Continuăm seria dezvăluirilor cu privire la șefa Oficiului Național al Jocurilor de Noroc NV, Erika Șoșdean, și fostul ofițer SRI Cosmin Șoșdean. De data aceasta ne ocupăm de averea lor, mai precis cum a evoluat aceasta din 2010 încoace, de când Erika Șoșdean a poposit pe plaiurile bistrițene, ea provenind din Câmpia Turzii, unde pare-se s-a ocupat de evidența contabilă a mai multor firme. În prima declarație de avere completată în 2010, Erika Șoșdean apare ca fiind angajata AJOFM Bistrița-Năsăud taman în funcție de șef serviciu.

Menționăm din capul locului că, în cuprinsul unor documente sunt scăpări, respectiv bunuri nedeclarate. În plus, achizițiile făcute anul trecut, nu mai puțin de 6 apartamente nu echilibrează balanța veniturilor, în condițiile în care nu sunt declarate nici economii.

Din mediul privat, țop în AJOFM!

Astfel, în prima declarație de avere, completată în octombrie 2010, după angajarea în cadrul AJOFM, în funcția de șef serviciu, Erika Șoșdean declară că deține un apartament de 28 mp în Cluj-Napoca, pe care l-a cumpărat în 2002, și un spațiu comercial de 52 mp în Câmpia Turzii, dobândit prin construire, precum și un autoturism marca BMW 320D, fabricat în 2006.

În același document din 2010, Erika Șoșdean a menționat un depozit bancar deschis în 2010, în care se aflau 60.000 lei, dar și un credit bancar în valoare de 8.000 lei, contractat în 2008 cu scadență în 2013.

În ceea ce privește veniturile salariale, Erika Șoșdean a declarat că a încasat 19.426 lei de la Hasit Romania SRL din Turda, 2.755 lei de la Erimon SRL din Câmpia Turzii și 28 lei de la Mari Bel SRL, tot din Câmpia Turzii. La aceste venituri s-au mai adăugat alți 6.250 lei proveniți din închirierea spațiului comercial.

Despre salariul soțului -Cosmin Șoșdean, ofițer SRI la acea vreme, Erika Șoșdean menționează că este “confidențial”.

Salarii de la stat, și de la privat

Un an mai târziu, respectiv în 2011, Erika Șoșdean menționează în declarația de avere aceleași bunuri imobile și același autoturism. Noutățile constă în creșterea economiilor cu 1.500 lei, dar care sunt împărțite de data aceasta în două conturi bancare, la două bănci diferite, ambele deschise în 2010. Datoria de 8.000 lei apare și ea în document.

Schimbări notabile apar la secțiunea venituri, unde Erika Șoșdean menționează venituri atât de la instituția statului la care este angajată, cât și de la firme private. Astfel, de la AJOFM BN a încasat salarii în valoare de 12.881 lei, de la Erimon SRL din Câmpia Turzii – 1.591 lei, iar de la Teraplast SA a încasat alți 7.623 lei. La aceste sume se adaugă încă 7.200 lei din închirierea spațiului comercial. În ceea ce privește salariul soțului, acesta este tot “confidențial”.

În 2012, Erika Șoșdean nu figurează cu nicio declarație de avere, întrucât ea a fost în concediu de maternitate și apoi de îngrijirea copilului. Așa că mergem la documentul completat în 2013, când apare ca angajată a unei alte instituții, respectiv DGASPC BN, pe un post de inspector.

În acel an, Erika Șoșdean declară că deține aceleași bunuri menționate în anii anteriori, iar economiile au scăzut la 30.000 lei, bani depuși în două conturi bancare nou deschise în 2012 și 2013.

În ceea ce privește veniturile salariale, Erika Șoșdean a încasat în anul fiscal anterior 1.250 lei de la AJOFM BN, 756 lei de la Erimon SRL Câmpia Turzii, plus 17.527 lei în perioada de concediu pentru creșterea copilului. La aceste sume se adaugă alți 7.200 lei de pe urma închirierii spațiului comercial pe care îl deține în Câmpia Turzii. Salariul soțului este tot confidențial, însă tot în dreptul acestuia este menționată alocația copilului, în valoare de 2.400 lei.

