Un nou proiect de lege depus la Senat prevede stabilirea unei ierarhii a salariilor în funcţie de studiile absolvite de către angajaţi. Astfel sunt introduşi, pentru toţi angajaţii din economia naţională, coeficienţi de raportare la salariul minim, pe 11 categorii de pregătire şi studii, potrivit Mediafax.

Un proiect de lege „pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională” a fost depus săptămâna trecută la Senat. Proiectul este semnat de 38 de deputaţi PSD, PNL, USR, ALDE şi UDMR, inclusiv ministrul Muncii, Marius Budăi.

Potrivit iniţiativei legislative, legea „garantează dreptul tuturor salariaţilor la plata unui salariu de bază minim”.

„Cuantumul salariului de bază minim se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”, mai prevede aceasta.

Astfel sunt reglementate 11 categorii de pregătire, de la muncitori necalificaţi, a căror salariu este cel minim, până la absolvenţii de studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activităţii desfăşurate, ale căror venituri trebuie asigurate prin multiplicarea salariul minim cu coeficientul de 2,8.

De asemenea, se mai precizează că, „în vederea asigurării echilibrării sistemului de salarizare între sectorul bugetar şi mediul economic concurenţial, pentru sectoarele pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate, prin prezenta lege se stabilesc coeficienţii minimali de ierarhizare salarială”.

Propunerea este înregistrată pentru dezbatere la Senat, ca prim for sesizat, în procedură de urgenţă. Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.

2 COMENTARII

  1. Proasta gandire ! Salarizarea, trebuie facuta dupa importanta si dificultatea muncii prestate, calculate ORAR ( si nu pe ” luna ” … cum este in sistemul fost comunist ) . Cine are mai multe si mai superioare calificari, va putea participa la concursul de ocupare al acestor functii si bine-nteles ca cine are calificari mai ” reduse ” nu va avea atuu in fata celor cu studii si calificari mai ” superioare ” .
    Dupa actualul sistem, daca cineva are studii superioare si ocupa un post de ” studii medii ” inseamna ca el va avea un salar mai mare decat cel care are doar studii medii , ceea ce nu este normal . Mai mult, daca studiile superioare nu sunt in domeniul respectiv, inseamna ca volens-nolens persoana respectiva sa aiba dreptul la salar ” cu studii superioare ” , ceea ce iara nu mi se pare normal. Astfel de exemplu unul cu studii de popa, angajat pe post de strungar sau frezor la masini industriale, poate avea salar mai mare decat un muncitor , sau maistru industrial …
    Una este sa ai studii superioare in domeniul in care lucrezi si alta daca studiile sunt total paralele a ceea ce faci , asa cum se intampla in sistemul public din Romania … in prezent , unde majoritatea nu au studiile in domeniile prestate .

  2. Mai politruci lu’ peste parjolit (!) sa fie platiti mai bine cei cu studii superioare , DOAR IN DOMENIUL SI CALIFICAREA IN CARE LUCREAZA , asa cum a aratat antecomentatorul , nu toti ” ciu.ciu.metii ” cu tot felul de facultati la ” pune x-ul ” si total paralele domeniul in care desfasoara o anumita munca , sau activitate .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.