O femeie din comuna Leşu a sesizat poliţia şi numărul unic de urgenţă 112, pe 12 octombrie, din cauză că nepoata sa în vârstă de 16 ani a fost violată de propriul frate. În mod ciudat, fata, în prezent internată la Centrul pentru Protecţia Copilului Năsăud, a refuzat să fie supusă unei expertize medico-legale, deşi în prima fază a susţinut că a fost agresată sexual. Augustin Suci, fratele Dorinei, este recidivist, el fiind condamnat, în 2007, la patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de viol şi lipsire de liberate în mod ilegal.

Există însă voci care susţin că de fapt acest caz s-a dorit a fi muşamalizat, cu atât mai mult cu cât fata nu avea voie sub nicio formă să intre în contact cu părinţii şi fratele ei. Directorul Centrului pentru Protecţia Copilului Năsăud, Aurora Petrean, este soţia unui fost adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Stelică Petrean. Mai mult decât atât, fiica soţilor Petrean este şi ea ofiţer în cadrul IPJ BN.

 

În urmă cu două săptămâni, mătuşa Dorinei Suci a telefonat disperată la poliţie şi la salvare că nepoata ei a fost violată de propriul frate. Ceea ce a urmat este însă de-a dreptul ciudat. Deşi în prima fază Dorina a susţinut că a fost agresată sexual de fratele ei, ulterior ea a refuzat expertiza medico-legală care se impune în astfel de cazuri şi a spus că a fost doar pălmuită. Autorităţile au lăsat lucrurile aşa, cu toate că în situaţia dată vorbim de o minoră care a invocat un viol, iar presupusul făptaş a fost condamnat în urmă cu câţiva ani tocmai pentru viol.

 

Fata trebuia să ajungă la mătuşa ei. Nimeni nu poate explica cum a ajuns la casa părinţilor

 

Dorina Suciu, în vârstă de doar 16 ani, este internată în Centrul pentru Protecţia Copilului Năsăud de la începutul acestui an. Deşi minoră, ea este mama unui copil de doi ani. Acesta se află în îngrijirea familiei tatălui.

Provenind dintr-o familie foarte săracă, Dorina Suci a fost internată în Centrul pentru Protecţia Copilului din Năsăud la începutul acestui an. La dosarul fetei există recomandarea asistentului social din comuna Leşu, ca ea să nu intre în contact cu familia. De fapt când îşi vizita familia la Leşu, Dorina mergea la mătuşa sa care o prelua pe semnătură de la asistentul social care o însoţea de la Centru până la domiciliu, nicidecum la mamă.

În 11 octombrie, conducerea Centrului de Plasament Năsăud, respectiv directoarea Aurora Petrean, i-a aprobat Dorinei Suci să meargă acasă la Leşu. Fata trebuia, ca de obicei, să fie însoţită de un asistent social. Culmea însă, Dorina a mers singură şi, în loc să ajungă la casa mătuşii, ea a ajuns la casa mamei. Mătuşa fetei habar nu avea că aceasta este în Leşu. A aflat a doua zi, după ce s-a petrecut incidentul.

 

Prima acuzaţie: VIOL

 

După ce mătuşa Dorinei a sesizat incidentul la poliţie şi la numărul de urgenţă 112, fata a fost dusă la Spitalul Orăşenesc Năsăud pentru a fi consultată. De aici a fost trimisă la Bistriţa, întrucât fiind vorba de un viol era nevoie de o expertiză medico-legală. Când a ajuns însă în faţa medicului legist, Dorina a refuzat expertiza spunând că a fost doar lovită, deşi până în acel moment susţinuse că a fost violată de Augustin, fratele ei.

 

Rudele sunt convinse că s-au făcut presiuni ca fata să îşi schimbe acuzaţia

 

Rudele fetei sunt convinse că s-au făcut presiuni asupra ei ca să renunţe la acuzaţia de viol. Acestea mai povestesc că fata a fost găsită plângând, în stare de şoc, lângă un magazin din sat. Oamenii presupun că ar fi fost supusă unor perversiuni sexuale.

