În loc să devină o lege-model, un instrument legislativ care să limiteze tăierile care au decimat pădurile României, Codul Silvic a fost transformat de PSD într-un pretext pentru un scenariu de manipulare grosolană.

 

Ţinta a fost legarea în mentalul public a preşedintelui ţării şi ulterior a Partidului Naţional Liberal de interese obscure, de jocuri murdare în favoarea unei anumite companii şi în final a acreditării ideii că există o legătură directă între defrişări, interese străine, Palatul Cotroceni şi liberali.

Scenariul amintind de ţesăturile KGB-iste acoperă cu o perdea de fum istoricul familial  şi de partid al lui Victor Ponta şi al PSD-ul  în sprijinul respectivei companii şi a altora care exploatează lemnul românesc şi aruncă anatema asupra PNL, dar şi asupra celui mai popular personaj politic, preşedintele Iohannis.

Prin câteva intoarceri de fraze aparatul de manipulare al PSD a transformat idei simple şi constructive în exact contrariul lor.

Culmea ipocriziei şi al manipulării este istoria pragului de 30%. Deputaţii PNL sunt cei care au impus în comisiile de specialitate pragul de 30% de exploatare a masei lemnoase pentru a tempera practicile monopoliste, în condiţiile în care ministrul de atunci al PSD avea rezerve.

PSD-ul nu doar că şi l-a însuşit, l-a copiat apoi fără ezitare,  dar a pretins chiar că liberalii sunt cei care nu-l vor şi a făcut din asta un argument că deputaţi ai PNL sau foşti parlamentari liberali fac jocurile unor companii austriece.

Consiliul Concurenţei, absent suspect şi nemotivat din toate dezbaterile pe Codul Silvic din Parlament s-a trezit abia când legea a ajuns la Cotroceni. Atunci a trimis o adresă şefului statului explicându-i ca România riscă declanşarea procedurii de infringement dacă respectivul prag e adoptat. Scrisoarea nu i-a lăsat opţiuni preşedintelui şi acesta a retrimis legea spre reanalizare Parlamentului.

Din păcate PSD, partid acuzat direct de ONG-urile de mediu că a modificat suspect şi periculos în 2012 Codul Silvic, exact în ultimele zile ale precedentei legislaturi denaturează acum scopul unui proiect legislativ aşteptat de întreaga societate şi-l foloseşte ca pe un instrument de manipulare de cea mai joasă speţă.

 

Deputat PNL, Stelian Dolha

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.