Proprietățile soțului, nedeclarate timp de 3 ani! De la AJOFM, la DGASPC

În documentul pe care Erika Șoșdean l-a completat în 2014 apar ceva noutăți. E vorba mai precis de câteva bunuri imobile, pe care aceasta a omis să le declare în anii anteriori. Mai precis este vorba despre locuințe care îi aparțin soțului său, Cosmin Șoșdean: un apartament de 27 mp în Cluj-Napoca, cumpărat în anul 2000, un alt apartament de 54 mp situat în Bistrița, cumpărat tot în 2000, plus un apartament de 26 mp, situat în Cluj-Napoca, pe care l-a cumpărat în 2008. Totodată, în document mai apare un apartament de 78 mp, situat în Bistrița, cumpărat în 2013, al căror proprietari sunt ambii soți Șoșdean. Spațiul comercial din Câmpia Turzii și apartamentul din Cluj-Napoca, plus BMW-ul 320D, sunt tot la locul lor, în proprietatea Erikăi Șoșdean.

Anul 2014 i-a adus și o funcție doamnei Șoșdean, fiindcă ea a devenit șef serviciu în cadrul DGASPC BN, postură din care a încasat în anul fiscal anterior 14.920 lei. Deși șef de serviciu într-o instituție publică, Erika Șoșdean declară că din postura de director economic al SC Erimon SRL Câmpia Turzii a încasat 292 lei. În aceeași perioadă, ea s-a ocupat și cu vânzarea de acțiuni prin BT Securities, obținând un beneficiu de 1.533 lei. Totodată, ea a mai încasat un stimulent de inserție de la AJPIS, în valoare de 3.935 lei, deoarece s-a întors mai repede la muncă din concediul de îngrijire a copilului, plus încă 7.200 lei de pe urma închirierii spațiului comercial.

Salariul soțului este încă confidențial, la care se adaugă alocația copilului, în valoare de 1.750 lei.

Schimbă din nou instituția

În 2015, bunurile din proprietatea soților Șoșdean nu suferă schimbări, însă dispar economiile și se schimbă și instituția angajatoare a doamnei, ea activând la Finanțele Publice Bistrița-Năsăud pe un post de consilier cls. I (consilier superior).

Astfel, în anul anterior fiscal, pentru perioada în care a mai activat la DGASPC BN, Erika Șoșdean a încasat 20.502 lei, iar de la Finanțe 5.500 lei.  La aceste sume se adaugă alți 2.700 lei, de pe urma închirierii spațiului comercial.

În acest document, surpriză!, este menționat și salariul soțului, care în anul anterior fiscal a încasat 33.080 lei, adică o medie lunară de 2.756 lei. Tot el a încasat și alocația copilului, în valoare de 504 lei.

În 2016 nu apare niciun element nou în ceea ce privește proprietățile, ci doar din perspectiva veniturilor bănești. Astfel, în anul anterior fiscal, Erika Șoșdean a încasat de la Finanțele BN salarii în valoare totală de 44.379 lei (circa 3.698 lei lunar), în timp ce Cosmin Șoșdea a încasat de la SRI 34.796 lei (aproximativ 2.900 lei lunar), la care se adaugă 1.965 lei, de pe urma închirierii unui imobil din Cluj-Napoca, plus alți 798 lei – alocația copilului.

În 2017, bugetul lunar e de circa 8.000 lei

În 2017, Erika Șoșdean declară că a vândut în august 2016 BMW-ul 320D cu 6.300 euro, înlocuindu-l cu un altul fabricat în 2012 – BMW 525D. Restul bunurilor sunt neschimbate.

În ceea ce privește veniturile financiare, Erika Șoșdean a încasat în anul anterior fiscal, de la Finanțele BN, 48.502 lei (circa 4.041 lei lunar). Totodată, ea mai încasat 54 lei venituri din obligațiuni de la Banca Transilvania, plus 800 lei din pariuri sportive, de la Unibet Germany Ltd., Malta.

Cosmin Șoșdean a încasat de la SRI 41.553 lei (circa 3.463 lei lunar), plus 2.100 lei din închirierea unui apartament din Cluj, dar și 1.008 lei- alocația copilului.

Venituri de la stat

În 2018, Erika Șoșdean nu completează declarația de avere, deoarece s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului, al doilea, iar asta am aflat-o din documentul completat în 2019. Menționăm că și de data aceasta bunurile din proprietate nu au suferit schimbări.

Cât despre venituri, Erika Șoșdean declară că în anul fiscal anterior a încasat de la AJPIS, 41.988 lei – indemnizație creștere copil, la care se adaugă 2.059 lei – dobânzi  de la BCR Banca pentru Locuințe. Soțul ei a încasat, de la SRI, 58.551 lei (circa 4.879 lei lunar), plus alți 3.408 lei – alocațiile celor doi copii.

