Criza economică se simte puternic la Bistriţa. În vaste domenii se anunţă în continuare disponibilizări şi nimic parcă nu mai merge. Afectată de criza economică este şi industria de mobilă. În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt în prezent aproximativ 9000 de firme de profil. Dintre acestea mai mult de 20% sunt afectate de criză.

Producătorii se plâng în continuare că nu găsesc modalităţi pentru a ieşi din criză. Cu toate că ei ieftinesc marfa, cumpărătorii întârzie să apară, spre dezamăgirea negustorilor.
Criza financiară bagă în faliment zeci de firme din Bistriţa-Năsăud.
Numărul societăţilor comerciale care au dat deja faliment sau care sunt în prag de a-şi închide porţile, e aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mobila în criză

Criza financiară îi face pe români să nu mai investească în amenajarea caselor, iar din această cauză producătorii şi comercianţii de mobilă abia se mai menţin pe piaţă.
În judeţul Bistriţa-Năsăud criza economică se face simţită şi în industria mobilei.
Astfel, în perioada actuală a anului 2009 se înregistrează scăderi cu până la 30% a vânzărilor în domeniu, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Producătorii de mobilă sunt de părere că este în zadar să facă reduceri în această perioadă, pentru că oricum scăderea comenzilor nu poate fi stopată, din cauză că oamenii au tot mai puţini bani şi nu ştiu cum să facă pentru a le ajunge strictului necesar. Ei nu se mai gândesc la schimbări de mobilier sau la achiziţionarea acestuia în cazul în care nu au.
În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt în prezent aproximativ 9000 de firme de profil, iar dintre acestea mai mult de 20% sunt afectate de criză.
Nu doar producătorii bistriţeni se află în această gravă situaţie, pe fondul crizei financiare globale, producţia de mobilă din România este afectată negativ de mai mulţi factori precum reducerea exporturilor, limitarea accesului populaţiei la creditele de consum, scăderea puterii de cumpărare şi încetinirea sau stagnarea dezvoltării sectorului imobiliar.
Anul trecut românii au cheltuit pe mobilă şi accesorii circa 60 de euro pe cap de locuitor.
Potrivit Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România, piaţa internă absoarbe mai puţin de jumătate din volumul producţiei de mobilă realizat în ţară, restul mergând la export.

Afacerile de pe Valea Bârgăului se pierd

Criza nu ocoleşte nici micile afaceri de pe Valea Bârgăului. De ani buni, această zonă este cunoscută şi pentru confecţionarea canapelelor care pot fi achiziţionate la preţuri mici, vândute în târguri din întreaga ţară.

Doar din Josenii Bârgăului cel puţin o sută de familii confecţionau până nu demult canapele din lemn de brad, pe care le vindeau la preţuri pentru orice buzunar. De câteva luni, aceste familii au rămas fără principalul sau, în majoritatea cazurilor, unicul câştig cu care îşi întreţineau familia, oamenii fiind nevoiţi să închidă atelierele în care lucrau toţi membrii familiei.
Micii meseriaşi au fost puternic loviţi de criză şi obligaţi să pună lacătul pe ateliere, deoarece nu mai aveau cui vinde marfa de pe stoc. Nici măcar 10% din afacerile de familie nu au rezistat.
Până anul trecut, perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale era cea mai aglomerată. Familiile ce se ocupau cu acest negoţ, munceau zi şi noapte, pentru a face faţă cererilor şi pentru a oferi cât mai multe canapele spre vânzare.
 
Canapelele rezistente şi ieftine, presupuneau efort din partea celor care le confecţionau, deoarece, pentru a finaliza o canapea, o familie lucra nu mai puţin de trei zile. Dar afacerea mergea ca pe roate, iar micii meseriaşi erau bucuroşi de roadele efortului depus. Însă acum, situaţia nu este una întocmai îmbucurătoare. Acele familii care se ocupau cu confecţionarea şi comercializarea de canapele trebuie să se gândească cu ce îşi vor întreţine familiile pe viitor.
În ceea ce priveşte preţul unui pat, în târg acesta se poate achiziţiona cu circa 500 de lei, preţul putând fi negociat. În magazine, canapele sunt de trei ori mai scumpe.

Zeci de firme bistriţene în faliment

Au investit în ele tot ce aveau, dar acum le vând şi la jumătate de preţ sau pe bucăţi, numai să recupereze ceva din pagubă.


Criza financiară duce la faliment zeci de firme din Bistriţa-Năsăud.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în perioada actuală s-a dublat numărul societăţilor comerciale care au dat deja faliment sau care sunt în prag de a-şi închide porţile.
Datorită lipsei comenzilor, patronii sunt nevoiţi să îşi vândă afacerea ca să-şi achite datoriile. Într-o astfel se situaţie se află aproximativ 60 de patroni bistriţeni, datorită lipsei comenzilor şi scăderii puterii de cumpărare, neavând fonduri suficiente pentru achitarea restanţelor la furnizori, îşi vând firmele.
Îngroziţi de aceste vremurile grele care parcă nu dau semne că s-ar finaliza, unii patroni de firme au apelat la consilieri financiari. O ora de consiliere costă circa zece euro. În tot judeţul sunt aproximativ 16 mii de firme. Dacă anul trecut, în Bistriţa – Năsăud au fost în total aproape o sută de patroni care şi-au închis afacerea, specialiştii spun că, în 2009, numărul acestora se va tripla.
Deşi afacerile la cheie, cum sunt numite, par o ocazie excepţională, nu se înghesuie nimeni să le preia. Motivele principale sunt lipsa banilor sau teama că se va ajunge în pierdere şi, în plus, e greu în acest timp să te decizi în ce să investeşti, deoarece multe domenii sunt grav afectate. Şi dacă cumpărătorii nu prea le trec pragul, în situaţii disperate oamenii de afaceri s-au gândit să-şi vândă afacerea chiar şi pe bucăţi.
Sociologii sunt de părere că situaţia în care se află tot mai mulţi agenţi economici este doar o consecinţă logică. Oamenii vor să recupereze oricât de puţin, numai să nu iasă în pierdere totală.
Specialiştii financiari avertizează că situaţia este una de durată.

Construirea unei case mai ieftină

Cei care vând materiale de construcţii, pentru a scăpa de marfa de pe stoc, reduc preţurile. În acest fel, construirea unei case este mult mai ieftină în această vreme de criză, costând cu cel puţin 15% mai puţin faţă de anul trecut.
Şi firmele de construcţii lucrează pe bani mai puţini ca să scape de faliment.
În anul 2008, dacă un metru cub de cărămidă costa 34 de lei, acum, aceeaşi cantitate poate fi achiziţionată doar cu 29 de lei. S-au mai ieftinit cimentul, bolţarii din beton, plasa de sârmă şi alte materiale din fier. Chiar şi prestarea serviciului de lucru în construcţii e mult mai ieftin faţă de anul trecut. Neavând altă soluţie, deoarece toată piaţa imobiliară e blocată, firmele riscă falimentul în orice moment. Astfel, firmele de construcţii au redus tarifele cu circa 35%, la majoritatea produselor, acestea rămânând constante doar la decoraţiuni interioare şi articole sanitare.

Mii de case s-au construit anul trecut în Bistriţa-Năsăud, iar majoritatea locuinţelor noi au apărut pe Valea Someşului Mare unde marea parte a localnicilor au lucrat în străinătate. Multe dintre ele au rămas, însă, neterminate fiindcă oamenii nu mai au bani pentru finisaje.
Delia Hriţuleac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.