Alegerile au trecut, avem noii aleşi, aşa după cum spuneam acum câtva timp, după chipul şi asemănarea noastră, sau cel puţin a unora din noi. Nici mai buni şi nici mai răi, ei sunt chipul nostru privit în oglindă.

 
Asta au decis urnele sau, mai precis, acestă mult lăudată şi mai nou, mult criticată şi hulită lege a uninominalului. Acuma putem afirma fără a greşi şi în deplină cunoştinţă de cauză – asta am votat, asta avem! Cei care au ieşit din prima, au legitimitate deplină. Ei nu pot fi în niciun fel contestaţi.
 
La ceilalţi aleşi, această adevărată loterie a uninominalului naşte nedumeriri, întrebări sau chiar contestaţii. Dar încet, încet lucrurile vor intra în normalitatea lor firească şi timp de patru ani ne vom lovi de greutăţile şi obstacolele vieţii şi arareori ne vom mai aduce aminte de cei pe care i-am votat sau nu i-am votat. Iar ei, mai mult ca sigur îşi vor reanminti de noi, arareori sau deloc.
 
Totul a fost ca la un meci de fotbal. Fiecare dintre noi am ţinut cu echipa favorită, ne-am bucurat atunci când aceasta a marcat sau a avut anumite ocazii de gol. Ne-am întristat atunci când am simţit că echipa merge prost sau este în corzi. Bucuria a fost imensă pentru cei a căror echipă a câştigat şi în aceeaşi măsură tristeţea, pentru cei a căror echipă a părăsit terenul învinsă.
 
Dar la o analiză mai adâncă şi făcută la rece, constatăm că, atât cei care ne-am bucurat pentru că echipa cu care am ţinut a câştigat meciul, dar şi cei a căror echipă a pierdut întrecerea, în fond nu am câştigat nimic. Fiecare din noi am rămas cu bucuriile şi necazurile noastre. Cei aleşi cu ale lor, noi cu ale noastre, cum bine încerca să spună un slogan electoral. De fapt, i-am trimis în Parlament, nu pentru a asfalta o stradă sau a pune pavele pe un trotuar sau să facă o canalizare sau o aducţiune de apă, ci i-am timis acolo pentru a face legi mai bune şi mai drepte.
 
Asta este menirea lor. Dar cum de fiecare dată se spune că speranţa moare ultima sau că cine nu mai are nimic mai are cel puţin speranţă, aşteptările noastre de la cei aleşi spre asemenea lucruri pământeşti se îndreaptă spre legi mai bune şi mai drepte. În rest, Dumnezeu cu mila şi fiecare cu norocul lui.

ZAHARIA COTOC

11 COMENTARII

  1. Greu nu a fost la ales,grul este sa se aleaga…ei pe ei pt.a face un guvern ce ar putea scoate caruta din namol.Ce este mai important poporul a decis …nebunii si ”popi”au iesit de pe scena politica !

  2. important e sa mergem catre bine ,noi ne-am facut datoria sa-i vedem pe ei ,cat de greu se face un guvern.Cat despre Gazeta de Bistrita sa fim sinceri ca nu au atatea vizite si afisari de site.multe publicatii chiar centrale orice ar spune concurenta sunteti cei mai buni ! UN ZIAR AL POPORULUI !!!

  3. …si noi tot singuri ne punem in farfurii, ce conteaza care cu care sa nu mai fure atat tara…astia care au fost au si furat si sunt si prosti…

  4. tu nu ai voie sa vorbesti mah ,tu ar trbui sa taci despre guverne tu ai o singura definitie,dictatura si teroarea pe care ati bagat-o in oasele oamnilor,ai constiinta,cati copii ati omorat inainte de 89??pe cati ati cinuit??

  5. au aparut chibitii ori cu treaba ori fara se apuca de improscat cu noroi o fi vre-o polita ? sau boala mintala ?aia cu TU nu a primit ce-i trebuie asta noapte.

  6. de la cine sa mai primeasca?E trecuta rau,barbatul s-a saturat de mult de ea si a lasat-o(ghici de ce?),acu daca reuseste sa pacaleasca pe cate unul.Ii iese invisia si frustrarea prin toti porii.Mai bine si-ar vedea de copil,ca D-zeu i-a dat sa aiba ce face.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.