În declarația din 2020, suferă schimbări doar veniturile financiare ale soților Șoșdean. Astfel, în anul financiar anterior Erika Șoșdean a încasat de la Finanțe 44.094 lei, plus 19.362 lei – indemnizație pentru creșterea copilului, plus 3.250 lei – stimulent de inserție. Cosmin Șoșdean a încasat, tot de la SRI, 66.994 lei (circa 5.582 lei lunar), la care se adaugă 4.136 lei – alocația copiilor.

Șefă la jocuri de noroc

Anul 2021 o găsește pe Erika Șoșdean în funcția de șefă (detașată temporar) a Oficiului Național al Jocurilor de Noroc (ONJN) – Serviciul Nord-Vest, instituție în care s-a angajat la finele anului anterior pe un post de inspector.

În documentul completat în acel an, Erika Șoșdean declară că a vândut autoturismul contra sumei de 55.000 lei, în rest celelalte bunuri fiind aceleași. În anul anterior fiscal, doamna Șoșdean a încasat 57.756 lei de la Finanțele Publice BN, dar și 15.284 lei de la ONJN NV, plus un stimulent pentru creșterea copilului, în valoare de 4.953 lei. În acest document nu mai menționează salariul soțului, ci doar alocația copiilor pe care acesta o încasează, în valoare totală de 4.022 lei.

Reamintim că, în martie 2021, Erika Șoșdean a fost prinsă furând o jucărie de 10 lei din Kaufland, ea scăpând de brațul legii doar pentru că procurorii au renunțat la urmărirea penală.

În documentul completat în anul 2022, pe lângă bunurile deținute anterior, mai apare un apartament de 50 mp, situat în Bistrița, cumpărat de soții Șoșdean în 2021. În același document că deține 133.150 acțiuni la ROMCAB (MCAB), în valoare de 27.562 lei. Ca șefă la ONJN NV, Erika Șoșdean a încasat 90.438 lei (7.536 lei lunar), în timp ce soțul ei, tras pe dreapta de conducerea SRI în octombrie 2012, a încasat 65.241 lei, plus 5.078 lei – alocația copiilor.

Au cumpărat 6 apartament dintr-un foc, plus un BMW

Declarația completată anul arată de parcă soții Șoșdean au dat lovitura. Astfel, bunurile aflate pe numele Erikăi Șoșdean, dar și cele două apartamente pe numele ambilor sunt aceleași. De pe numele lui Cosmin Șoșdean dispare un apartament din Cluj, cel de 27 mp. Apar însă alte 6 apartamente (două de câte 40 mp și 4 de câte 41 mp), toate cumpărate anul trecut de Cosmin Șoșdean, în localitatea Chinteni, județul Cluj.

Deși așa cum am spus, din proprietățile lui Cosmin Șoșdean a dispărut apartamentul de 27 mp, în declarația de avere a Erikăi Șoșdean este menționată vânzarea a două apartamente – unul în septembrie 2022, contra sumei de 70.000 de euro, și unul în decembrie 2022, contra sumei de 61.000 de euro.

În declarația de avere de anul acesta mai este menționată o achiziție, a unui atoturism – tot un BMV, dar fabricat în 2016 (BMW 740), care costă, la prețuri de Olx, undeva la circa 30.000 de euro.

Ar fi interesant cum justifică soții Șoșdean aceste investiții de anul trecut, în condițiile în care în declarațiile de avere din ultimii ani nu sunt menționate economii sau alte venituri extraordinare. Poate verifică ANI!

În document mai sunt menționate cele 133.150 acțiuni ROMCAB, a căror valoare este ceva mai mică, de doar 15.978 lei, dar și două credite – unul de la o persoană fizică, în valoare de 140.000 euro, iar altul de la Banca Transilvania, de 32.000 lei, ambele datând din 2022.

În anul trecut fiscal, Erika Șoșdean a încasat de la ONJN NV un salariu anual în valoare de 89.707 lei (circa 7.475 lei lunar). Rămas fără job-ul de la SRI, în dreptul soțului nu sunt declarate venituri salariale, ci doar suma de 5.100 lei, de pe urma unui contract de închiriere. La aceste venituri se adaugă alocațiile celor doi copii, în valoare totală de 5.600 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.