Prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă este unul dintre obiectivele campaniei judeţene „Sărbători de iarnă în siguranţă|, urmărindu-se promovarea unor acţiuni preventive de informare şi sensibilizare a comunităţii locale în vederea adoptării unor măsuri optime de autoprotejare pentru a nu deveni potenţiale victime sau autorii unor astfel de fapte.

Astfel,astăzi, 21 decembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud desfăşoară pe raza judeţului acţiuni stradale, vizându-se zonele şi mediile predispuse comiterii de fapte cu violenţă precum: pieţe, parcările unor supermarketuri, parcuri, străzi aglomerate, locuinţe izolate, unde vor distribui materiale informativ-preventive, pentru ca cetăţenii să afle cum să se protejeze de aceste fapte, pentru a avea parte de sărbători plăcute şi liniştite.

Totodată, se vor realiza întâlniri cu categoria de populaţie vulnerabilă, expusă riscului de victimizare, respectiv: copii, tineri şi vârstnici, care locuiesc singuri sau în locuri izolate, persoane care deţin la domiciliu sau transportă valori, taximetrişti, factori poştali, urmărindu-se cu precădere, diminuarea fenomenului infracţional şi contravenţional specific acestei perioade, prin prezentarea unor recomadări specifice în vederea evitării victimizării.

„Dat fiind faptul că acest gen de infracţiuni sunt favorizate atât de neglijenţa cetăţenilor care îşi afişează la vedere lucrurile de valoare, cât şi de consumul excesiv de alcool, pentru ca petrecerea sărbătorilor de iarnă să fie liniştită şi fericită, poliţia bistriţeană vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru prevenirea faptelor comise cu violenţă:
-Evitaţi disputele verbale şi implicarea în conflicte;
-Nu încurajaţi violenţa şi nu proferaţi injurii. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe;
-Evitaţi, pe cât posibil, compania persoanelor cunoscute ca fiind alcoolice;
-Nu daţi curs provocărilor unor persoane aflate în stare de ebrietate care vă abordează pe stradă, întrucât acestea sunt deseori violente;
-Chiar dacă aţi fost lezaţi, aţi suferit o pagubă materială sau morală de pe urma unei infracţiuni sau contravenţii, nu alegeţi calea răzbunării personale, ci apelaţi la instituţiile competente;
-Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi, mai ales, nu participaţi la manifestări agresive stradale: bătăi, insulte sau alte tipuri de agresiuni;
-Dacă sunteţi martorii unor manifestări agresive, anunţaţi imediat Poliţia!
-Dacă sunteţi victime în asemenea împrejurări şi aţi suferit vătămări corporale, legea vă susţine şi, ca atare, este necesar să depuneţi imediat o plângere la poliţie în vederea identificării, prinderii şi pedepsirii agresorilor;
-Lăsaţi aprinse în permanenţă luminile de la intrarea în imobil şi din faţa liftului, după lăsarea întunericului;
-Nu permiteţi accesul persoanelor străine în locuinţa dumneavoastră;
-Evitaţi deplasările nocturne pe trasee situate în zone izolate, puţin circulate sau neiluminate precum: câmpuri, parcuri, şantiere, terenuri virane;
-Nu afişaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare;
-Când vă deplasaţi la/ de la bancă ori alte instituţii şi aveţi asupra dumneavoastră mari sume de bani, faceţi tot posibilul să fiţi însoţiţi de o persoană de încredere.
-Manifestaţi vigilenţă şi spirit civic în cazul în care aţi luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de fapte, prin alertarea poliţiei la numărul de urgenţă 112″, informează IPJ BN.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.