Pe numele a trei administratori ai unor societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost deschise dosare de urmărire penală după ce aceştia au fost cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, tentativă la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Prejudiciul cauzat statului de Florin B., de 33 de ani din Cuşma, Maria P., de 35 de ani din Bistriţa si Dorel S., de 39 de ani din Sînmihaiu de Câmpie, se ridică la suma de 127.927 lei. 

 

"În sarcina acestora s-a reţinut  faptul că, în perioada iulie –septembrie 2008, având calitatea de reprezentanţi a trei societăți comerciale (două din Bistrița și una din Cușma), au emis şi recepţionat un număr de 8 facturi fiscale, conţinând operaţiuni fictive, care au generat consecinţe fiscale sub aspectul taxei pe valoare adăugată, în cuantum de 95.587 lei. De asemenea, învinuiţii au solicitat rambursarea soldului negativ TVA în cuantum de 32.339,98 lei, solicitare care a fost însă respinsă. 

Prin desfăşurarea acestor activităţi infracţionale,  a fost cauzat Bugetului General Consolidat al Statului un prejudiciu în cuantum de 127.927 lei", se precizează într-un comunicat al IPJ BN.

Serviciul de Investigare a Fraudelor, din cadrul IPJ BN, continuă cercetările.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.