitori, autoritățile locale din Bistrița ridică din umeri de ani buni de când este blocată finanțarea la două blocuri din Subcetate.

Blocurile ANL din subcetate trebuiau finalizate la finalul anului 2011, însă nu sunt gata nici în 2014. Licitația organizată de Agenția Națională pentru Locuințe a fost câștigată de firma Cipt Partener, care a intrat în insolvență chiar cu un an înainte să predea cele două blocuri destinate tinerilor din Subcetate.

Ani de zile s-a chinuit Agenția Națională pentru Locuințe să rezilieze contractul mai mult decât păgubos cu cei de la Cipt Partener. Inacțiunea Agenției Naționale pentru Locuințe a determinat Primăria Bistrița să ceară prin mai multe scrisori să se rezolve cumva problema.

Se pare că acest lucru a fost reușit, contractul cu cei de la Cipt Partener fiind reziliat. Mai mult, potrivit primarului Ovidiu Crețu, anul acesta Agenția Națională pentru Locuințe a finanțat terminarea celor două blocuri din Subcetate, urmând să fie organizată în curând o nouă licitație.

Crețu a estimat la ultima ședință de Consiliu Local că lucrările vor fi gata până la finalul acestui an, după ce au stat pe butuci ani de zile. Acesta a mai precizat că deocamdată Agenția nu va finanța noi investiții, până nu se vor finaliza șantierele deja începute.

 

1 COMENTARIU

  1. Nu aveti dreptate. Poti sa ai o locuinta in alta localitate dar nu in cea in care ai serviciul si pe cea de la Anl.
    Pai daca locuiesti in Pitesti si ii iei copilului care este student la Bucuresti un ap, asta inseamna ca esti obligat sa te muti si tu un Buc cu serviciul ?;))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.