Legalitatea modalităţilor prin care grupul Metropolis şi-a construit imperiul în ultimii ani a fost mereu pusă la îndoială. După ce mai multe publicaţii, inclusiv Gazeta de Bistriţa, au dezvăluit faptul că cei de la Metropolis joacă necurat la Bingo, se pare că ilegalităţile nu ocolesc nici hotelul de cinci stele din parcul municipal. Greii de la Metropolis şi-au amenajat acolo o parcare, fără autorizaţii, pe un teren pe care funcționa o bază sportivă, lucru interzis de lege.

 

Cum maşinile de zeci şi sute de mii de euro ale acționarilor Metropolis şi ale prietenilor acestora ocupă mare parte din parcarea subterană amenajată de curând, iar mini-parcarea de lângă râul Bistrița nu pare să fie suficientă, greii jocului de Bingo au găsit rapid o soluţie.

Au pus ochii pe un teren din vecinătate, unde a funcţionat un teren de mini-fotbal şi un vestiar, amenajate prin anii `90 de către cei de la Comelf. În ciuda faptului că terenul se află în litigiu, fiind cerut în instanță de către Biserica Evanghelică, Metropolis și-a amenajat acolo o parcare cu câteva zeci de locuri, semnalizată corespunzător.

 

Bază sportivă  transformată în parcare „provizorie”

 

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Bistriţa pentru această amenajare nu a fost cerută nicio autorizaţie, mai mult, municipalitatea nu ar fi la curent cu această „amenajare”.

Nici nu este de mirare dacă se ia în calcul faptul că terenul în cauză este ferit de ochii lumii de sala de gimnastică și că acesta a mai fost folosit de către reprezentanții hotelului chiar la construcția acestuia, pentru depozitarea deșeurilor.

Deşeurile nu au fost înlăturate în totalitate nici la această oră, ocupând o parte din parcarea improvizată. Întrebările incomode pe care le-ar putea avea eventualele instituții ale statului, cum este și Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJTS) care ar trebui să vegheze asupra bazelor sportive sunt „contracarate” cu ideea de parcare provizorie.

Legea nr 69/2000, cunoscută și ca legea educației fizice și sportului spune că „autorităţile administraţiei publice şi societățile comerciale care au dobândit sau dețin baze şi/sau instalaţii sportive sunt obligate să păstreze destinația acestora și să le mențină în stare de funcționare”.

Articolul 79 spune că „schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului și cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desființate. Dispozițiile se aplică și societăților comerciale care dețin active patrimoniale destinate activității sportive ce au aparținut statului”.

Ei bine, nu există nicio hotărâre a Guvernului cu privire la schimbarea destinației acestui fost teren de sport și nici nu a fost amenajată o altă bază sportivă în loc la aceasta, care mai „semnalizează” doar prin patru stâlpi mari de oțel care susțineau tribuna și probabil asigurau nocturna.

Deși terenul este în litigiu, grupul Metropolis a pus la punct deja un proiect pentru baza sportivă în cauză. Conform șefului DJTS, Constantin Florian, Metropolis ar vrea să amenajeze acolo o parcare subterană, cu teren de sport și piscină.

Șanse să își materializeze proiectul sunt, asta pentru că preotul Dieter Krauss care se judecă cu statul român pentru acest teren a afirmat de nenumărate ori că va închiria sau vinde terenurile retrocedate. Păcat că greii de la Metropolis sunt încurcați de două articole amărâte de lege.

 

Primăria Bistrița a recomandat recompensarea în bani

 

În ciuda faptului că reprezentanții Primăriei Bistrița nu par să știe ce s-a întâmplat cu terenul din parcul municipal „ascuns” de ochii lumii de sala de gimnastică, nu sunt străini de procesul Bisericii Evanghelice.

Potrivit reprezentanților municipalității, Primăria Bistrița nu este proprietara terenului și în consecință nu se judecă cu popa Krauss. În schimb, în cursul anului 2013, Primăria Bistrița a fost contactată de Comisia Națională care se ocupă de retrocedări. Comisia a cerut Primăriei Bistrița un punct de vedere cu privire la terenul în cauză și la modalitatea cea mai oportună de despăgubire.

Municipalitatea a recomandat ca retrocedarea să se facă în bani și nu în natură, iar terenul să fie preluat de autoritățile abilitate, care să mențină destinația de bază sportivă.

 

Peste 300 de proprietăți retrocedate de Biserica Evanghelică

 

Biserica Evanghelică a cerut peste 300 de proprietăți la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Imobilele găzduiesc școli, grădinițe sau cămine culturale și sunt situate în localitățile în care s-au aflat comunități însemnate de sași, precum Bistrița, Viișoara, Sigmir, Livezile, Unirea, Jelna, Lechința, Dumitra sau Vermeș.

Ultima retrocedare a Bisericii Evanghelice sărăcește bugetul Primăriei Bistrița cu 7500 de lei lunar. Este vorba despre grădinița „Dumbrava Minunată” de pe strada Ecaterina Teodoroiu, care au fost obținută în 2011. Destinația a fost păstrată, iar clădirea închiriată Primăriei Bistrița cu 7500 de lei lunar.

În litigiu este și terenul de sport din vecinătatea hotelului de cinci stele, dar și sala de gimnastică din fața acestuia, situate în Parcul Municipal. Odată recuperate, preotul Krauss va acționa la fel: va închiria sau vinde terenul și sala de gimnastică, ambele aflate aproape în paragină.

 

Grupul Metropolis, campion la învârteli și combinații

 

Expansiunea grupului Metropolis, care deține zeci de săli de jocuri în toată țara, la care se adaugă și un casino „de lux” în București și un hotel de cinci stele în Bistrița pare să fie umbrită de datoriile conducerii.

Acestea au început să se acumuleze odată cu stoparea jocului de Bingo de la Antena 1, iar revenirea acestuia pe sticlă nu pare să fie atât de avantajoasă cum se aștepta grupul de la Bistrița care face legea în zona jocurilor de noroc de ani buni.

În urma procedurii de insolvență, asociații de la Phoenix Games, firmă îngropată și înlocuită cu alta pentru a se putea relua jocul de Bingo de la TV, au lăsat în urmă 86 de creditori. Printre aceștia se numără bănci, persoane fizice și instituții publice. De asemenea, în luna martie a anului 2012, numărul persoanelor fizice care nu și-au primit câștigurile la SuperBingo Metropolis ajungea la 134.

Restanța la salarii ajunge la un milion de lei, în timp ce datoriile ating 13 milioane de lei.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, unul dintre creditori, s-a apucat să scoată la licitație aparate de jocuri electronice, 150 la număr pentru care cere peste un milion de lei, dar și mașinile proprietarilor grupului Metropolis.

Astfel, ANAF a scos la licitație cu peste 100.000 de euro un Mercedes S65 AMG, autoturism unic în Bistrița, aparținând unuia dintre patronii Metropolis Grup, Petru Rus.

A fost scoasă la licitație și una dintre mașinile lui Radu Chifa, un alt acționar al Metropolis Grup. Este vorba despre un BMW, pentru care ANAF a cerut 25.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.