A plecat din Rasinarii Sibiului dintr-o modesta familie a unui oier si a studiat pe rând la Sibiu, la Cluj si la Viena. A fost medic militar în armata austriaca, apoi în aceeasi calitate de medic militar a însotit corpul expeditionar condus de efemerul împarat Maximilian în nefericita aventura a acestuia în Mexic. Dupa executarea lui Maximilian, a ramas un timp ca medic în serviciul republicii mexicane condusa de Benito Juarez. S-a reîntors în Transilvania unde a fost primit cu ostilitate riscând chiar sa fie condamnat ca “tradator”. Tracasat de justitia austriaca a intrat în servicul armatei olandeze ajungând pâna la gradul de general medi,c dupa un îndelungat serviciu petrecut în colonii. Însa Ilarie Mitrea, asa cum vom vedea – un român cu largi vederi umaniste – a fost cel dintâi mare ctitor al Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti, dar si unul din generosii donatori pentru Muzeul similar din Viena.
Un manuscris prafuit de pe rafturile Directiei Judetene Mures a Arhivelor Nationale mi-a atras atentia, dar în acelasi timp mi-a produs si o dubla revelatie. Un om cu multiple valente, Alexandru (Lengyel) Culcer – tatal poetului Muresean Dan Culcer,stabilit în Franta – întreprindea pe cont propriu, în urma cu mai bine de 40 de ani, cercetari ce-l aveau în centrul atentiei pe medicul militar Ilarie Mitrea. Acribia cu care Alexandru Culcer – el însusi medic ca formatie – s-a aplecat asupra destinului medicului militar Ilarie Mitrea s-a concretizat într-un volum dedicat personalitatii complexe a acestuia. Din pacate Alexandru Culcer nu a reusit sa-si publice volumul ce contine foarte multe si interesante informatii si fotografii, iar plecarea definitiva din tara a fiului sau, a asezat pentru totdeauna acest volum nepublicat, ca dealtfel întregul fond al familiei Culcer, în rafturile Directiei Judetene Mures a Arhivelor Nationale.
În Mexic alaturi de împaratul Maximilian
Nascut la data de 6 mai 1842, la Rasinari, Ilarie Mitrea a avut sansa sa aiba un tata – Mitrea Bucur – care, desi doar un modest oier, a intuit posibilitatile intelectuale ale fiului sau. Cu mari sacrificii materiale l-a dat la o scoala saseasca din Sibiu, iar dupa câtiva ani, în 1862, Ilarie Mitrea a devenit student la Institutul medico-chirurgical din Cluj. Un an mai târziu a plecat la Viena pentru a obtine calificarea de doctor în medicina, loc unde a fost repede remarcat de profesorul Billroth, chirurg cu faima europeana. În 1864 Ilarie Mitrea si-a prezentat la Wurzburg teza de doctorat cu tema “De cloroformio”. În lucrarea sa el sustinea – în premiera pentru acele vremuri – folosirea narcozei în chirurgie. În acelasi an s-a reîntors, dar pentru foarte scurt timp în Transilvania, desi ar fi avut posibilitatea sa ramâna ca asistent universitar în capitala imperiului. A devenit medic militar de garnizoana la Pola, port la Marea Adriatica. Nu avea sa stea prea mult la Pola pentru ca, peste doar câteva luni, s-a îmbarcat ca medic militar în corpul expeditionar ce-l însotea pe Maximilian – fratele împaratului Franz Josef – în Mexic. El a fost cel care a asigurat organizarea asistentei medicale a garnizoanelor militare ale lui Maximilian. Cu toate ca se afla de cele mai multe ori pe linia frontului – lupta de eliberare nationala a mexicanilor condusi de Benito Juarez fiind în plina desfasurare – acest lucru nu l-a împiedicat pe Mitrea sa faca observatii interesante despre limba, cultura si arta poporului cu care intra deseori în contact. Tot cu aceasta ocazie, Mitrea a mai facut observatii interesante despre mineralogia solului si a colectat diverse materiale. Dupa ce Maximilian a fost împuscat de mexicani, Mitrea si-a continuat activitatea în slujba republicii mexicane, iar acest lucru avea sa-i fie imputat la întoarcerea în Transilvania.
