Vă mai aduceți aminte de Farkas Janos, “omul de afaceri” care a fost cap de afiș în trei dosare penale din seria “Mafia facturilor”, de care a scăpat după ce a intervenit prescripţia faptelor? Ei bine, procurorii i-au pus iar gând rău și și urmăresc penal o firmă a acestuia prin care s-au scurs câteva milioane de lei către o firmă offshore, care acum nu mai este de găsit. După ce a băgat firma în faliment, lui Farkas i se impută aproape 10 milioane de lei din averea personală.

Dosarul de cercetare penală a fost deschis în 2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița, în urma plângerii depuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Judeţeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în care acuzau  de evaziune fiscală firma Pimp Daddy SRL din Sângeorz Băi, care i-a aparținut lui Farkas Janos.

În vara acestui an, prim procurorul parchetului bistrițean, Adrian Briciu, care a instrumentat acest dosar, a dispus clasarea cauzei. Cei de la Finanțe nu s-au lăsat cu una cu două și au atacat ordonanța de clasare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde procurorul general a dispus, în luna noiembrie anul acesta, redeschiderea urmăririi penale și reluarea cercetărilor. Totodată, parchetul clujean a cerut Tribunalului Bistrița-Năsăud confirmarea redeschiderii urmăririi penale.

În fața judecătorilor bistrițeni procurorii clujeni au precizat că este necesară redeschiderea urmăririi penale și continuarea cercetărilor cu privire la SC Pimp Daddy SRL sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, pentru a lămuri toate împrejurările legate de săvârşirea faptei sesizate.

“Societatea Pimp Daddy S.R.L. era inactivă fiscal, dar a primit cecuri/efecte de comerţ de la societăţi inexistente sau dizolvate, pentru servicii de curăţenie la imobile din zona CSI. Neavând cont bancar, Societatea Pimp Daddy S.R.L. nu a încasat cecurile/efectele de comerţ, dar le-a transmis mai departe către International Business Group, care este administrator şi beneficiar real al societății Pimp Daddy S.R.L., prin persoanele care o deţin şi o controlează.

În consecinţă, s-a ascuns identitatea adevăratului beneficiar real al tranzacţiilor, iar prin interpunerea societăţii înregistrate în România (Societatea Pimp Daddy S.R.L.) s-a creat aparenţa de „normalitate” a transferurilor de sume din contul unor societăţi înregistrate în ţări incluse în lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale către International Business Group şi prin neidentificarea acesteia din urmă, inclusiv a conturilor bancare, s-a evitat impozitarea suplimentară a veniturilor nerezidenţilor, ce poate ajunge, în anumite împrejurări şi la 50%.”, au arătat procurorii clujeni în instanță.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis solicitarea Parchetului de le lângă Curtea de Apel Cluj ținând cont că “modul de efectuare a transferului netransparent de creanţe (numai în luna decembrie 2017 efectele de comerţ de încasat de la clienţi de către Societatea Pimp Daddy S.R.L. au fost în cuantum total de 13.840.632,62 lei, în condiţiile în care societatea a avut 0 angajaţi în anul 2017 şi nu avea deschis un cont bancar) duce la concluzia că Societatea Pimp Daddy S.R.L. a fost folosită în circuite financiare internaţionale complexe, cu rol de a crea o aparenţă de «normalitate» şi pentru a nu se efectua transferuri directe de sume între societăţi înregistrate în zone offshore, societăţi aflate în legătură cu entitatea denumită International Business Group, entitate care apare ca fiind unul dintre beneficiarii acestor circuite financiare”.

Prin Sentinţa civilă nr. 273/02.05.2019 pronunţată în dosarul nr. 385/112/2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei Societatea Pimp Daddy S.R.L., fiind desemnat, în calitate de administrator judiciar, SP Insolv 2007 SPRL. Prin Sentinţa nr. 488/03.10.2019, în urma aprobării raportului administratorului judiciar, Tribunalul Bistrița-Năsăud, în temeiul art. 145 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014, a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei Societatea Pimp Daddy S.R.L., şi, în temeiul art. 45 alin. 1 lit. d raportat la art. 73 şi 145 alin. 2 lit. c din Legea insolvenţei, a confirmat în calitate de lichidator judiciar societatea profesională Insolv 2007 SPRL. Prin Sentinţa civilă nr. 443/12.11.2020 pronunţată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. 385/112/2019/a4, în temeiul dispoziţiilor art. 169 alin. 1 lit. a şi d din Legea nr. 85/2014 a fost obligat numitul Farkas Janos, în calitate de asociat şi administrator al debitoarei Societatea Pimp Daddy S.R.L. să suporte din averea personală pasivul societăţii de 9.934.051 lei”, se mai arată în încheierea penală a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

După ani de anchete, i-a salvat prescripția

În 2009, procurorii DIICOT au depistat mai mulţi oameni de afaceri din ţară care au fost implicaţi într-o grupare organizată pentru comiterea de infracţiuni. Capii grupului emiteau facturi pe numele unor societăţi care nu mai aveau activitate, cu sume mari de bani, către societăţi cu activitate restrânsă, care mai apoi fie dădeau faliment, fie erau „absorbite” prin fuziune de alte societăţi. În felul acesta, traseul facturilor şi al banilor era foarte greu de identificat, după care, firmele cereau rambursări de TVA pentru sume de ordinul milioanelor de euro.

