Agenţia Naţională de Integritate a anunțat luni într-un comunicat că primarul comunei Breasta (judeţul Dolj), Ion Vizitiu, nu poate justifica suma de 114.000 lei prin veniturile realizate împreună cu familia, în perioada mandatului precedent (2016 – 2020), potrivit Agerpres.

În plus, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, deoarece primarul Ion Vizitiu nu a menţionat în declarațiile de avere veniturile realizate din jocuri de noroc, în valoare totală de 356.745 lei (aproximativ 70.000 euro), scrie g4media.ro.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că 13 aleşi locali se află în incompatibilitate, conflict de interese sau au averi nejustificate, în câteva cazuri fiind sesizaţi procurorii pentru deschiderea unor dosare penale.

Citește și: Ioan Oltean, fost deputat al județului Bistrița-Năsăud: Patru dosare mi-a făcut DNA-ul pentru a mă scoate din politică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.