Președintele interimar al Organizației municipale Bistrița a PNL, Ioan Turc, cere intervenția de urgență a Direcției de Sănătate Publică și a Gărzii de Mediu în municipiul reședință de județ. Cererea a fost făcută vineri, într-o conferință de presă la sediul partidului, fiind motivată prin starea de pericol pentru sănătatea populației pe care președintele liberal o consideră reală ca urmare a prestării necorespunzătoare de servicii pe care a efectuat-o până acum noul operator local de salubritate.

 

Supercom este total depășit de situație. În perimetrele destinate colectării gunoiului, orașul nostru arată ca într-un film de Hitchcock: cârduri de păsări care ciugulesc din gunoaie, câini, miros pestilențial, șobolani. DSP și Garda de Mediu trebuie să intervină imediat, nu pentru a da Primăriei amenzi pe care tot noi le plătim, ci pentru a contribui prin expertiza lor la înlăturarea stării de pericol pentru sănătatea populației”, a declarat Ioan Turc.

El spune că primarul municipiului Bistrița ar trebui să învețe mai mult despre bunele practici pe care ar trebui să le aplice un edil tocmai de la cei cu care se întâlnește în aceste zile, comentând faptul că Ovidiu Crețu se află tocmai acum într-o delegație de înfrățire cu orașul german Wiehl. ”Aștept să ne înfrățim cu bunele practici existente la nivel local în aceste orașe, pe scurt să ne înfrățim cu respectul pentru cetățean care se practică în aceste țări. Atunci poate că ar dispărea și la noi trotuarele pe care nu se poate circula, ar dispărea lucrările făcute de mântuială, taxele și impozitele plătite pe servicii neprestate sau prestate jalnic. Până una alta afacerea PSD – Vitalia reciclată în afacerea PSD – Supercom riscă să devină o superțeapă pentru locuitorii municipiului și ai județului”, a mai declarat președintele PNL Bistrița, Ioan Turc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.