Ancheta a pornit dintr-un dosar de spălare de bani, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În 2009, O parte din grupul infracțional au fost reținuți. Este vorba despre Epure Gabriel, din Dumitra, împreună cu Farkas Janos, Fustos Miklos Ianos, Ghiţă Huzum, Liviu Sorin Jeler, Constantin Mureşan şi Floare Oros, care au fost acuzați de procurorii DIICOT de evaziune fiscală.

Cei şapte erau proprietarii unor firme din Oradea, Dumitra, Harghita, Urziceni sau Dej.

În urma anchetei derulate cu privire la activitatea infracțională a membrilor grupării, procurorii DIICOT au constituit trei dosare penale, unul dintre acestea fiind trimis în judecată în 2011, în care cap de afiș au fost Farkas Janos, Gabriel Epure, Floare Oros, Mureşan Constantin, Fustoş Miklos, acuzați fiind de constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, și înșelăciune. În 2018, inculpații au fost condamnați la pedepse cu suspendare, de câte 2 sau trei ani, însă un an mai tarziu, Curtea de Apel a constatat că a intervenit prescripția faptelor, astfel că toți au scăpat basma curată.

În 2014, procurorii au mai trimis în judecată două dosare. Într-unul au fost inculpați Farkas Janos, Epure Gabriel, Fustos Miklos, Jeler Liviu Sorin Huzum Ghiță, Voicilă Daniel Tudor, Pap Irimie, Jakab Tibor și Galamboși Claudiu, acuzați de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, trafic de influență, dare de mită, fals și uz de fals. Lista infracțiunilor este ceva mai lungă, astfel că le-am amintit pe cele mai importante

În acest dosar, instanța s-a pronunțat pe data de 23 martie, toți inculpații scăpând de pedepse, din cauza prescrierii faptelor.

Cel de-al treilea dosar, care a ajuns pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud tot în 2014, are drept “protagoniști” pe Gheorghe Prindii, Marin Alexe, Adriana Filip, Lenuța Herța, Bănuș Adriana, Fara Petru, Farkas Janos, Jeler Liviu Sorin, și Mălăiescu Maria pentru comiterea de infracţiuni similar ca și cele amintite mai sus.

Și în acest dosar inculpații au scăpat de pedepse, fiindcă a intervenit prescripția faptelor.

Firme din Bistrița-Năsăud implicate în circuitele infracționale

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care au instrumentat dosarul de spălare de bani, prima care a căzut în plasa procurorilor a fost Adriana Filip, administratorul unei firme din Reşiţa care a comis infracţiunea de evaziune fiscală, obţinere fără drept de rambursare de TVA, fals la legea contabilității, fapte constatate de procurorii din Reşiţa, care au dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta. Drept urmare a acestor fapte comise de Adriana Filip, procurorii au decis extinderea cercetărilor penale, astfel că ancheta a fost continuată de procurorii DIICOT.

Aşa s-a ajuns la Gheorghe Prindii, implicat în mai multe astfel de afaceri pe care le consemnează anchetatorii. Tot soiul de circuite fictive în multe oraşe din ţară. Între acestea Prindii apare într-un circuit fictiv comercial achiziţionând un produs numit folistop de la o firmă fantomă din Constanţa – SC PDL Papastar SRL – livrându-l mai departe către firmele lui Gheorghe Epure si Janos Farkas – SC Sasquatch SRL din Bistriţa, respectiv SC Akela Bom SRL cu sediul în Sângeorz Băi şi SC Timber Group SRL dintr-o comună a judeţului Arad.

În total este vorba de aproape 99.000 kg folistop, care a fost mai apoi livrată succesiv către SC Iridex Oil SRL (Giurgiu), SC Avenzio SRL (Caraş-Severin) şi SC Euro Mobil Trans SRL (Mureş), după care a fost exportată către o firmă inexistentă în realitate, din Monaco – F.G.K. Industry International LTD Monaco, prin depozitarul Hexa – Coop Szovetkezet din zona liberă Cegled – Ungaria. În urma acestor tranzacţii fictive s-au obţinut rambursări ilegale de TVA în sumă totală de 509.983 lei.

Din alte circuite fictive pe modelul celui amintit mai sus, în care sunt implicate alte firme şi mai apoi exporturi tot fictive, s-a obţinut alte rambursări ilegale de TVA de sute de mii de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.