Un nou început – serviciul în colonii
La sfârsitul anului 1867, pe ruta Vera-Cruz – Genova – Viena – Budapesta – Rasinari, Ilarie Mitrea s-a întors acasa ajungând la Rasinari în toamna anului 1868. Aducea cu el impresii deosebite, dar si colectii etnografice diverse si foarte valoaroase. Ar fi dorit sa se stabileasca în Transilvania, sa deschida un cabinet medical si sa se dedice studiului si practicarii medicinei. Nu i s-a aprobat dreptul de libera practica si nu a gasit întelegere în acest sens nici în Principatele Unite unde a facut aceleasi demersuri. Mai mult chiar, autoritatile austro-ungare intentionau sa-i intenteze proces sub acuzatia de tradare, desi Mitrea intrase în servicul republicanilor mexicani dupa dezintegrarea armatei lui Maximilian. Dezamagit de tracasarile la care era supus, Ilarie Mitrea a reusit sa fie integrat, în 1870, cu gradul de capitan medic în armata olandeza pentru a face serviciul în colonii. Pentru tânarul de 27 de ani, devenit acum Hilarion Mitrea, începea cea mai importanta etapa din viata sa, o etapa care avea sa-l conduca la final la gradul de general medic. În acelasi an, 1870, a plecat la Batavia (Djakarta), capitala insulei Jawa si a Indiilor Olandeze. Practic, timp de 21 de ani, între 1870-1891 s-a aflat în colonii, din care cel mai mult timp l-a petrecut însa în insulele Sonde. La 51 de ani, generalul medic în retragere Hilarion Mitrea s-a reîntors la Rasinari, dar peste putin timp s-a stabilit la Viena, oras în care avea sa moara în 1904. Cele mai multe colectii de piei si preparate în alcool din toate clasele de vertebrate si crustacee provenite din insulele Java, Sumatra, Borneo, Celebes si Moluce si pe care le-a realizat în cei 21 de ani de serviciu avea sa le doneze Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti. Un gest de mare noblete si încarcatura sentimentala.
Un mariaj interrasial…si o familie europeana
Ca medic militar a lucrat în diverse locuri: la Anier, la Moera-Toweti, în insula Borneo, în insulele Sumatra si Celebes cunoscând îndeaproape situatia grea a bastinasilor supusi atât prigoanei rasiale, cât si exploatarii economice. Apropiat de populatia bastinasa, Mitrea a intrat deseori în conflict cu autoritatile carora el însusi le apartinea. Mitrea sustinea ca “starea de sanatate a ostasuluiu atârna în mare masura de sanatatea si alimentatia populatiei civile”, sau ca “înainte de profilaxia militarilor, se impune profilaxia populatiei civile”. Tot Mitrea a fost cel care, în 1887, a reusit sa obtina de la guvernatorul general al Indiilor Olandeze un ordin prin care se interzicea militarilor sau civililor olandezi sa traga cu arma în bastinasi, lucru pe care acestia îl facusera pâna atunci de cele mai multe ori din simpla distractie. Atitudinea sa foarte umana fata de bastinasi poate fi dedusa si din faptul ca spre deosebire de ceilalti functionari sau militari olandezi din colonii n-a utilizat decât un singur servitor indigen pe care îl tratata cu toata consideratia. Mitrea a salvat deseori victime ale linsajului rasist, a destinat 3 camere din locuinta sa pentru un cabinet si un laborator unde îi trata gratuit pe bastinasi. Mai mult decât atât, sfidând toate convenientele sociale ale vremii sale, în 1873 Hilarion Mitrea s-a casatorit cu o bastinasa, Vietam Kadam Radam. Au avut doi copii, pe Petru Ilarie Mitrea, nascut în 1875 la Moera-Toweti (Borneo) si pe Maria Mitrea, nascuta în 1877, la Anier (în Jawa). Petru Ilarie Mitrea a absolvit Politehnica din Zurich si a devenit inginer constructor si electronist stabilindu-se la Berna, în Elvetia. A participat la constructia caii ferate din Anatolia-Turcia si la constructia tunelului Simplon din Muntii Alpi. S-a casatorit cu o frantuzoaica, Fidelia, cu care a avut doua fete. A decedat la Berna, în 1934. Sora sa, Maria Mitrea, desi a urmat cursurile Conservatorului din Viena, s-a stabilit la Rasinari unde s-a casatorit cu Nicolae Isdraila având cu acesta patru copii si o fata. Ea a murit la Sibiu, în 1953. Descendentii generalului medic Hilarion Mitrea, românul din Rasinari, calator pe trei continente ale lumii, traiesc azi raspânditi, parte în Elvetia si Franta, iar altii la Sibiu…membrii unei mari familii europene cu ascendenti în România si în fostele Indii Olandeze.
