Sâmbată, 22 noiembrie, a avut loc la Căminul Cultural din comuna Şieu un frumos spectacol de colinde, eveniment la care a participat şi candidatul în Colegiul 1 Senat, Valer Bindea.

Spectacolul a fost susţinut de un grup de colindători ai Căminului Cultural din comună.
Candidatul liberal le-a vorbit oamenilor despre programele sale legate de creşterea economică, mărirea salariilor şi a pensiilor. Dea asemenea, Valer Bindea a abordat problematica atragerii fondurilor europene pentru agricultură şi zootehnie, infrastructură şi dialog social.
Valer Bindea a cântat alături de colindători, spre deliciul tuturor celor prezenţi, un colind tradiţional.
Duminică, 23 noiembrie, Valer Bindea, candidatul PNL pentru Senat, împreună cu Ioan Ţintean, candidatul PNL în Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor, s-au întâlnit cu locuitorii comunei Prundu Bârgăului pentru a-şi prezenta oferta electorală.
La căminul cultural din comună a avut loc, de asemenea, un spectacol de muzică populară şi colinde. Domnul Valer Bindea a înveselit încă o dată atmosfera cântând pentru public un frumos colind tradiţional şi un cântec popular specific zonei.
În ambele localităţi în care cei doi candidaţi liberali a fost prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute, aceştia i-au asigurat pe localnici că doleanţele lor vor fi ascultate şi susţinute în Parlamentul României.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.