„Dorina a fost acasă la mamă-sa şi un frate de-al ei a bruscat-o şi a violat-o. Ea a venit la soţia mea şi i-a spus. A venit ambulanţa şi a luat-o, a venit şi poliţia. Nu ştiu ce au făcut că au muşamalizat treaba. (…) Soţia mea este acum în spital în Cluj, dar a vorbit cu ea (n. r. – Dorina) la telefon şi i-a spus că a mers la ea un psiholog. Noi semnăm pentru fată când vine acasă, dar acuma ea nu a venit aici, s-a dus acasă la mamă-sa. Eu nu am ştiu că este venită. Nu ne-o spus că vine. (…) Nu au examinat-o ca să nu le facă rău la doamnele alea (n. r – conducerea Centrului pentru Protecţia Copilului Năsăud). (…) După ce a venit poliţia şi jandarmii, l-au luat şi l-au dus (n. r. – pe fratele Dorinei), l-au lăsata aşa liber. Nu înţeleg! Adică vine salvarea şi oamenii ăia o iau pe braţe şi o urcă în maşină…, aceia sunt martorii…”, povesteşte Valer Mescanic, unchiul fetei.

„Am găsit-o căzută lângă gard şi plângea. Am întrebat-o ce a păţit şi mi-a spus: mamă mi-e şi ruşine să-ţi spun. O zis că i-a aruncat telefonul pe pat şi a închis uşa. ” precizează mama fetei, care a găsit-o pe fată în stare de şoc.

„Fata a spus că a violat-o, că s-a legat de ea. Eu când am văzut-o, plângea într-una şi spunea că s-a legat de ea. El spune că nu-i drept, da’ eu nu cred. (…) La Năsăud a vrut să dea declaraţii, dar nu au vrut să ia acolo măsuri, nici să o consulte, cu au zis că îi face probleme la directoarea aceea. Am sunat-o eu şi mi-a spus asta. (…) Mi-a spus la telefon că nu au lăsat-o să depună declaraţie”, spune Doru Şomkereki, tatăl fetei.

 

Conducerea DGASPC BN a dispus o cercetare disciplinară

 

De cealaltă parte, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud (DGASPC BN) susţine că a fost doar o altercaţie între Dorin Suci şi fratele ei. În plus, se susţine că fata a plecat din Centru însoţită de un asistent social. Asistent social care, culmea, se pare că a lăsat-o pe Dorina la uşa casei părinţilor şi nu a mătuşii sale care trebuia să semneze de „primire” a minorei.

„Minora a fost lăsată în familia mătuşii, iar în urma altercaţiei cu fratele ei se pare că a avut loc un incidente care a fost înregistrat şi la poliţie. Doamna director general (n. r. – Delia Fontul) a dispus o cercetare disciplinară unde urmează să aibă loc o anchetă. În urma anchetei o să stabilim cauza care a dus la acest lucru. Fata nu a declarat nimic. Fata a plecat însoţită de aici din Centru, la familia mătuşii, a fost însoţită de un reprezentant de aici de la Centru. Conform legii, copiii au dreptul să ţină legătura cu familia. Fata nu vrea să declare momentan nimic. Ea este într-un program de consiliere psihologică”, precizează Crina Andreica, director adjunct al DGASPC BN.

 

Poliţia cercetează lovirea

 

„O femeie din localitatea Leşu ne-a sesizat cu privire la faptul că nepoata ei în vârstă de 16 ani ar fi fost agresată atât fizic, cât şi sexual de către fratele vitreg al acesteia în timp ce se aflau în domiciliul lor din Leşu. Din primele verificări, agresiunea sexuală nu s-a confirmat şi, mai mult, minora a refuzat examinarea medico-legală. Poliţiştii efectuează cercetări în prezent sub aspectul săvârşirii de lovire sau alte violenţe”, a declarat Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

 

Opt oameni, într-o singură încăpere

 

Primarul comunei Leşu, Ioan Pop, spune că Dorina provine dintr-o familie foarte săracă cu şase copii, dintre care patru sunt minori. În Centrul de la Năsăud, alte două surori ale Dorinei sunt internate acolo.

„Noi am făcut anchetă social să nu îi lase numai pe bază de semnătură în familie. Am obţinut foarte greu acceptul mamei. Este o familie foarte săracă. Au o încăpere de circa 30 de metri pătraţi, în care stau opt inşi. Noi am recomandat ca minorii să meargă în Centrul de plasament, fiindcă părinţii nu prea aveau grijă de ei, la şcoală lipseau… (…) Din câte ştiu eu, Dorina a fost luată pe semnătură de o mătuşă a ei”, susţine primarul Ioan Pop.