“Multa vreme vom fi înca o tara mica si cu mijloace materiale reduse, pentru a cunoaste lumea ce ne înconjoara. Or dezvoltarea noastra ca natiune va fi întârziata atâta vreme cât nu ne vom stradui sa ne cunoastem cât mai bine locul în lume, spre a sti cât pretuim si de a ne masura puterile, spre a sti foarte précis cu ce putem contribui noi la dezvoltarea întregii culturi a omenirii…De asta am cheltuit atâta vreme si atâtia bani cu strângerea de lucrari din insulele Indiilor Olandeze, ca sa le daruiesc unui muzeu românesc si sa pun si eu o caramida la ridicarea stiintei noastre nationale”.
(Din reflectiile medicului militar Ilarie Mitrea)
“Daca voi avea sanatate si timp, voi cauta sa scriu o carte despre viata mea, pentru ca am vazut multe locuri, am cunoscut multi oameni si am aflat multe ciudatenii si obiceiuri despre care noi nu avem nicio cunostinta…”
(Ilarie Mitrea despre viata sa si proiectele sale -1891)
“….trebuie sa amintesc mai întâi pe neuitatul dr. Mitrea, român originar din Rasinari si medic în armata coloniala olandeza din Indiile Orientale, care a trimis o bogata colectie de piei si preparate în alcool din toate clasele de vertebrate si crustacee din insulele Java, Sumatra, Borneo, Celebes si Moluce…”
(Grigore Antipa despre colectiile donate de dr. Ilarie Mitrea)
Nascut în 1897, în Maramures, Alexandru Lengyel (devenit ulterior Culcer), a absolvit Facultatea de medicina din Budapesta. Între 1925-1936, a ocupat succesiv postul de asistent bacteriolog al Laboratorului de Igiena din Cluj, apoi pe acela de medic sef al Laboratorului de Igiena din Sulina, iar între 1941-1942 si pe acela de medic sef al Portului Sulina. Din 1942 si pâna în 1949 a fost medic sef al Laboratorului regional de Igiena din Sighisoara, dar a ocupat prin cumul si functiile de director al Spitalului de Stat din Sighisoara (1945-1947) si de inspector general sanitar pentru controlul laboratoarelor (1947-1949). Spirit plurivalent, având o impresionanta biblioteca (spun cei ce l-au cunoscut) Alexandru Culcer a fost preocupat de o serie de domenii printre care si istoria medicinii. A decedat pe data de 10 octombrie 1979, la Târgu-Mures. Muzicologul George Zbârcea – recent plecat dintre noi – spunea despre Alexandru Culcer: “a fost un bun cunoscator al istoriei si literaturii din sud-estul continentului, un exeget al istoriei medicinii, familiarizat cu istoria picturii si sculpturii Europei, pasionat de aspectele rizotomiei antice si de reactualizarea ei în farmacopeea moderna, mânuitor cu nerv gazetaresc al condeiului si nu în ultimul rând, bibliofil, colectionar de arta si cronicar plastic”.
Nicolae BALINT