Edilul spune însă că a auzit doar zvonuri şi că ceea ce spune fata nu s-ar confirma. Ba mai mult, primarul a auzit că altcineva i-ar fi spus Dorinei să îşi acuze fratele de viol pentru ca acesta să nu rămână stăpân peste casa părinţilor.

„Din ceea ce ştiu eu, Dorina ar fi venit acasă la familie. Are familie cum are… S-au certat cu frate-său şi se spune că el i-ar fi dat o palmă. El i-ar fi spus că-i rămâne lui casa şi s-or certat pentru «moşie». Se spune că ar fi învăţat-o cineva să spună că a fost violată, că aşa îl duce pe ăla, că o avut antecedente. Aici la poliţie este înregistrat numai cu lovire. A venit şi Năsăudul (n. r. – Poliţia Năsăud), a dus-o la Bistriţa, dar am înţeles că le medicină legală a refuzat expertiza, e înregistrat doar pentru lovire, dar am înţeles că şi pentru aceea nu mai depune plângere. Zvonuri s-au auzit, dar poliţia atât a înregistrat. (…) Cine ştie cum a fost… (…) Ei au căsuţă vai de mama lor!”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ioan Pop, primarul comunei Leşu.

 

Fratele fetei e recidivist. A fost condamnat la 4 ani închisoare pentru VIOL

 

Cel asupra căruia planează suspiciunea comiterii infracţiunii de viol, Augustin Suci, este recidivist. În 2006, deşi minor încă, el s-a ales cu dosar penal tocmai pentru a violat, împreună cu un prieten – Nicolae Hăngănuţ, pe o altă fată dintr-o localitate învecinată comunei Leşu. Potrivit locuitorilor din Leşu, cei doi tineri au legat-o pe fată şi au dus-o în pădure unde au siluit-o.

În februarie 2007, Augustin a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol şi lipsire de libertate. În plus el şi amicul său au fost nevoiţi să plătească victimei daune morale în cuantum de 50.000 de lei.

 

Relaţia Protecţia Copilului – Poliţie

 

La conducerea Centrului pentru Protecţia Copilului din Năsăud se află Aurora Petrean, care întâmplător este soţia fostului adjunct al IPJ BN, comisarul şef Stelică Petrean, pe vremea în care instituţia era condusă de comisarul şef Alexandru Tanco, care în prezent este director adjunct al Direcţiei Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În prezent, Stelică Petrean, un personaj deloc controversat, este pensionat.

În familia Petrean, nu doar fostul adjunct al IPJ BN are legătură cu această instituţie, ci şi fiica celor doi soţi, inspector principal de poliţie Raluca Moldovan, şefa Biroului Unitatea teritorială de Analiza Informaţiilor.

 

Cine răspunde la întrebări?

 

Cazul Dorinei Suci este unul foarte interesant, întrucât asupra acestuia planează suspiciunea de încercare de ascundere a unor fapte. În această situaţie sunt multe întrebări care încă nu au un răspuns din partea autorităţilor îndrituite, cu atât mai mult cu cât vorbim de un triunghi periculos: minoră – acuzaţie de viol – fost condamnat pentru viol

Dacă Dorina a plecat de la Centru spre casă însoţită fiind de un asistent social, de ce însoţitorul nu a predat-o mătuşii şi unchiului său care răspundeau de fată?

Se vorbeşte despre încercarea fetei de a-l împiedica pe fratele său de a deveni „moştenitorul” casei de 30 de metri pătraţi, sfătuită fiind de „cineva” care ar vrea să pună mâna pe aşa zisa avere. De aici s-a ajuns la agresiune, câteva palme. Cu toate acestea, familia – părinţii, dar şi mătuşa şi unchiul Dorinei, susţin că fata ar fi fost violată. Luând-o în considerare doar pe mama Dorinei, oare aceasta ar fi dorit să îşi vadă din nou fiul la închisoare? Nu ar fi fost prima care ar fi dorit să se acopere fapta lui Augustin? Nu a făcut asta, din contră, crede ce îi spune Dorina, că a fost violată.

Ce discuţii s-au purtat între Dorina şi însoţitorii ei (poliţist şi asistent social) până să ajungă în faţa medicului legist la Bistriţa, încât fata să renunţe la acuzaţia de viol? Ba mai mult, potrivit spuselor primarului din Leşu, este posibil ca fata să renunţe şi la acuzaţia de lovire.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.